1572: Noaptea Sfântului Bartolomeu: masacrarea hughenoților la Paris (vezi și Henric al IV-lea al Franței). Declanșarea celui de-al patrulea război civil în Franța (1572-1573).
Semnarea Tratatului de la Saint-Germain pune capăt celui de-al treilea război religios (1568 – 1570) dintre catolici și protestanți[2], dar este o pace fragilă deoarece catolicii intransigenți nu o acceptă. Revenirea protestanților la curtea Franței scandalizează nobilimea catolică, dar Caterina de Medici și Carol al IX-lea, conștienți de dificultățile financiare ale regatului, sunt hotărâți să păstreze pacea. Gaspard de Coligny, liderul protestanților, revine în consiliul regal.
Pe 22 august amiralul Coligny este împușcat de la fereastra unei case de către Charles de Louvier. Amiralul este tratat la locuința lui, Hôtel de Bethisy. Ambroise Paré îi extrage un glonț din cot și îi amputează un deget.
Cardinalul de Lorena, Henric I, Duce de Guise și Claude al II-lea D’Aumale sunt principalii suspectați.
Tentativa de omor asupra amiralului Coligny este evenimentul care va duce la declanșarea crizei: protestanții cer răzbunare. Parisul se află în pragul unui război civil între susținătorii ducelui de Guise și hughenoți. Pentru a calma apele, regele Carol al IX-lea se prezintă la căpătâiul lui Coligny promițându-i că se va face justiție. Pe de altă parte familia Guise amenință că va părăsi capitala, lăsând familia regală fără protecție. Carol al IX-lea și Caterina de Medici se tem să rămână cu protestanții. După Surpriza de la Meaux din 1567 (o conspirație organizată de Ludovic I de Bourbon pentru a-i răpi pe regele Carol al IX-lea al Franței și familia regală din castelul de la Montceaux en Brie), regina mamă are mari rețineri în privința protestanților.
În seara de 23 august regele are o reuniune la Palatul Tuileries cu consilierii săi (conseil étroit) pentru a decide calea de urmat. Au participat Caterina de Medici, Ducele de Anjou, procurorul René de Birague, mareșalul de Tavannes și ducele de Nevers. Nu există nici un document care să ateste cu certitudine că decizia de a-i elimina pe liderii hughenoți a fost luată în timpul acestei întâlniri. Dar tradiția spune că tânărul rege a strigat furios: Ucideți-i, dar ucideți-i pe toți, să nu rămână unul!, decizând astfel eliminarea liderilor protestanți cu excepția cumnatului său Henric de Navara și a prințului de Condé.
Puțin mai târziu autoritățile municipale sunt chemate și primesc ordin să închidă porțile Parisului și să înarmeze cetățenii orașului pentru a preveni orice tentativă de revoltă a protestanților. Comanda operațiunilor militare este încredințată ducelui de Guise și unchiului său, ducele de Aumale. Aceștia sunt sprijiniți de ducele de Montpensier, ducele de Nevers și de Henri d’Angouleme, cunoscuți pentru intransigența lor. Este dificil astăzi să se stabilească o cronologie exactă a evenimentelor. Se pare că semnalul a fost dat de clopotele bisericii Saint-Germain l’Auxerrois din apropierea Luvrului ce anunțau utrenia. Hughenoții ce se aflau în interiorul Luvrului sunt evacuați din palat și uciși în stradă. Trupurile lor adunate în fața palatului, sunt dezbrăcate, târâte pe străzile orașului și apoi aruncate în apele Senei[6]. Un grup condus de ducele de Guise merge la locuința amiralului de Coligny, îl ucid și îl aruncă pe fereastră. Trupele conduse de Guise atacă liderii protestanți cazați în cartierul Saint-Germain, ce se afla atunci în afara Parisului. Tensiunea acumulată după pacea de la Saint-Germain explodează într-un val de violențe. Parizienii, alertați de agitația și zgomotul produs de operațiunea militară, atribuie în mod eronat tulburările nocturne protestanților. Astfel alarma sunată de clopotele bisericii Saint-Germain l’Auxerrois este preluată de toate turnurile orașului. Oamenii de rând încep să-i vâneze pe protestanți indiferent de sex, vârstă sau condiție socială. Blocați în oraș protestanții au puține șanse de scăpare. Casele lor sunt jefuite, hughenoții sunt uciși și cadavrele lor aruncate în Sena. Unii încearcă să se refugieze la rude sau prieteni. Dar și casele catolicilor sunt percheziționate. Cei care arată dezaprobare în fața masacrului sunt și ei în pericol de-a fi uciși. Înflorirea păduceilor din Cimitirul Inocenților în dimineața de 24 august, este văzută de mulțime drept un semn divin al epurării. Cadavrul lui Coligny este găsit în apele Senei și după ce este lăsat să putrezească trei zile, este emasculat și apoi spânzurat.
Pe 26 august are loc o sesiune a parlamentului din Paris (lit de justice) la care participă și Carol al IX-lea. Acesta își asumă responsabilitatea pentru asasinarea liderilor hughenoți, pretextând că aceștia organizaseră un complot împotriva coroanei.
