După ce ăia nu i-au răspuns la telefon (din ce am citit am înțeles că telefoanele astea roșii ale președinților sunt de fapt mai mult niște telexuri) și după aceea i-au transmis că până nu învață să vorbească frumos nici nu o să vorbească cu el, Joe Biden spune și el că nu va avea întrevederi cu liderul Coreei de Nord.
Avem noi o vorbă, ceva cu niște struguri.
***
Dacă chiar discutăm despre marxism, poate ar trebui să-l citim întâi de toate pe Marx. S-ar putea să avem surpriză să aflăm că omul ăla spune niște lucruri pe care acum ni le spun ăștia care zic că sunt capitaliști. Iar ca să ne completăm cunoștințele ar trebui să citim și partea cealaltă, pe Mises. Cam asta e ideea care se desprinde din articolul Laurei Călăceanu pe care vă recomand să-l citiți, chiar dacă conține mai multe cuvinte decât a citit un român mediu în ultimul an. Poate că dacă o face cât mai multă lume, nu o să se mai pomenească despre neomarxism și când e vorba despre uciderea mieilor de Paște, și despre epidemiile de gripă, și despre hârtia igienică.
***
Asta e știrea cea mai importantă a zilei, ieri au avut loc proteste în mai multe orașe ale țării, inclusiv în Timișoara.
Ați instalat vreodată o antenă pe un catarg înalt, din aia de sârbi sau de unguri?
Dacă da, atunci știți că e o șmecherie cu țeava aia lungă, dacă o ții în picioare, perfect vertical, poți să o susții și cu două degete. Dar, dacă lași teava să se încline, la un moment dat aceasta nu va mai putea fi susținută și va cădea.
Așa se întâmplă și cu mișcările astea de stradă. Țin minte că la un moment dat, imediat după revoluție, am citit undeva că armata făcuse, într-un centru din ăsta cu militari inteligenți, la Cluj parcă, o cercetare din care a rezultat că mișcările din Europa de Est care nu au fost oprite în primele 3 zile consecutive nu prea au mai putut fi oprite. Și pentru că știau asta, și pentru că trecuseră 3 zile, armata s-a retras de pe străzile Timișoarei.
Ieri ar fi fost a doua zi, ar cam fi timpul să se facă ceva.
Că s-ar putea lua niște măsuri care nu ar afecta foarte mult desfășurarea lucrurilor, dar ar mai detensiona tensiunile apărute ca urmare a nemulțumirilor. Eu aș anunța astăzi că datorită studiilor și cercetărilor efectuate ieri de specialiștii oficiali ai guvernului, de domnul Arafat în persoană, măsurile se recalibrează și magazinele rămân deschise până la ora 20, după care, supermarketurile, locuri unde au loc mari aglomerări de populație, se închid și rămân deschise numai magazinele care au o suprafață mai mică de x metri pătrați, adică buticele alea unde merge lumea în toiul nopții să-și cumpere cola, țigări și eventual o pâine și un plic cu mâncare pentru pisică. Aș adapta și orele până când se poate circula, să spunem până la ora 22. Aș elimina declarațiile alea care nu au alt efect decât să enerveze oamenii și să dea ocazia polițiștilor și jandarmilor să comită abuzuri. Dar astea ar trebui făcute în această dimineață și ar trebui făcute așa încât toată lumea să afle de ele până pe la ora 13, că după aceea, dacă și-au făcut planul să meargă la revoluție, greu îi mai întorci.
***
S-a descoperit că la Institutul Balș s-au sifonat niște bani. SIgur că s-au sifonat. S-au sifonat în toate unitățile medicale, probabil că în ultimul an sistemul medical, dar nu numai, a sifonat mai mulți bani decât în ultimii 30 de ani la un loc. O să le aflăm pe toate, că știți cum e, adevărul iese la suprafață ca grăsimea în supa aia de găină.
