Mă uitam zilele trecute la imaginile cu dronele folosite în războiul din Ucraina și mi-am pus o întrebare care, recunosc, nu este tocmai una de strateg militar, ci mai degrabă de om care a văzut cândva într-un film la televizor niște oameni folosind o pușcă de vânătoare.
Pentru că, dacă te uiți la unele dintre dronele acelea care zboară încet, aproape ca niște rațe mecanice, îți vine să te întrebi dacă nu cumva răspunsul la problema lor ar putea fi mult mai simplu decât pare.
O rață, când vrei s-o dobori, nu tragi cu un glonț după ea.
Tragi cu o pușcă de vânătoare care folosește cartușe cu alice.
Nu trebuie să nimerești rața exact în ochi. Trimiți în direcția ei un nor de alice și, dacă ai calculat cât de cât corect, una dintre ele își face treaba.
Sigur, o dronă nu este chiar o rață. Are electronice, poate fi mai rapidă, poate manevra, este adevărat, mult mai limitat decât o rață, poate zbura la altitudini diferite și poate fi mult mai greu de detectat.
Dar principiul rămâne interesant: dacă ai o țintă mică și relativ apropiată, pentru ce să folosești o muniție extrem de scumpă și sofisticată, când ai putea folosi un sistem mult mai simplu și mai ieftin?
Există probabil deja arme care pot împrăștia în apropierea țintei un nor de fragmente, transformând spațiul din fața dronei într-un fel de „perete” pe care aceasta nu prea mai are unde să-l ocolească.
Exact ca o pușcă de vânătoare pentru rațe, unde cartușul împrăștia un nor de alice, din care una poate va lovi rața.
Și atunci apare întrebarea pe care, probabil, nu este foarte profitabil să o pui prea des:
De ce să tragi o rachetă extrem de scumpă după o dronă care poate fi doborâtă cu o muniție de câteva ordine de mărime mai ieftină?
Răspunsul oficial este, desigur, foarte complicat.
Ni se vor explica probabil radare, algoritmi, sisteme integrate, lanțuri de comandă, interoperabilitate, apărare stratificată și alte expresii care sună suficient de tehnic încât omul obișnuit să nu mai pună întrebări.
Dar există și un răspuns ceva mai simplu.
Cineva trebuie să vândă rachetele.
Și, dacă tot există cineva care le vinde, trebuie să existe și cineva care le cumpără.
Iar în lumea minunată a economiei de război, este întotdeauna mai profitabil să vinzi o rachetă de milioane decât un cartuș de câteva zeci sau sute de euro.
Nimeni nu se îmbogățește spectaculos dacă armata cumpără o ladă de muniție ieftină și doboară cu ea o sută de drone.
Dar dacă pentru fiecare dronă care vine din direcția adversarului poți să lansezi o rachetă sofisticată, atunci avem deja o situație economică mult mai interesantă. Pentru producătorul rachetei, desigur.
Și aici ajungem la o altă chestiune care mi se pare interesantă: eroismul.
În fiecare război avem nevoie de eroi. Este o nevoie psihologică. Ne place să credem că, atunci când cineva face ceva dificil, trebuie neapărat să fie și un erou.
Dar să dobori o dronă nu este întotdeauna un act de eroism.
Uneori este pur și simplu o muncă tehnică bine făcută.
Un operator care detectează o dronă, calculează traiectoria, apasă butonul potrivit și o doboară face, fără îndoială, un lucru important. Poate chiar foarte important.
Dar dacă vrem să numim asta eroism, atunci ar trebui să ne gândim și la strungarul care, într-o hală industrială, fabrică o bucșă cu un diametru executat la precizia de două sutimi de milimetru, „cotă de rulment” cum spun ei.
Pentru că și acolo este nevoie de precizie, de concentrare, de experiență, de responsabilitate.
Dacă strungarul greșește, piesa nu mai intră unde trebuie și poate ajunge la gunoi.
Operatorul anti-dronă greșește, iar drona poate ajunge unde nu trebuie.
Diferența este că strungarul cu toate că face performantă poate de zeci de ori /zi, 5 zile/săptămână, nu primește, de obicei, medalii și discursuri despre eroism. Nu apare în filme. Nu se scriu articole despre „eroica luptă a strungarului împotriva toleranțelor dimensionale”.
Deși, dacă mă gândesc bine, omul care face o piesă cu două sutimi toleranță după opt ore de muncă ar merita măcar o cafea.
Poate chiar una bună.
Pentru că strungarii, electricienii, tâmplarii, constructorii au făcut lumea asta, nu militarii și nu „eroii”.
În schimb, societatea modernă are o tendință extraordinară de a transforma orice acțiune militară într-o poveste eroică. Probabil pentru că este mai ușor să vorbești despre eroism decât despre tehnologie, industrie și bani.
Războiul modern este, în mare măsură, o problemă de tehnologie și de economie.
Și aici apare paradoxul.
O dronă relativ ieftină poate obliga un stat să consume o muniție extrem de scumpă.
Dacă adversarul produce drone cu câteva mii de euro, iar tu consumi pentru fiecare dintre ele o rachetă care costă sute de mii sau chiar milioane, atunci, chiar dacă dobori drona, există riscul să pierzi economic bătălia.
Ai câștigat confruntarea tactică și ai pierdut contabilitatea.
Iar contabilitatea, după cum știm, este foarte răbdătoare. Ea nu moare eroic pe câmpul de luptă. Așteaptă să se termine războiul și vine cu diferența dintre activ și pasiv.