Alertate de martori oculari, curieri comerciali și, în unele cazuri, de agitatori (contele de Montsoreau în Valea Loarei), orașele din provincie își dezlănțuie propriile masacre: pe 25 august în Orléans și Meaux, pe 26 în La Charité-sur-Loire, pe 28 și 29 în Angers și Saumur, 31 august Lyon, 11 septembrie Bourges, 3 octombrie Bordeaux, 4 octombrie Troyes, Rouen și Toulouse, 5 octombrie Albi, Gaillac, Bourges, Romans, Valence, Orange și în multe alte orașe.
Masacrul a durat trei zile la Paris și câteva săptămâni în restul Franței. Nu se cunoaște cifra exactă a victimelor, dar se estimează că a făcut 3000 de victime la Paris și între 5000 și 30000 de victime pe tot teritoriul Franței și poate fi definit în cuvintele istoricului Jules Michelet Sfântul Bartolomeu nu a durat o zi ci un sezon.
1857: Începe Panica din 1857, declanșând una dintre cele mai grave crize economice din istoria Statelor Unite.
Panica din 1857, cunoscută și sub denumirea de „Panica din 1857-1858” sau „Panica financiară din 1857”, a fost o criză economică majoră care a avut loc în Statele Unite ale Americii. Acest eveniment a avut impact la nivel global și a afectat economiile din întreaga lume.
Panica a început în august 1857, când sistemul bancar din Statele Unite a fost zguduit de falimentul băncii comerciale New York Life and Trust Company. În urma acestui eveniment, investitorii și deponenții au intrat în panică și au început să își retragă rapid fondurile din bănci, ceea ce a dus la o serie de falimente bancare în lanț. În același timp, prețurile acțiunilor au scăzut semnificativ, iar piața imobiliară a suferit de asemenea.
Panica din 1857 a fost alimentată și de o serie de factori economici și financiari, inclusiv încrederea scăzută în bănci, creșterea prețurilor produselor de bază, speculațiile excesive și încrederea în exces în construcții feroviare și în dezvoltarea terenurilor. Falimentul băncilor și scăderea economică au dus la pierderea locurilor de muncă, închiderea întreprinderilor și creșterea șomajului.
Guvernul a intervenit pentru a încerca să atenueze impactul, dar măsurile inițiale nu au fost suficiente pentru a inversa declinul economic. Economia a început să se redreseze treptat după mai mulți ani, datorită creșterii producției de materii prime, precum bumbacul, care a beneficiat de pe urma războiului civil american (1861-1865). Totuși, urmările Panicii din 1857 au fost resimțite pe termen lung în economia americană și au influențat politica economică și financiară a țării.
1912: Alaska devine teritoriu al Statelor Unite.
Primul contact al europenilor cu Alaska a avut loc în 1741, când Vitus Bering a condus o expediție a marinei ruse la bordul navei Sf. Petru. După ce echipajul s-a întors în Rusia cu blănuri de vidră, blănuri care au fost considerate a fi cele mai bune blănuri din lume, mici asociații de blănari au pornit spre țărmurile Siberiei și spre insulele Aleutine. Prima așezare permanentă a europenilor a fost fondată în 1784, iar Compania ruso-americană a pus în aplicare un program de colonizare în primii ani ai secolului al XIX-lea. New Archangel de pe Insula Baranof din Arhipelagul Alexander a fost prima capitală a Alaskăi, stabilită pe timpul Americii Ruse. Mai târziu așezarea a fost redenumită Sitka și a fost mai bine de 100 de ani capitala Alaskăi. Rușii nu au colonizat complet Alaska, colonia nefiind foarte profitabilă.
William H. Seward, secretarul de stat al SUA, a negociat achiziția acestei colonii de către țara lui de la Imperiul Rus în 1867 pentru 7,2 milioane de dolari. Alaska a fost guvernată de armată mulți ani, și a fost, neoficial, teritoriu al Statelor Unite după 1884.
În anii 1890, goanele după aur din Alaska și din Teritoriul Yukon, teritoriu britanic aflat în vecinătate, au adus în Alaska mii de mineri și coloniști. Alaska a primit oficial statutul de teritoriu în 1912. La acea vreme, capitala se mutase deja la Juneau.
1929: Are loc Masacrul de la Hebron
În august 1929, la capătul rugăciunilor în Haram ash Sharif muftiul Amin Al Husseini s-a adresat mulțimii printr-o predică în care a susținut că „Oricine va omorî evrei, și-a asigurat un loc în lumea de apoi”.
