1778: Exploratorul englez James Cook este primul european care descoperă Insulele Hawaii, pe care el le numește „Insulele Sandwich”.
Pe 18 ianuarie 1778, celebrul explorator englez James Cook a ajuns la arhipelagul pe care l-a numit Insulele Sandwich, nume inspirat de sponsorul său, John Montagu, al 4-lea conte de Sandwich, care era Prim Lord al Amiralității. Acesta a fost primul contact documentat al europenilor cu insulele Hawaii, un moment semnificativ atât pentru descoperirea geografică, cât și pentru istoria interacțiunilor culturale dintre europeni și populațiile indigene din Pacific.
James Cook se afla în cea de-a treia și ultima sa expediție de explorare, având misiunea principală de a găsi Pasajul de Nord-Vest, o rută maritimă care să lege Atlanticul de Pacific prin nordul continentului american. După ce a explorat coasta de nord-vest a Americii, flota sa, compusă din două nave – HMS Resolution și HMS Discovery – a navigat spre sud-vest, în căutarea unor noi insule.
Cook și echipajul său au văzut pentru prima dată insulele pe 18 ianuarie 1778. Au ancorat în golful Waimea, pe insula Kauai, una dintre principalele insule ale arhipelagului. Populația indigenă, care era formată din polinezieni, l-a întâmpinat cu un amestec de curiozitate și prudență. Aceștia aveau deja o societate complexă, bazată pe un sistem ierarhic condus de căpetenii (alii), iar religia și ritualurile lor erau strâns legate de natură și de zei.
Cook a numit insulele „Insulele Sandwich” în onoarea patronului său. Inițial, relațiile dintre europeni și hawaiieni au fost pașnice. Locuitorii insulelor erau fascinați de tehnologia și obiectele europene, precum fierul, care era necunoscut pentru ei și extrem de valoros.
Descoperirea Insulelor Hawaii de către James Cook a deschis calea pentru o perioadă de schimburi culturale, economice și, în cele din urmă, coloniale. Deși în acel moment insulele erau independente și conduse de diverse căpetenii, interacțiunile cu europenii și americanii au avut un impact profund asupra societății hawaiiene.
Totuși, această întâlnire a avut și consecințe tragice. În deceniile următoare, bolile aduse de europeni, precum variola și pojarul, au devastat populația indigenă, care nu avea imunitate la aceste afecțiuni. De asemenea, influența occidentală a schimbat radical structura politică și economică a arhipelagului.
James Cook avea să revină în Hawaii în anul următor, în 1779, dar această vizită s-a încheiat tragic. După o serie de conflicte cu localnicii, Cook a fost ucis pe insula Big Island, marcând sfârșitul carierei sale de explorator și o schimbare ireversibilă în relațiile dintre hawaiieni și lumea exterioară. Insulele au devenit ulterior un punct strategic și comercial important, iar în secolul al XIX-lea, Hawaii a fost anexată de Statele Unite.
1788: Primele elemente ale Primei Flote care transportă 736 de condamnați din Marea Britanie în Australia ajung în Botany Bay.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Marea Britanie se confrunta cu o criză în sistemul său penal. După pierderea coloniilor din America de Nord în urma Revoluției Americane (1775-1783), britanicii nu mai puteau trimite condamnați acolo. În același timp, închisorile din Marea Britanie erau supraaglomerate, iar condițiile de detenție erau extrem de precare.
În acest context, guvernul britanic a decis să creeze o colonie penală în regiunea descoperită de exploratorul James Cook în 1770, pe coasta estică a continentului numit Noua Olandă (Australia). Regiunea Botany Bay fusese descrisă de Cook drept o zonă propice pentru colonizare.
Expediția cunoscută sub numele de Prima Flotă a fost organizată sub comanda căpitanului Arthur Phillip, care urma să devină primul guvernator al coloniei. Flota includea 11 nave:
2 nave de război (HMS Sirius și HMS Supply),
3 nave de aprovizionare,
6 nave de transport pentru condamnați.