Cred că viitorul apărării împotriva dronelor nu va fi reprezentat exclusiv de rachete sofisticate. Vor exista, probabil, sisteme foarte diferite: tunuri automate, muniții inteligente relativ ieftine, arme electronice, sisteme laser și, de ce nu, tot felul de tehnologii care vor face ca o dronă de câteva mii de euro să fie întâmpinată de ceva care costă doar puțin mai mult decât ea.
Pentru că, în definitiv, nu este obligatoriu să omori o muscă folosind un tun.
Și nici o rață folosind o rachetă.
Mai ales dacă există o armă mai simplă, mai ieftină și suficient de precisă.
Numai că aici intervine eterna problemă a omenirii: soluția cea mai eficientă nu este întotdeauna și cea mai profitabilă pentru cineva.
Iar când în jurul unei arme se învârt miliarde, apar inevitabil foarte mulți oameni care descoperă că arma respectivă este absolut indispensabilă.
Chiar dacă, undeva, un strungar se uită la toată povestea și se întreabă:
„Bine, măi oameni buni… pentru o dronă cât o rață mai mare chiar era nevoie de racheta aia?”.
*
Tot în legătură cu dronele doborâte eroic de bravii piloți români, mi-a reținut atenția titlul articolului despre domnul Băsescu. Să nu uităm că omul acela este mult mai informat decât noi și nici nu spune ceva fără să se gândească bine la ceea ce spune.
*
Cred că ultima oară când am văzut un grup mai mare de suporteri ai unei echipe de fotbal a fost când am trecut pe lângă o coloană de oameni îmbrăcați în negru (oare de ce le plac acelor oameni hainele negre inscripționate cu litere gotice?), care se deplasau de la Gara de Nord spre fostul stadion 1 Mai și urlau în cor „Muie Timișoara”.
Exact bere cu alcool servită în pahare de hârtie le lipsea acelor oameni.
***
Încă o dronă doborâtă pe teritoriul României, anunță Nicușor Dan.
O nouă dronă a fost doborâtă sâmbătă dimineață la 10 kilometri de localitatea Sfântu Gheorghe, a anunțat Nicușor Dan pe Facebook. Evenimentul vine la mai puțin de 24 de ore de drona care a fost doborâtă în Buzău. „În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la …
Ion Cristoiu: Doborârea Dronei – o sărbătoare națională pentru aproape nimic
În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție drona doborâtă în spațiul aerian al României de către un avion F-16 cu pilot român.
„Devenit purtător de cuvânt al Marelui Stat Major, Nicușor Dan ne-a anunțat în această dimineață că a fost doborâtă o a doua dronă, dar de data aceasta nu după ce a bântuit 7 ore prin spațiul nostru aerian măreț, național și patriotic, ci la 12 minute după ce a pătruns. Nu au fost semne de exclamare, emoticoane, dar s-a înțeles că e un nou prilej de mândrie națională deoarece un pilot român cu un F-16 a reușit de data această să o doboare cum a intrat”, a spus Ion Cristoiu.
Băsescu: „Trebuie negociat cu ucrainenii să nu se mai joace cu dronele”.
Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, sâmbătă seară, atât intervențiile Armatei Române împotriva dronelor care au pătruns în spațiul aerian național, cât și riscurile generate de atacurile asupra infrastructurii energetice din regiune și blocajul politic de la București.
Dunărea a ajuns la un nivel minim istoric.
Scăderea dramatică a nivelului Dunării provoacă probleme majore în mai multe state europene. În România, Serbia și Croația, fluviul a atins în această săptămână niveluri minime istorice.
Berea cu alcool a revenit pe stadion după ani de interdicție, după legea promulgată de Nicușor Dan.
La partida dintre Dinamo și Universitatea Craiova, organizatorii au introdus în oferta destinată suporterilor și bere cu alcool, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi legislative.
Un pahar de bere de 330 ml a fost comercializat cu 16 lei, în timp ce varianta fără alcool a costat 15 lei.
Nicușor Dan a promulgat modificările Legii 4/2008
Schimbarea vine după ce președintele Nicușor Dan a promulgat modificările aduse Legii 4/2008, actul normativ care reglementează accesul și comportamentul spectatorilor la competițiile sportive.
Proiectul fusese adoptat de Camera Deputaților la finalul lunii iunie, cu 242 de voturi pentru, nouă împotrivă și 34 de abțineri. După promulgare și publicarea în Monitorul Oficial, noile prevederi au intrat în vigoare.
Una dintre cele mai importante modificări permite organizatorilor să vândă și să distribuie băuturi cu o concentrație alcoolică de până la 5%, acestea urmând să fie servite exclusiv în pahare din hârtie sau plastic, fără capac.
În același timp, organizatorii sunt obligați să afișeze mesaje privind consumul responsabil de alcool, iar accesul persoanelor aflate în stare de ebrietate rămâne interzis. Spectatorii care sunt descoperiți în această stare după intrarea pe stadion pot fi evacuați.
De ce spunea Michel Foucault că nu a întâlnit niciodată un intelectual
Cuvântul „intelectual” pare să desemneze o categorie de oameni ușor de recunoscut. Ne gândim la scriitori, filozofi, profesori universitari, cercetători sau eseiști care intervin în dezbaterea publică. Dificultatea apare însă de îndată ce încercăm să stabilim ce au în comun toate aceste persoane. Faptul că lucrează cu idei? Și un medic, un inginer sau un judecător lucrează cu idei. Faptul că scriu? Nu toți scriu. Faptul că au opinii asupra societății? O asemenea caracteristică nu-i deosebește de restul cetățenilor.
Ce facem astăzi, 26 iulie 2026, în Timișoara?
Duminică, 26 iulie, continuă Lavanda Fest în Piața Libertății, iar la Iulius Gardens are loc Caravana TIFF. Mai puteți merge și la proiecții de film.