***
Avioanele F16 trebuie urgent modernizate. Probabil ca la 1 Decembrie să poată decola și dacă e frig, că anul trecut parcă așa au spus, că astea nu sunt rusești să decoleze pe orice vreme. Parcă abia le cumpărasem, și în urmă cu o lună-două țin minte că se vorbea despre niște sute de milioane, Euro nu Lei, pentru aparatură nouă de bord.
***
Un bărbat a fost condamnat la un an de pușcărie pentru că a omorât un câine. Bine i-au făcut, dar e cam puțin.
***
A murit patronul ProTV. Asta e, oamenii mai și mor. Peste 30 de zile dacă o să întrebați pe stradă cine a fost Petr Kellner, 99% din cei intervievați se vor uita la dumneavoastră cu o privire inteligentă , ca de filoloagă pe care o întrebi despre aria pătratului (a fost una zilele trecute care spunea că nu știe cum se calculează pentru că ea a terminat filologia), și nu vor ști, la fel cum nu mai știe nimeni nici cine au fost Nae Nicolae, Ilie Vonica, Mihai Erbașu sau Gheorghe Naghi.
Pentru că oamenii nu rămân în istorie datorită banilor mulți, ci datorită a ceea ce au făcut pentru ceilalți.
***
Hai să vă povestesc cum a fost și cu revoluția aia de la Iași, că majoritatea voastră sunteți tineri și nu aveți cum să știți, iar alții poate că nu ați știut niciodată:
Cândva după revoluție, cred că trecuse un an, a apărut la televizor un tânăr, cred că nu avea nici 20 de ani, care a povestit că ei, el împreună cu vreo 3 prieteni, își făcuseră pe vremea lui Ceaușescu o gașcă pe care au numit-o, dacă mai țin minte bine, “Vulturul Brâncovenesc”, sau asta a fost o carte, oricum, ceva pe acolo. Bineînțeles că nu știa nimeni despre ei că i-ar fi băgat la beci în secunda 2.
Un timp au făcut ei revoluție de salon, cum făceam de altfel cu toții când îl înjuram pe Ceaușescu pentru că ne oprea curentul în fiecare seară și căldura tot timpul, dar la un moment dat s-au gândit să treacă și la acțiuni concrete, pentru răsturnarea comunismului în Europa. Și-au făcut niște manifeste pe foi de caiet scrise cu pixul și în data de 14 decembrie 1989 se gândeau să meargă în nu știu ce piață din Iași și să organizeze acolo o mare adunare populară. Dar, când s-au dus, cred că se dusese numai unul, celorlalți le-a fost frică, a văzut acolo un milițian așa că s-a dus acasă. Cam asta a fost.
Ceva acum uitat este că niște moldoveni au mai încercat o chestie asemănătoare când cu Proclamația de la Timișoara: La câteva zile de la citirea proclamației în parlament s-a sculat în picioare un parlamentar, chiar de la Iași parcă era, un avocat, și a citit o proclamație care se numea “Proclamația de la Podul Înalt”. Era Proclamația de la Timișoara cu minus în fată, adică dacă la noi unii erau răi, la Podul Înalt erau considerați buni. Mai târziu omul ăsta cu Podul Înalt a fost numit, în semn de înaltă recunoștință, judecător la Curtea Constituțională. Nu mai țin minte cum îl chema, că nu merita să-i rețin eu numele pentru posteritate, cred că nici Google nu mai știe cum îl chema.
***
Publicația infotimisoara.ro nu este cea mai mare publicație locală din România, dar vă garantăm că e cea mai corectă și independentă.
🔸SUSȚINE și tu, dacă poți, publicația InfoTimișoara –> https://www.patreon.com/infotimisoara
***
Vaporul eșuat în Canalul Suez timp de o săptămână a fost deblocat luni dimineață, transmite BBC. Autoritățile au anunțat că operațiunea va mai dura câteva ore, pentru a se asigura că nava nu va rămâne din nou înțepenită. După-amiază, circulația a fost reluată, iar cele peste 300 de nave cargo blocate și-au reluat drumul spre destinație.