În total, la bordul flotei erau aproximativ 1.400 de persoane, inclusiv:
736 de condamnați (bărbați, femei și copii),
membri ai echipajului,
personal militar și civil,
familiile soldaților.
Condamnații erau trimiși pentru diverse infracțiuni, majoritatea dintre ele minore (furturi mărunte, escrocherii), dar pedepsite sever în acea perioadă.
Flota a plecat din portul Portsmouth, Anglia, la 13 mai 1787. Călătoria a fost lungă și dificilă, traversând Atlanticul, oprind în Tenerife, Rio de Janeiro și Cape Town pentru reaprovizionare. După opt luni pe mare, flota a ajuns la Botany Bay pe 18 ianuarie 1788.
La sosire, Botany Bay s-a dovedit a fi mai puțin potrivită decât se așteptase Phillip. Zona avea soluri sărace, resurse limitate de apă potabilă și o coastă deschisă, expusă intemperiilor. De asemenea, exploratorii au întâlnit populația indigenă Eora, care trăia în regiune de mii de ani. Contactele inițiale au fost mixte, oscilând între curiozitate, tensiuni și conflicte minore.
În scurt timp, căpitanul Phillip a decis să exploreze alte locații. Pe 26 ianuarie 1788, flota s-a mutat în Port Jackson, la câțiva kilometri nord de Botany Bay, unde a găsit o zonă mai potrivită pentru a stabili colonia. Aceasta a devenit cunoscută sub numele de Sydney Cove, locul unde se află astăzi orașul Sydney.
Colonizarea a avut consecințe devastatoare pentru populațiile aborigene. Europenii au adus boli precum variola, care au decimat comunitățile locale, și au început să confişte pământurile indigene, ceea ce a dus la conflicte violente.
Noua colonie a devenit principala destinație pentru transportarea condamnaților din Marea Britanie timp de aproape 80 de ani. Între 1788 și 1868, peste 160.000 de condamnați au fost trimiși în Australia.
Deși inițial o colonie penală, Australia a evoluat treptat într-o națiune modernă. Prima Flotă este considerată începutul unei istorii complexe, cu efecte pe termen lung asupra structurilor sociale, economice și culturale ale Australiei.
1799: Francezul Louis Robert primește brevetul pentru descoperirea sa din 1798, prima instalație de produs hârtie.
Louis Robert era un mecanic talentat care lucra la o fabrică de hârtie deținută de Jacques-Charles Didot, parte a influentei familii Didot, renumită în industria tiparului și a hârtiei. În acea perioadă, hârtia era produsă manual, prin scufundarea unor rame mari în paste de hârtie, un proces lent și costisitor, care limita cantitatea și dimensiunea hârtiei produse.
Robert, observând aceste limitări, a început să lucreze la un dispozitiv care să automatizeze acest proces. În 1798, el a finalizat proiectul primei mașini capabile să producă hârtie în mod continuu, folosind o bandă transportoare. Aceasta era o realizare tehnică remarcabilă pentru acea vreme, reducând considerabil costurile de producție și crescând eficiența.
În ciuda reușitei sale, Louis Robert nu a avut mijloacele financiare necesare pentru a-și breveta invenția și a o dezvolta la scară largă. Proprietarul fabricii, Jacques-Charles Didot, l-a ajutat să obțină brevetul, dar, din nefericire pentru Robert, drepturile asupra invenției au fost transferate către Didot, în schimbul unei sume modeste.
Deși Didot a încercat să promoveze invenția și să atragă investitori, în cele din urmă, dezvoltarea și rafinarea mașinii de produs hârtie au fost preluate de alți antreprenori, inclusiv frații Fourdrinier din Anglia, care au îmbunătățit designul original și l-au transformat într-un standard industrial.
