Ceea ce s-a întâmplat alaltăieri, când un judecător al unei Curți de Apel a anulat o hotărâre a Curții Constituționale, este cu adevărat remarcabil și ridică serioase semne de întrebare. Nu am studii juridice, așa că voi raționa doar dintr-o perspectivă teoretică, de bun-simț cetățenesc.
Avem următorul scenariu: Curtea Constituțională a decis anularea turului întâi al alegerilor – nu știm exact în baza căror dovezi sau dacă aceste dovezi au fost suficiente ori transparente.
Cert este că hotărârea a fost luată și, conform Constituției, aceasta este definitivă și obligatorie.
Cu toate acestea, o persoană sau un grup a depus o plângere la o Curte de Apel, iar instanța respectivă a decis să anuleze hotărârea Curții Constituționale.
Iar aici apare paradoxul: potrivit legii fundamentale, o hotărâre a Curții Constituționale nu poate fi cenzurată sau desființată de nicio altă instanță. Este, prin definiție, ultima instanță în materie de constituționalitate.
Și totuși, iată că s-a întâmplat. Judecătorul respectiv a încălcat – intenționat sau nu – ierarhia juridică și a creat un precedent.
Dar aici apare o întrebare și mai grea: dacă, totuși, Curtea Constituțională a greșit? Dacă decizia ei a fost arbitrară, nejustificată sau chiar influențată politic?
Pentru că, nu-i așa, nici judecătorii constituționali nu sunt infailibili. Nu sunt niște scriitori de table ale lui Moise, deținătorii adevărului absolut. Sunt și ei oameni, numiți politic, cu limite, interese sau presiuni.
Și atunci, în astfel de cazuri, ce face „Măria Sa, Poporul”, cum spunea Adrian Păunescu?
Cui ne adresăm dacă instanța supremă greșește?
Unde mai găsim o cale de atac?
Unde mai este dreptatea?
Sistemul democratic presupune echilibru și control reciproc între puterile statului.
Dar cine veghează asupra celor care veghează?
Poate ar trebui să existe o cale extraordinară, un mecanism democratic prin care o decizie a Curții Constituționale să poată fi revizuită în condiții excepționale, de exemplu printr-un referendum, o reexaminare de către o comisie internațională sau o consultare publică extinsă.
Poate chiar o întrunire de urgență a parlamentului pentru modificarea Constituției.
Iar dacă nu se va face așa riscăm să trăim într-un sistem în care orice greșeală devenită „definitivă” se transformă în destin.
*
Tot mai mulți manageri aleg, fără ezitare, să „angajeze” inteligență artificială în locul unui tânăr absolvent.
Oricât ar părea de dur sau cinic, decizia aceasta are o logică economică imbatabilă.
Dacă un absolvent de facultate poate fi ușor înlocuit de o entitate AI, înseamnă că poziția sa în firmă nu presupunea altceva decât o suită de sarcini repetitive, standardizabile, previzibile.
Iar în acest caz, e absolut firesc ca un manager să aleagă soluția mai eficientă.
Inteligența artificială nu cere salariu, nu are nevoie de concedii medicale sau de maternitate, nu se revoltă că șeful câștigă mai mult și nici nu se organizează în sindicate.
Nu fură pixuri sau benzină din mașina de serviciu, nu întârzie la birou, nu uită sarcinile și nu are „zile proaste”.
Iar în majoritatea cazurilor, calitatea muncii ei depășește nivelul unui angajat care îndeplinește aceleași sarcini.
Este ușor de uitat că rolul unei companii nu este acela de a face asistență socială pentru proaspăt licențiați, ci de a produce valoare.
În termeni reali, fiecare leu economisit poate însemna profit reinvestit, locuri de muncă păstrate sau extindere pe piață.
În acest context, eficiența e mai importantă decât diploma.
Dar poate cea mai importantă întrebare nu este „de ce renunță firmele la absolvenți?”, ci „de ce absolvenții nu sunt mai greu de înlocuit?”.
Poate că adevărata problemă nu e în curtea angajatorilor, ci în sistemul de învățământ superior.
Dacă un AI poate face tot ce știe un absolvent, atunci învățământul n-a făcut decât să fabrice, în mod industrial, niște funcționari digitali fără valoare adăugată reală.
E momentul ca universitățile să se actualizeze, să-și rescrie misiunea.