***
Casa Albă: Joe Biden nu intenţionează să aibă întrevederi cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un
***
După încheierea unui acord de cooperare pe termen lung cu China, Iranul intenţionează acum să semneze un acord asemănător cu Rusia, informează marţi dpa. „Vrem, de asemenea, un acord cu Rusia similar cu cel pe care îl avem cu China, care să servească practic ca o foaie de parcurs pentru o cooperare economică obligatorie pe termen lung”, a declarat luni şeful comisiei pentru afaceri externe din parlamentul iranian, Mojtaba Zolnur. În plus, aceste acorduri constitue o opţiune eficientă pentru a ocoli sancţiunile americane şi europene împotriva Iranului, a spus Zolnur, potrivit agenţiei de ştiri iraniene Mehr.
***
Laboratorul a fost amendat cu 2,7 milioane de euro, iar fostul vicepreședinte a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare. Și Agenția Franceză a Medicamentului a fost amendată cu 300 de mii de euro, pentru că nu a retras mai devreme licența de punere pe piață a pastilelor Mediator.
”Deși știau de ani buni care sunt riscurile medicamentului, nu au luat niciodată măsurile necesare”, a declarat judecătorul procesului. Pe parcursul anchetei au fost prezentate în instanță mii de reclamații formulate de francezi.
***
Acum trei decenii, în România se ridica interdicția de a folosi anumiți termeni și, odată cu ei, se admitea faptul că societatea românească nu era nici pe departe atât de „impecabilă” precum o cereau „documentele de partid și de stat”. Nu toți „oamenii muncii” munceau și nici măcar poporul nu era alcătuit exclusiv din „brațe puternice”, hotărâte să construiască societatea de vis.
Atunci, intra în uz termenul de handicapat, care, ca orice exotism (!), avea să facă o fulminantă carieră în vorbirea zilnică. Orice „dușman” (de clasă, normal!) era etichetat handicapat pentru că sonoritatea și chiar înțelesul termenului exercitau o fascinație greu de învins. Ulterior, au apărut ei, bărbații gay, și, câțiva ani mai târziu, lesbienele care, fără să inventeze o (minunată) lume nouă, aduceau în orizontul mental românesc identități și fapte incorecte politic până atunci. Treptat, lumea își deschidea granițele, îmbogățind limbajul, chiar dacă îl și sărăcea iresponsabil de mult. Ne-am amuzat văzând cum oameni și fapte fără legătură cu noile expresii primeau nume și intrau în atenția noastră, schimbând referințele și discursul.
Din păcate, de câțiva ani, nemulțumirile și marginalizații și-au dat mâna spre a reînvia și adăuga la modele expresii noi, simbolistica interbelică, sirenele extremei drepte și, corelativ, temerile întoarcerii în timp. De regulă, o extremă o aduce pe cealaltă pentru că are nevoie de un adversar pe măsură, astfel că, mai nou (sau mai vechi?), umblă printre noi fantoma numită neomarxism.
***
Închiderea magazinelor mai devreme: de unde-și fac cumpărăturile cei care mai muncesc în țara asta?
Autoritățile lovesc încă o dată în cei mulți și săraci cu noile restricții de a închide magazinele devreme. Foarte mulți bucureșteni fie nu sunt lăsați de angajator să lucreze de acasă, fie trăiesc în locuințe supraaglomerate și pot munci doar de la birou.
***
Mii de persoane au protestat împotriva restricțiilor în mai multe orașe ale țării.
Noi proteste se desfășoară luni seara în Capitală și mai multe orașe din țară, împotriva restricțiilor impuse de autorități din cauza creșterii ratei de infectare cu COVID. Sunt sute de persoane în Piața Victoriei din București, la fel la Botoșani sau Sibiu, în timp ce la Constanța și Timișoara, numărul acestora este mai mic.
***
Scene cutremurătoare s-au petrecut la înmormântarea pictorului Liviu Lăzărescu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti plastici români.