Mașina lui Robert a transformat producția de hârtie, făcând posibilă fabricarea de foi mai lungi și mai largi decât cele produse manual. Aceasta a permis creșterea accesibilității materialelor de scris și tipărit, contribuind la democratizarea cunoașterii.
Deși Louis Robert a fost un inventator ingenios, lipsa resurselor și a recunoașterii l-au lăsat în umbră. Spre sfârșitul vieții, el a trăit modest, fără a beneficia de succesul invenției sale.
1871: Wilhelm I al Germaniei este proclamat primul împărat al Germaniei în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles (Franța) spre sfârșitul războiului franco-prusac. Imperiul este cunoscut sub numele de al doilea Reich al germanilor.
1878: Spiru Haret își ia doctoratul în matematici la Sorbona cu o teză de mecanică cerească devenită celebră.
1887: Lazăr Edeleanu reușește prima sinteză a amfetaminei la Universitatea Friedrich-Wilhelms.
Lazăr Edeleanu s-a născut în 1861, la București, într-o perioadă în care știința românească era încă la începuturile ei. După ce și-a început studiile la Universitatea din București, și-a continuat pregătirea la prestigioasa Universitate Friedrich-Wilhelms din Berlin, unde a studiat sub îndrumarea unor figuri de seamă ale chimiei europene.
Interesul său pentru chimia organică, combinat cu o curiozitate științifică remarcabilă, l-a condus la sinteza unor compuși noi. În acest context, el a reușit să sintetizeze fenilizopropilamina, compusul cunoscut astăzi sub numele de amfetamină.
Lazăr Edeleanu a obținut amfetamina printr-o reacție de reducere chimică a efedrinei, un alcaloid extras din plante din genul Ephedra. Compusul rezultat, caracterizat printr-o structură chimică simplă, avea proprietăți stimulatoare asupra sistemului nervos central. Deși Edeleanu a notat aceste proprietăți în cercetările sale, el nu a anticipat întreaga gamă de aplicații medicale și industriale care vor fi descoperite ulterior.
Amfetamina a fost folosită inițial pentru tratamentul unor afecțiuni precum narcolepsia și tulburările de deficit de atenție. În anii 1930, a devenit un medicament popular pentru tratarea oboselii și a depresiei.
Amfetaminele au fost utilizate pe scară largă de către armatele mai multor națiuni pentru a spori vigilența și rezistența soldaților. Totuși, utilizarea excesivă a dus la probleme de dependență și la efecte secundare grave.
De-a lungul timpului, utilizarea amfetaminei s-a extins dincolo de domeniul medical, fiind folosită și abuzată ca stimulant recreațional. Aceasta a condus la clasificarea strictă a amfetaminei ca substanță controlată în multe țări.
1896: O mașină de generare de raze X este expusă pentru prima dată de HL Smith.
În noiembrie 1895, Röntgen a descoperit un tip nou de radiație, pe care l-a numit „raze X” datorită naturii necunoscute a acestora. Aceste raze aveau proprietăți unice: puteau trece prin materiale opace, precum pielea și țesuturile moi, dar erau absorbite de structuri dense, precum oasele. Această descoperire a avut un impact imediat, capturând imaginația cercetătorilor și publicului larg.
Până în 1896, știrea despre razele X s-a răspândit rapid, iar oamenii de știință din întreaga lume au început să reproducă experimentele lui Röntgen. În acest context, HL Smith a preluat această tehnologie emergentă și a dezvoltat un dispozitiv special pentru generarea razelor X.
HL Smith, un inventator pasionat de noile descoperiri tehnologice, a realizat un aparat care putea produce raze X în mod controlat. Mașina sa era compusă din următoarele componente principale:
Tubul cu raze catodice
Un tub vidat, similar cu cel folosit de Röntgen, prin care un curent electric accelera electronii către o țintă metalică. Impactul electronilor cu metalul genera radiația X.