La 22 august câteva mii de săteni arabi din așezările din jurul Ierusalimului, înarmați cu ciomege și pumnale, au început să se adune pe Muntele Templului, în ajunul ceremoniilor religioase musulmane de vineri. Vineri 23 august 1929, după terminarea predicii muftiului Hadj Amin al Husseini, mulțimea de săteni musulmani, îngroșată de localnici de la marginea societății, înarmați cu cuțite, a ieșit prin Poarta Damascului și, împărțită în bande, a asaltat cartierele evreiești din apropierea porții, de ambele părți ale Străzii Haneviyim: Cartierul Gurdjilor (al evreilor georgieni) Eshel Avraham și Kiriyá Neemaná (cunoscut și ca Nissan bek). În aceste cartiere au fost uciși 19 evrei, iar o sinagogă și mai multe case au fost distruse și arse.
Musulmanii au atacat și jefuit și alte cartiere evreiești din Ierusalim, ca de pildă Talpiot,Romema, Beit Hakerem, de unde locuitorii izbutisera să se refugieze. Un evreu pe nume Aharon Fischer, care stătea la intrarea cartierului Mea Shearim a tras cu un revolver în conducătorul pogromiștilor care pășea în fruntea gloatei, și i-a făcut să se retragă. În urma unor împușcături asupra spitalului evreiesc Misgav ladah a fost rănit grav un medic evreu, dr.Nahum Kurkidi. In zilele de 24-25 august britanicii au adus întăriri din Egipt
La auzul zvonurilor că evreii au pus stăpânire pe Moscheile de pe Muntele Templului, bande s-au organizat la Nablus și la Hebron, au izbucniti ciocniri violente și la Jaffa și Haifa. Tulburările au luat o amploare deosebită la Hebron, unde la 24 august 1929 unde arabi musulmani au masacrat cu cruzime 67 evrei și le-au jefuit casele. Au fost cazuri unde copii au fost sfârtecați sub ochii părinților, părinții tăiați, arși de vii sau mamele violate sub privirile copiilor. Masacrul a luat loc în prezența a doi polițiști călare englezi, care nu au mișcat pâna ce nu s-au simțit amenințati ei înșiși de asaltatori, și atunci unul din ei a tras în aer și gloata s-a risipit. Acest măcel a pus capăt existenței comunității evreiești din Hebron care sălășluia acolo de sute de ani. Un număr de familii arabe locale și-au apărat vecinii evrei și i-au ajutat să fugă din oraș.
2006: Uniunea Astronomică Internațională a votat redefinirea termenului de planetă, retrogradând Pluto la statutul de „planetă pitică” și lăsând sistemul solar cu numai opt planete.
În anii 1840, Urbain Le Verrier a folosit mecanica newtoniană pentru a prezice poziția planetei Neptun, nedescoperită atunci, după ce a analizat perturbațiile de pe orbita lui Uranus. Observațiile ulterioare ale lui Neptun la sfârșitul secolului al XIX-lea i-au determinat pe astronomi să speculeze că orbita lui Uranus a fost perturbată de o altă planetă în afară de Neptun.
În 1906, Percival Lowell, un astronom american și un om de afaceri bogat care a fondat Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona, în 1894, a început un proiect amplu în căutarea unei posibile a noua planete, pe care a numit-o „Planeta X”. Până în 1909, Lowell și alt astronom, William H. Pickering selectaseră câteva coordonate cerești posibile pentru o astfel de planetă. Lowell a căutat planeta până la moartea sa în 1916, dar fără rezultat.
Căutarea Planetei X nu a fost reluată decât în 1929. Vesto Melvin Slipher, directorul observatorului, a dat sarcina de a localiza Planeta X lui Clyde Tombaugh, un tânăr în vârstă de 23 de ani, care tocmai sosise la observator după ce Slipher fusese impresionat de o mostră din desenele sale astronomice.
Sarcina lui Tombaugh era să fotografieze în mod sistematic cerul nopții. Fotografia aceeași zonă de două ori într-un anumit interval de timp și ulterior compara imaginile pentru a determina dacă vreun obiect și-a schimbat poziția. Datorită unui dispozitiv numit comparator de clipire, a putut să se miște rapid înainte și înapoi atunci când vizualiza plăci fotografice, pentru a crea iluzia de mișcare a oricăror obiecte care și-au schimbat poziția sau aspectul între fotografii. La 18 februarie 1930, după aproape un an de căutări, Tombaugh a descoperit un posibil obiect în mișcare pe plăci fotografice făcute pe 23 și 29 ianuarie. O fotografie de calitate mai mică făcută pe 21 ianuarie a ajutat la confirmarea mișcării. După ce observatorul a obținut alte fotografii de confirmare, vestea descoperirii a fost telegrafată Observatorului Colegiului Harvard la 13 martie 1930.
Pluto a fost primul obiect descoperit în centura Kuiper și rămâne cel mai mare corp cunoscut din acea zonă. După ce Pluto a fost descoperită în 1930, a fost declarată a noua planetă de la Soare. Cu toate acestea, începând cu anii 1990, statutul său de planetă a fost pus la îndoială în urma descoperirii mai multor obiecte de dimensiuni similare în centura Kuiper și discul împrăștiat, inclusiv planeta pitică Eris, care a determinat Uniunea Astronomică Internațională (IAU) în 2006 să definească în mod oficial termenul planetă — excluzându-l pe Pluto și reclasificându-l ca planetă pitică.