***
Institutul Balș | Banii europeni pentru combaterea pandemiei, la o firmă acuzată de dare de mită
Câteva milioane de lei din fondurile europene absorbite de Institutul Balș în anul pandemiei au ajuns în conturile unor firme controversate. Printre patronii câștigători se află unul acuzat că ar fi dat mită Ministerului Sănătății pentru a câștiga licitații, o fostă consilieră în cadrul Ministerului Sportului condus atunci de PSD și acționarul unei firme care, în urmă cu zece ani, a făcut trafic cu ovule prevalate în România.
În ultimul an, Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș a funcționat în prima linie de luptă anti-Covid. Pentru a putea combate pandemia și gestiona numărul ridicat de cazuri, Institutul a apelat la fonduri europene. Până acum a cheltuit peste 24 de milioane de lei pe echipamente și aparatură medicală. Dar unde au ajuns banii?
***
România se înarmează în plină pandemie. Luni, la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”, de la Borcea, a fost programată ceremonia de recepţie şi intrare în dotarea Forţelor Aeriene Române a ultimei aeronave F-16 […]
***
Grupul Digi, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de cablu TV şi net fix, a anunţat pe Bursa de la Bucureşti că a ajuns la un acord pentru vânzarea operaţiunilor din Ungaria.
***
Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, a declarat ca Ion Radoi, liderul sindical de la metroul bucurestean, se afla in spatele protestului spontan de vineri, care a blocat Capitala. Drula a adaugat ca in 2 aprilie vor fi ridicate spatiile comerciale de la metrou.
***
Cum a explodat profitul firmei sindicatelor de la metrou, in timp ce Metrorex are pierderi de sute de milioane de lei
In timp ce Metrorex este ingropata in datorii, sindicalistii de la Sindomet Servcom S.R.L.s-au bucurat de profituri de milioane de lei, in conditiile in care firma respectiva are CAEN principal declarat: 5510, adica hoteluri si alte facilitati de cazare similar. In conditiile de pandemie, este probabil singura firma cu acest CAEN care a dus-o bine in 2020.
Dar trecand peste acest aspect, in 2019, cand Metrorex inregistra pierderi de 331.283.885 milioane de lei, potrivit informatiilor publicate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, compania sindicalistilor de la Metrorex inregistra cel mai mare profit pe care compania l-a vazut vreodata, adica de putin peste 1,3 milioane de euro (peste 6,2 milioane de lei, la un curs de schimb de 4,74 de lei pentru un euro).
Si ca si cum nu ar fi fost de ajuns, acest profit este cu aproape 500% mai mare decat cel inregistrat in anul anterior, adica in 2018, potrivit datelor furnizate de Confidas.
Cifra de afaceri a Sindomet s-a ridicat in 2019 la aproape 1,7 milioane de euro sau 7,9 milioane de lei (in crestere cu peste 8% fata de 2018), aceasta avand 50 de salariati. Si pentru ca sindicalistii stiu sa gestioneze afacerile proprii mai bine decat stiu sa lucreze pentru Metrorex, compania din subordinea Ministerului Transporturilor a avut o cifra de afaceri de aproape 757 de milioane de lei, adica de aproape 100 de ori mai mare.
***
***
Barbat condamnat la inchisoare cu executare dupa ce a ucis un caine. Animalul a fost injunghiat cu un cutit
Un barbat din Galati a fost condamnat la un an de inchisoare cu executare dupa ce a ucis cu intentie un caine. Sentinta a fost pronuntata de Judecatoria Galati si nu este definitiva.
Potrivit Politiei Judetene Galati, faptele s-au petrecut in ianuarie 2019, iar politia a inceput atunci cercetari pentru infractiunea de cruzime fata de animale, ca urmare a unei sesizari facute de o familie din Galati, al carei caine de rasa, un Amstaff in varsta de 13 ani, a fost ucis de un vecin cu lovituri de cutit, scrie Agerpres.
Proprietarul cainelui a reclamat ca a fost atacat de agresor cu cutitul, iar cainele a sarit sa il apere si a fost injunghiat de mai multe ori.
Pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta infractiune este inchisoare de la 3 luni la un an sau amenda.