Sursa de alimentare electrică
Un generator sau un transformator care furniza energia necesară pentru a crea diferența de potențial în tubul de raze catodice.
Ecran de detecție
Un material fluorescent sau o placă fotografică utilizată pentru a vizualiza efectele razelor X. Aceasta permitea utilizatorului să observe structuri interne sau să capteze imagini.
Smith a expus dispozitivul său publicului în 1896, demonstrând modul în care razele X puteau fi utilizate pentru a vedea prin obiecte solide sau pentru a imagina structuri interne ale corpului uman, cum ar fi oasele.
Demonstrația lui HL Smith a fost un moment cheie în popularizarea și înțelegerea potențialului razelor X. Aceasta a marcat începutul aplicării lor în diverse domenii:
În scurt timp, razele X au fost folosite pentru a diagnostica fracturi osoase, localiza obiecte străine în corp și examina organele interne. Acest lucru a revoluționat practica medicală, oferind o metodă non-invazivă de a explora interiorul corpului.
Razele X au fost utilizate pentru a inspecta materiale și componente industriale, precum conductele, pentru a detecta fisuri sau alte defecte.
Descoperirea a inspirat numeroase cercetări suplimentare, care au dus la o mai bună înțelegere a fizicii radiației și la dezvoltarea ulterioară a tehnologiilor moderne de imagistică.
1911: Americanul Eugene Ely, pilotând un avion „Curtis”, reușește prima aterizare pe o navă, cuirasatul „Pennsylvania”.
1919: A fost fondată compania Bentley Motors.
1945: Al Doilea Război Mondial: Eliberarea orașului polonez Cracovia de către Armata Roșie.
Cracovia, un simbol al patrimoniului polonez, a fost ocupată de trupele germane în septembrie 1939, la scurt timp după invadarea Poloniei, care a declanșat Al Doilea Război Mondial. Orașul a devenit rapid un centru de administrare nazist, fiind desemnat capitala Guvernământului General, o regiune ocupată care cuprindea o mare parte din Polonia centrală și sudică. Sub conducerea guvernatorului nazist Hans Frank, Cracovia a suferit distrugeri culturale, persecuții în masă și epurări etnice, inclusiv exterminarea comunității evreiești locale.
În timpul ocupației, naziștii au creat un ghetou în Cracovia, unde zeci de mii de evrei au fost supuși unor condiții inumane înainte de a fi deportați în lagărele de exterminare, precum Auschwitz. Aproape toată comunitatea evreiască a orașului, care număra peste 60.000 de oameni înainte de război, a fost anihilată. Lagărul de muncă forțată de la Plaszow, situat în apropiere, a devenit un simbol al brutalității naziste.
În ciuda represiunii brutale, Cracovia a fost un focar de activitate al mișcării de rezistență poloneze, care a desfășurat operațiuni clandestine împotriva regimului nazist.
În ianuarie 1945, Armata Roșie sovietică, în cadrul Ofensivei Vistula-Oder, a lansat un atac masiv împotriva forțelor germane pe frontul de est. Comandată de mareșalul Ivan Konev, ofensiva s-a desfășurat cu rapiditate, reușind să împingă trupele germane dincolo de râul Oder.
Eliberarea Cracoviei s-a realizat într-un mod relativ rapid, în parte datorită deciziei strategice a sovieticilor de a ocoli luptele directe în centrul istoric al orașului. Această abordare a fost menită să evite distrugerile masive care ar fi putut afecta monumentele istorice și clădirile culturale importante, cum ar fi Castelul Wawel, un simbol al regalității poloneze. În ciuda unor pierderi, mare parte din arhitectura veche a Cracoviei a fost astfel păstrată.
1977: Oamenii de știință de la Centers for Disease Control and Prevention anunță că au identificat o bacterie necunoscută anterior ca fiind cauza misterioasei boli a legionarilor
2005: Compania Airbus a lansat, la Toulouse, avionul A380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil.
