Terminalul „Sosiri Externe” destinat pasagerilor a fost dat în folosință azi, 29 iulie, la Aerportul Internațional Timișoara „Traian Vuia”.
Anunțul a fost făcut de Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii. Termenul de implementare era 30 iulie, conform contractului de finanțare semnat între Aeroportul Timișoara și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Noul terminal este conceput să făcă față unui flux de 540 de pasageri concomitent (trei curse aeriene) și va permite o creștere viitoare a traficului aerian regional la aproximativ trei milioane de pasageri pe an.
Construcția are o suprafță de 4.383 mp, zece filtre de control la intrarea în țară ale Poliției de Frontieră și un sistem optimizat de control vamal.
Valoarea totală a contractului de finanțare (inclusiv TVA) este de 30,35 mil. lei din care aproape jumătate au fost fonduri europene nerambursabile, peste 14 mil. lei au fost fonduri proprii ale aeroportului, iar de la bugetul de stat a fost asigurată suma de 2,342 mil. lei.