Dacă noi, oamenii secolului XXI, nu am fi știut ce sunt laptopurile, probabil că, privind acea sculptură veche de aproximativ 2.000 de ani, în care o femeie pare să țină în mâini un obiect dreptunghiular, am fi crezut că este o vorba despre o femeie care ține o cutie de bijuterii. Sau o cutie cu farduri. Sau altceva.
Avem o tendință extraordinară de a recunoaște în trecut lucrurile pe care le cunoaștem în prezent.
Dacă vezi un obiect rotund, îl poți transforma într-o antenă parabolică. Dacă vezi o piatră cu o formă ciudată, ai găsit o baterie extraterestră. Dacă cineva ține ceva la ureche, în mod sigur vorbește pe WhatsApp cu civilizația de pe Marte.
Iar dacă găsești o sculptură cu un om care pare să țină în mână un obiect dreptunghiular, este clar: iată dovada că Samsung avea deja fabrică secolul I.
Există nenumărate astfel de exemple de „călătorie în timp”, poze cu Putin din 1920 sau cu Greta Thunberg în 1898.
Una dintre cele mai spectaculoase „dovezi” ale călătoriei în timp este celebra fotografie realizată în 1941, la ceremonia de redeschidere a South Fork Bridge, în Columbia Britanică.
În fotografie apare un bărbat care pare să fi venit direct din anul 2026, după ce a ratat, din greșeală, mașina timpului înapoi spre casă.
Omul poartă ochelari de soare care par scoși dintr-un colet cu ochelari steampunk cumpărați de pe Temu, haine care par mult prea contemporane pentru anul 1941 și, ca să nu existe niciun dubiu, ține și un aparat de fotografiat atârnat la gât.
Eu unul sunt convins că este prietenul nostru Cătălin Regea (dacă nu credeți căutați-i poza pe Facebook), care probabil că plecase să cumpere pâine în 1941 și a ajuns, din greșeală, la inaugurarea podului.
Nici că se putea o dovadă mai bună.
Numai că, spre disperarea iubitorilor de conspirații, unii oameni au făcut ceea ce conspiraționiștii urăsc cel mai mult: au verificat.
Și au descoperit că aparatul de fotografiat cu pricina exista deja în 1941. Și ochelarii de soare erau disponibili. Și hainele nu fuseseră teleportate din viitor, ci puteau fi purtate foarte bine de un om mai excentric decât media.
Cu alte cuvinte, nu era un călător în timp.
Era doar un tip care, în 1941, avea un simț al modei mai bun decât ceilalți.
Ceea ce, să fim sinceri, este aproape la fel de suspect.
O altă dovadă celebră apare într-un film al lui Charlie Chaplin, „The Circus”, realizat în 1928.
La un moment dat, o femeie merge pe stradă ținând la ureche un obiect care seamănă izbitor cu un telefon mobil.
Și iarăși:
— Avem dovada!
În 1928 oamenii, cel puțin cei din America, aveau telefoane mobile!
Probabil că aveau și abonament cu minute nelimitate, dar rețeaua era cam proastă.
Poate femeia vorbea cu cineva de la New York.
— Alo?
— Da, sunt în Los Angeles.
— Cum adică?
— Nu, nu contează. Sunt în 1928.
Din nou însă, misterul a fost rezolvat.
Obiectul respectiv este de fapt un aparat auditiv din epocă.
DAcă căutați în colecția revistei Popular Science veți găsi reclame la astfel de aparate.
Nu este un iPhone 16 Pro Max, ci un dispozitiv tehnologic mult mai puțin spectaculos și mult mai plauzibil pentru anul 1928.
Mai mult, dacă căutați destul de mult în colecția aceleiași reviste, veți găsi acolo o mulține de lucruri oe care Jules Verne le-a descris în cărțile sale.
De fapt, istoria omenirii este plină de invenții care ne surprind tocmai pentru că avem impresia că oamenii din trecut erau niște creaturi primitive care umblau prin peșteri și încercau să descopere focul.
În realitate, oamenii din trecut erau tot oameni. Aveau imaginație, inventivitate, tehnologie și, probabil, exact aceeași capacitate ca noi de a cumpăra lucruri de care nu aveau nevoie și de a le arăta vecinilor.
Apoi avem celebra sculptură reprezentând un astronaut de pe Catedrala din Salamanca.
Dovadă absolută că oamenii din secolul XVI știau deja despre călătoriile spațiale!
Astronautul este acolo, sculptat în piatră, cu casca pe cap, gata să plece spre Stația Spațială Internațională.
Numai că există o mică problemă.
Catedrala a fost construită cu mult timp înainte, dar astronautul nu.
Sculptura a fost adăugată în 1992, în timpul lucrărilor de restaurare, ca o tradiție a restauratorilor de a introduce elemente contemporane în lucrările lor.
Așadar, din nou, nu este dovada că un sculptor din secolul XVI a văzut NASA.
Este dovada că un sculptor din secolul XX a avut simțul umorului.
Și, dacă tot am ajuns la exemple autohtone, nici noi nu stăm rău la capitolul călătorii în timp.
La biserica din Drăgănescu, în picturile lui Arsenie Boca, putem vedea un personaj care pare îmbrăcat destul de modern și care ține la ureche ceva ce seamănă cu un telefon.
În apropiere apare și un televizor, iar în spatele lui se află un personaj feminin.
Pentru iubitorii de mistere, situația este evidentă.
Arsenie Boca a avut acces la tehnologia viitorului.
Probabil că este vorba despre o revelație divină.
Dar nu este decâ o dovadă că Arsenie Boca avea simțul umorului, lucru pe care îl știm și din alte surse.
Problemă cu toate aceste „dovezi” ale călătoriei în timp este că noi nu privim trecutul așa cum a fost.
Îl privim prin ochii prezentului.
Dacă vedem un obiect necunoscut, încercăm să-l comparăm cu ceva pe care îl cunoaștem. Dacă vedem o formă ciudată, îi căutăm o explicație familiară. Dacă vedem un om cu ochelari de soare într-o fotografie din 1941, ne gândim imediat că a venit din viitor, pentru că ni se pare imposibil ca cineva din trecut, Sfântul Arsenie Boca, de exemplu, să fi avut ochelari de soare.
