Ascult la Radio România Actualități despre “școala offline”:
Într-o școală este voie numai cu un sandwich, “cât mai mic” spune profesoara intervievată.
În altă școală nu este voie decât cu mâncarea învelită în celofan sau cu un șervețel, în nici un caz în caserolă.
Altundeva nu este voie de loc cu mâncare.
In unele locuri nu se mănâncă decât în clasă, elevii nu au voie să părăsească sălile de clasă până la terminarea orelor.
In alte locuri nu se mânâncă decât afară, în curte.
Abia aștept să aflu ce vor face peste o săptămână-două, când vremea se va răci.
Intr-o școală s-a dat un ordin că ferestrele să nu fie de loc deschise în timpul în care clasele sunt ocupate de elevi. Probabil ca să nu intre virușii pe ferestre.
In tot acest timp ușile spre coridoare vor fi lăsate deschise, pentru aerisire.
O colegă îmi povestește despre “școala online”, nu o școală online idealizată, cum ne este prezentată la televizor ci una reală, așa cum se desfășoară în unul din liceele din orașul nostru.
In primul rând, majoritatea profesorilor au înțeles că “școală online” e la fel cu cealaltă, doar că vezi profesorii pe un monitor în loc să-i vezi live, la clasă.
Nimeni, sau oricum mult prea puțini dascăli s-au gândit să predea altfel, folosind metode noi care sunt posibile datorită tehnologiei actuale.
Se pare că Zoom, o aplicație folosită pentru conferințe online, nu merge în versiunea gratuită decât timp de o oră, așa că de voie, de nevoie, s-a trecut la altă aplicație, Google Classroom.
Dar cu Google Classroom, spun elevii, nu poți face ce faci cu Zoom. Sau poate nu știu ei cum să facă. Iar cu Zoom gratuit nu poți să faci ce faci cu cel care costă 15 dolari/lună.
In alte locuri pentru școala online se folosește Whatsapp și telefoane mobile. Si eu mă miram că o întreagă generație stă cu ochii în telefon și scrie SMS-uri. Ei săracii poate că rezolvă ecuații.
O profesoară care e mai speriată refuză să vină la școală și predă numai online, că ea are „comorbidități”. Așa că, în zilele când au ore cu ea elevii pleacă acasă la ora respectivă, se conectează online timp de o oră și după aceea se reîntorc la școală pentru orele “normale”.
O altă profesoară le-a cerut elevilor de acasă să își oprească microfoanele, pentru că zgomotul produs de aceștia, probabil amplificat de aplicația folosită, o deranjează în timpul orei.
Alta își oprește sonorul de la laptop, astfel încât cei de acasă, elevi sau părinți, să nu audă ce spune ea la școală.
Iar camera este orientată astfel încât cei de acasă să nu vadă ce se scrie pe tablă.
Un profesor este nemulțumit că studenții îi trimit lucrările prin mail la ore prea înaintate, când el ar dori să se culce.
***
Păcat.
Alături de lucrul de acasă, școala online ar fi putut să fie unul din marile câștiguri ale acestor ani.
Din fericire, indiferent ce vor profesorii, până la urmă tot se va trece la această formă de învățare. Dar, datorită delăsării celor care au avut timp de câteva luni să se pregătească dar nu au făcut-o, mai mult, caută în continuare motive să nu o facă, prețul va fi cel puțin un an pierdut.