Să nu mai formeze oameni care concurează cu mașinile, ci oameni care le controlează, le folosesc și le înțeleg.
Absolvenți care nu se tem de AI, ci o tratează ca pe o unealtă — puternică, dar subordonată creativității, eticii și gândirii critice umane.
Până la urmă, în economia viitorului nu vor supraviețui cei care se luptă cu AI-ul, ci cei care știu să-l pună la treabă.
*
Am primit și eu, ca mulți alții, o scrisoare de la domnul Simion.
N-am considerat însă că e necesar să anunț întreaga omenire acest fapt, așa cum au făcut-o unii pe rețelele sociale. Nici nu a fost prima scrisoare pe care am prmit-o de la un candidat.
La precedentele alegeri am primit chiar și un telefon de la cineva care mă ruga să-l votez pe candidatul lor.
M-a distrat că m-am uitat la numele apelantului și acolo scria „SERVICII’
Trebuie să recunosc: din punct de vedere tactic, scrisorile lui Simion au fost o mișcare inteligentă.
Una e să vezi un candidat la televizor, unde pare de neatins, un chip într-o cutie, și cu totul altceva e să primești o scrisoare personalizată, care începe cu „Dragă Anton” (sau cum te-o chema).
Îți dă impresia că omul ăla chiar s-a gândit la tine, că îți vorbește direct.
Chiar dacă rațional știi că scrisoarea e generată în serie și personalizarea e doar un artificiu de marketing politic, efectul emoțional rămâne.
E un pic ca și cum te duci la ETA2U să-ți cumperi un calculator și, surpriză, vine domnul Lucaciu în persoană, dă mâna cu tine, îți zâmbește, te sfătuiește ce să alegi. Într-o secundă, nu mai ești doar un client, ci un om important. Și, sincer, ți-e și rușine să nu cumperi ceva — măcar o tastatură, dacă nu tot sistemul.
La fel e și la pocăiți. Mergi la biserica lor și ești întâmpinat la ușă de un fel de lider al adunării.
Îți zâmbește, îți strânge mâna, îți spune „frate” de parcă te cunoaște de-o viață și imediat ți se oferă un scaun comod.
Nici n-ai apucat bine să intri și deja simți că aparții. Nu dogma sau predica te prind prima dată, ci gestul uman, contactul direct, căldura interacțiunii.
Această abordare directă nu e nouă. La alegerile locale, domnul Robu a aplicat ceva asemănător. A venit în Pădurice, s-a plimbat printre oameni, a dat mâna cu fiecare pensionar, a zâmbit, a vorbit despre vremuri bune și promisiuni viitoare.
Și, ce să vezi?
Toate babele din cartier au pus ștampila pe el.
Nu pentru că le-a convins cu vreo strategie urbanistică, ci pentru că „a venit dom’ primar în carne și oase, ce om!”
Asta e puterea gesturilor personale în politică.
Într-o eră digitală, un pic de contact uman — fie el și simulacru — contează mai mult decât o mie de afișe sau postări sponsorizate.
Iar dacă un simplu „Dragă X” printat în serie poate genera voturi, înseamnă că omul de rând nu s-a schimbat atât de mult cum credem.
Are nevoie, în continuare, să simtă că e văzut.
*
Nu pot decât să fiu de acord cu declarația președintelui Zelenski: doar poporul ucrainean are dreptul să decidă ce se întâmplă în Ucraina.
Nu americanii, nu Uniunea Europeană, nu rușii, nu liderii de conjunctură sau vocile geopolitice din Occident și nici din Est.
Nici Trump, nici Putin, nici Kaja Kallas, Victoria Nuland sau Ursula von der Leyen — oricât de influente ar fi vocile lor pe scena internațională.
Dacă acceptăm acest principiu de suveranitate — și e greu să-l negi fără să te contrazici grav în propria logică democratică — atunci trebuie să acceptăm și consecințele lui.
Iar una dintre ele ar trebui să fie organizarea unui referendum național, real, supravegheat internațional, cu întrebări corect puse, în care cetățenii Ucrainei, din toate regiunile — inclusiv cei din estul țării și din Crimeea — să aibă ocazia să se exprime liber, fără presiune, fără manipulări, fără frică.
Democrația nu e doar un cuvânt frumos rostit în conferințe de presă și summituri.