Magistratii Judecatoriei Galati l-au condamnat pe agresor – un barbat de 47 de ani – la un an de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi, pentru uciderea fara drept, cu intentie, a unui animal, dar sentinta pronuntata de Judecatoria Galati pe 26 martie nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.
***
Multimiliardarul ceh Petr Kellner, patronul Pro TV, a murit într-un accident de elicopter
Cel mai bogat om din Cehia, Petr Kellner, cu o avere estimată la 17,5 miliarde de dolari, a murit într-un accident de elicopter în Alaska, a anunțat luni grupul financiar PPF, potrivit Reuters.
***
***
Iașul vrea să îi dea o ”palmă” Timișoarei! Protestul asociațiilor de revoluționari!
Asociația Memorialul Revoluției din Timișoara, ALTAR, Fundația Națională a Revoluției din Decembrie 1989 Timișoara și Asociația Victoria au luat atitudine, luni 29 martie, față de inițiativa unui senator USR din capitala Moldovei care vrea, încă o dată, să declare Iașul oraș-martir al Revoluției din Decembrie 1989.
***
Primăria Timișoara nu mai are contract cu firma care trebuie să ridice deșeurile vegetale de pe străzile Timișoarei de aproape trei săptămâni. Cel subsecvent încheiat anul trecut a expirat în prima parte a lunii martie, dar firma Transclean a mai lucrat cam o săptămână. Sunt deja două săptămâni de când deșeurile vegetale adunate de timișoreni nu mai sunt ridicate de primărie.
***
Viziunea noii conduceri a Primăriei Timișoara duce sportul pentru mase în cartiere, iar bugetul orașului ar trebui să reflecte această idee. Totuși, nu este uitată nici zona centrală, iar aici se propune un alt proiect cu denumire fancy, ”Uszoda renaște” Numele este sugestiv, se leagă de baza sportivă din Parcul Central, aflată în stare totală…
***
***
Ce apă au băut timişorenii de-a lungul veacurilor?
Apa băută de timișoreni până în 1732 a fost cea a râului Bega, care pe atunci era nepoluată. Evlya Celebi, călătorul turc, menționa la 1660, grilajul de lemn ce împiedica crengile și ierburile să ajungă odată cu apa râului în interiorul cetății. Periodic, albia acestuia era curățată și procedeul s-a menținut peste veacuri.
Odată cu primele lucrări de drenare și de săpare a canalelor de mori din Timișoara (1720-1730), apa râului a devenit mai tulbure și mai puțin curată. Fântânile săpate de militari (1722, 1739) aveau o apă de nebăut. De altfel și la 1831 din cele 127 de fântâni ale orașului doar în 33 se afla apă potabilă, notează Muzeul Național al Banatului, pe pagina de Facebook a instituției.
În 1732, din ordinul guvernatorului Mercy a fost construită prima mașină hidraulică care alimenta cu apă filtrată din Bega 8 cișmele publice în interiorul cetății. Apa era transportată printr-un sistem dublu de conducte de lemn îngropat în pământ. În anul 1774 a fost construită o nouă instalație care a fost comparată cu cele ce funcționau la Londra, Paris și Ausburg și care alimenta 14 cișmele publice.
***
Klaus Iohannis (președintele României): „Acest nou val poate fi chiar ultimul.“
CATEGORIA DEFICITUL BUCHETAR Mihai Chirica (primarul Iașiului): „Trebuia să le sărbătorim pe cele dragi, dar nu ne-am gîndit să ne băgăm așa de mult unii în alții la coadă la flori pentru doamne.“ CATEGORIA ALEGERILE ZICALE Emil Boc (primarul Clujului): „Domnișoară, un om sănătos e un om insuficient investigat medical.“ Laurențiu Leoreanu (deputat PNL): „Dacă privești în amonte, apa vine. Dacă privești în aval, apa se duce.“ CATEGORIA VORBE-N VAL Klaus Iohannis (președintele României): „Acest nou val poate fi chiar […]