Dacă ne batem cu pumnul în piept că apărăm valorile democratice, atunci trebuie să susținem și ideea că deciziile teritoriale, politice și identitare ale unui popor trebuie luate de acel popor, nu impuse prin armate, sancțiuni sau presiuni diplomatice.
Desigur, drumul până la un asemenea referendum nu e simplu.
E nevoie de pace, de compromisuri, de garanții internaționale și de o atmosferă în care votul să nu fie doar o formalitate cu rezultatul deja știut.
Dar dacă vrem cu adevărat ca Ucraina să rămână un stat democratic și suveran, trebuie să avem încredere că propriul său popor este în stare să decidă singur ce vrea — chiar și atunci când rezultatele nu sunt pe placul marilor puteri.
*
REVISAL-ul ăla, cu toate bubele lui, funcționa.
Nu era perfect, dar își făcea treaba: evidențierea contractelor de muncă, modificările, încetările – totul era acolo, într-un sistem relativ stabil și înțeles de toată lumea.
Așa că, în buna tradiție românească, cineva s-a gândit că e momentul perfect să-l înlocuiască.
Că doar, dacă ceva merge, e clar că trebuie schimbat, nu?
Motivul e simplu: există bani de cheltuit.
Mulți bani.
Informatizarea e noul El Dorado – licitații, proiecte europene, consultanți, „digitalizare cu impact”, tot tacâmul.
Firme de casă, cu portofolii de PowerPoint și buzunare pregătite, stau la coadă să livreze platforme care pică fix când ai mai mare nevoie de ele.
Între timp, sistemele astea „revoluționare” – e-Factura, e-Transport, SAF-T, Reges și lista continuă – au provocat un haos contabil cum n-a mai văzut țara asta de la reforma monetară din ’47.
Nimeni nu mai știe exact ce se face, cum se face sau de ce se face.
Contabilii, oamenii care ar trebui să fie stăpânii cifrelor și ordinii, au ridicat mâinile: „Nu mai înțelegem nimic.
Lăsați-ne să fim curentul, că oricum ne duce valul.”
Dar în loc să ne preocupe prăbușirea coerenței fiscale și risipa banului public, ne uităm cu spume la televizor la câte un buticar amărât care n-a dat bon fiscal pentru o șaorma. „Uite-l, infractorul! Ăsta fură TVA-ul țării!” – în timp ce pe ușa din dos, prin digitalizare, se scurg într-o singură zi sume comparabile cu toată evaziunea micului comerț într-un an.
Dar de data asta nu mai fură vreun vânzător cu părul nespălat și casă de marcat defectă.
Nu, acum fură cine trebuie: gulerele albe, urmașele directe ale petlițelor albastre, bine instruite, călătorite, cu acces la taste și contracte.
Și noi? Ne indignăm, bombănim, apoi deschidem alt sistem nou.
Poate-poate o să funcționeze.
Sau poate nu.
Oricum contabilii nu mai știu ce fac.
Ei doar apasă „Trimite” și speră că s-a dus unde trebuie.
*
Caracterizarea făcută de Grock pentru Silviu Predoiu
De ce l-aș alege
Experiență vastă în securitate națională: Cariera de 31 de ani în SIE, cu roluri în contraspionaj, antiterorism și combaterea crimei organizate, îl face un candidat cu o înțelegere profundă a provocărilor geopolitice și de securitate, esențială pentru un președinte într-un context global instabil.
Capacitate managerială dovedită: Gestionarea unor departamente cheie în SIE și integrarea serviciului în structurile nord-atlantice demonstrează competențe organizatorice și strategice, care ar putea fi aplicate în administrarea statului.
Inițiativă politică: Fondarea PLAN și candidatura sa, în ciuda rezultatului slab din 2024, reflectă curaj și determinare în a propune o alternativă politică, axată pe cetățean și responsabilitate.
Discurs principial: Critica sa la adresa foștilor președinți și accentul pe asumarea responsabilității cetățenilor pot inspira un vot pentru cei care doresc o schimbare a clasei politice tradiționale.
De ce nu l-aș alege
Controverse legate de integritate: Trecutul ca ofițer al Securității (1987–1989) rămâne un punct sensibil, mai ales într-o țară cu o istorie traumatică legată de regimul comunist. Acuzațiile neconfirmate de legături cu GRU și lipsa unei dezmințiri ferme alimentează neîncrederea.
Viziune insuficient detaliată: Programul său electoral este vag, bazat pe principii generale fără măsuri concrete, ceea ce limitează încrederea în capacitatea sa de a aborda provocări economice, sociale sau tehnologice complexe.
Impact politic redus: Rezultatul slab din 2024 (0,12%) și lipsa de tracțiune a PLAN sugerează o incapacitate de a mobiliza publicul, esențială pentru un președinte care trebuie să unească și să inspire.
Lipsa experienței politice practice: Deși are o carieră impresionantă în SIE, Predoiu nu a ocupat funcții publice elective sau administrative, ceea ce ridică întrebări despre abilitatea sa de a naviga în politica internă și de a implementa reforme.
Aliniere slabă cu idealul: Controversele, lipsa inovației și centralizarea activității sale politice îl îndepărtează de valorile necesare pentru un bun președinte.
Concluzie
Nu l-aș alege pe Silviu Predoiu ca președinte al României. Deși are o experiență impresionantă în securitate națională și capacitate strategică, controversele legate de trecutul său în Securitate îi afectează serios integritatea și încrederea publică. Viziunea sa vagă, lipsită de soluții concrete, și rezultatul electoral slab din 2024 indică o incapacitate de a mobiliza și inspira societatea, ceea ce este esențial pentru un președinte. Limitările sale în experiența politică practică și alinierea slabă cu valorile necesare fac ca riscurile să depășească meritele sale, făcându-l un candidat nepotrivit pentru a conduce România în fața provocărilor actuale.
***
The American Conservative: Trump ar putea condamna Ucraina la distrugere dacă Zelenski refuză să facă pace
Afirmație-șoc făcută de Trump: Rusia a făcut „o mare concesie” prin faptul că nu a cucerit toată Ucraina
Președintele american Donald Trump a făcut o afirmație-șoc în cadrul unei întâlniri cu premierul norvegian Jonas Gahr Støre în Biroul Oval. El spune că Rusia a făcut o „concesie destul de mare” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, oprindu-se de la a lua „întreaga țară”, relatează Euronews.
Zelenski îi răspunde lui Trump: „Poziția noastră rămâne neschimbată: doar poporul ucrainean are dreptul să decidă care sunt teritoriile Ucrainei”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că peninsula Crimeea aparține Ucrainei și că poziția Kievului nu s-a schimbat. Replica vine după ce președintele american Donald Trump a pus sub semnul întrebării statutul regiunii anexate…
Macron nu vrea întâlniri diplomatice in ziua funeraliilor Papei refuzând astfel participarea la summitul propus de Ucraina
Președintele francez Emmanuel Macron nu intenționează să organizeze întâlniri diplomatice în timpul funeraliilor Papei Francisc. Acest lucru se precizează într-un mesaj distribuit de Palatul Elysee, relatează Le Figaro. Înmormântarea Papei va avea loc sâmbătă, 26 aprilie.
The Guardian: Haos juridic fără precedent în România
Guvernul nu prea reuşeşte să reducă deficitul bugetar şi cheltuielile.
Cum am ajuns dragul lui G.
Am primit în cutia poștală o scrisoare cu antetul Poștei Române, semnată de șeful AUR, G. Simion, și adresată subsemnatului. Textul, care începe cu „Dragă POPESCU CRISTIAN”, mă agresează psihic, încercând să mă convingă că mult lapte și multă miere o să-mi curgă în gură, ca pensionar ce sunt, îndată ce, cu votul meu, G. Simion va ajunge președintele României. Acest tip de scrisoare a fost trimis multor altor pensionari.
Procedura de acces în sistemul Reges Online, care a înlocuit vechiul Revisal – proiect
Ministerul Muncii a pus joi în dezbatere proiectul de ordin privind procedura de acces în noul Registru general de evidență a salariaților – Reges Online, care vizează angajatorii și salariații.
Circulația tramvaielor de pe liniile 2 și 7 din Timișoara, temporar modificate
Pe durata lucrărilor, circulația tramvaielor de pe pe liniile 2 și 7 va suferi modificări, după cum urmează: Linia 2 va întoarce temporar în bucla de pe bulevardul Dâmbovița. Linia 7: o La tur: va circula pe traseul bucla de pe bulevardul Dâmbovița – bulevardul Dâmbovița – bulevardul Liviu Rebreanu – strada Drubeta – Piața Nicolae […]
