Cine citește titlul articolului despre cărțile arse pe trotuar nu are cum să nu facă imediat legătura cu Germania nazistă.
Reflex condiționat.
Asta s-a și urmărit, evident: o emoție rapidă, o analogie grea, o condamnare morală instantanee.
Doar că analogiile istorice, ca și cuțitele, sunt periculoase când le mânuiești fără să te uiți ce tai.
Pentru că, în realitate, românii de atunci nu erau niște sălbatici care ardeau cărți din ură față de cultură.
Ardeau niște obiecte care semănau a cărți, dar care aveau cu lectura cam aceeași legătură pe care o avea „Cântarea României” cu poezia adevărată.
Volume care nu făceau altceva decât să-l glorifice pe omul care îi ținuse zece ani în frig, în foame și în întuneric.
Omul care le tăiase curentul, gazul, rațiile și până și lungimea filmelor vechi cu Elvis Presley, ca nu cumva să fie prea mult Occident într-o seară de sâmbătă.
Să fim serioși: dacă cineva ar fi găsit pe jos „Numele Trandafirului”, un Dumas sau un Jules Verne – cărți care se citeau atunci și se vindeau ca pâinea caldă – nu le-ar fi ars nimeni. Le-ar fi băgat în geantă și le-ar fi dus acasă, eventual cu un mic sentiment de victorie.
Pentru că, spre deosebire de azi, oamenii citeau.
Mult.
Și nu doar „intelectualii”, ci muncitori, funcționari, profesori, pensionari.
Când intrai în casa cuiva, primul lucru la care te uitai era biblioteca.
Nu din snobism, ci din interes practic: „Ce ai? Pot împrumuta ceva?”
Fie că era o bibliotecă serioasă, fie un raft cu 30–40 de volume, cărțile spuneau ceva despre om.
Și aveau valoare.
Aproape la fel de mare ca un pachet de Kent.
Librarii le vindeau „pe sub tejghea”, iar o carte bună era cadoul ideal pentru iubită, prieteni sau rude.
Nu parfum, nu gadget – o carte.
Dincolo de episodul cu cărțile, articolul e interesant dintr-un alt motiv: ne arată, fie și sumar, care era starea de spirit din cealaltă bulă.
Bula în care tatăl era secretar de partid la o întreprindere, bunicul militar, celălalt contabil.
Mica nomenclatură.
Nu elita cu vile și vilegiaturi în Bali, ci nomenclatura de mijloc: concedii poate din doi în doi ani la Zakopane, mașina tot Dacia, dar pe masă mai apărea carne, în sufragerie era un televizor color, poate chiar un videorecorder.
Telefonul nu venea după 15–20 de ani de rugăminți, iar butelia nu trebuia cărată cu căruciorul până la marginea orașului, implorând angajații de la aragaz să ți-o umple.
Din acest punct de vedere, textul e util. Pentru că ne scoate puțin din tentația de a uniformiza trecutul și ne arată că revoluția n-a fost trăită la fel de toți. Existau bule.
Mari și mici.
Privilegiate și umilite.
Și, ca bonus involuntar, avem și varianta din cealaltă bulă.
Nu m-am putut abține să nu râd când am citit cum mergeau oamenii cu toporul să apere scara blocului de teroriști.
Exact la fel cum am mers și eu, cu Ștefan și încă un vecin, să apărăm blocul de aceiași teroriști invizibili. Unii cu cuțite de bucătărie, alții cu ciocanul de lemn pentru bătut șnițele.
Asta a fost Revoluția la firul ierbii: frică, confuzie, zvonuri, improvizație și mult ridicol amestecat cu tragedie.
Iar cine vrea s-o reducă la „au ars cărți, deci erau naziști” nu face istorie, ci propagandă leneșă.
*
Probabil că ați râs când ați citit titlul articolului despre brazii care stau mai mult în picioare dacă pui Viagra în apă.
E greu să nu râzi.
Titlul e construit exact ca să declanșeze reflexul: „ia uite, ce prostii mai inventează ăștia”.
Doar că nu e nimic nou aici.
Este vorba despre o cultură veche, foarte rezistentă, pe care eu o numesc „cultura de almanah”.
Cultura aceea din care afli că dacă dormi cu ceapa sub pernă nu mai răcești, că dacă mănânci morcov vezi mai bine pe întuneric și că dacă bei nu știu ce ceai, garantat „se întărește bradul”.
Și, atenție: dacă râdeți de ăia cu brazii udați cu Viagra, să știți că există cărți, tipărite, nu foi volante, în care se afirmă foarte serios că „bradul” (înțelegeți voi perfect ce vreau să spun) stă și mai drept dacă mănânci banane sau castraveți.
Argumentul este asemănarea de formă.
Logica este impecabilă în interiorul universului ei: seamănă, deci funcționează.
Un fel de homeopatie aplicată cu succes la piață.
Ca să nu mai pomenim de varianta hardcore: înțepătura de albină.
Acolo bradul nu doar că stă mai drept, dar devine și mai mare și mai gros.
Aceasta este cultura de almanah: un amestec de pseudo-știință, analogii trase de păr, speranță, frustrare și multă imaginație.
Nu e neapărat o cultură a prostiei, ci una a disperării cosmetizate.
Oamenii vor soluții simple, rapide și ieftine, preferabil fără doctor, fără analize și fără să le spună cineva lucruri neplăcute.
Problema nu e că apar astfel de articole. Ele au existat dintotdeauna.
Problema e că astăzi circulă cu viteza internetului, împachetate în titluri care par fie șocante, fie „amuzante”.
Și mai grav e că sunt puse pe același raft cu informația reală.
Totul devine „opinie”, „părere”, „studii spun” – fără studii, fără surse, fără rușine.
Așa că da, râdem de brazii udați cu Viagra.
Dar poate ar fi util să ne uităm și un pic în oglindă.
Pentru că, la o adică, diferența dintre Viagra în apă, banana miraculoasă și înțepătura de albină nu e una de fond, ci doar de ambalaj.
E aceeași nevoie de poveste simplă într-o lume complicată.
Dacă îți place cum scriem și vrei să susții jurnalismul local independent, abonează-te cu 5 euro. Abonații primesc pe email, în premieră, cele mai bune știri din Timișoara.
Abonează-te prin Patreon:
***
Viktor Orban pune la îndoială responsabilitatea Rusiei pentru declanșarea războiului din Ucraina: „Nu este clar cine a atacat pe cine”.
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a pus sub semnul întrebării responsabilitatea declanșării războiului din Ucraina și a criticat din nou sprijinul acordat Kievului de liderii europeni, după summitul Consiliului European. Declarațiile vin în contextul în care Ungaria a ales să nu participe la acordul Uniunii Europene privind împrumuturi comune în valoare de 90 de miliarde de euro destinate sprijinirii Ucrainei.
Zelenski: Ucraina nu va organiza alegeri în regiunile pe care le-a pierdut și care au devenit teritoriu rusesc
Ucraina nu va organiza alegeri în regiunile pe care le-a pierdut și care au devenit teritoriu rusesc. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat acest lucru într-o conferință de presă cu premierul portughez, relatează Ukrinform.
Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește în continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev
Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, supranumit Cardinalul sau Ali Baba, care a fost demis pe fondul unui scandal de corupție, „nu a plecat nicăieri” și comunică cu Volodymyr Zelenskyy în fiecare seară la reședința sa din Koncha-Zaspa, relatează ZN.ua. Yermak susținea că ar fi plecat pe front.
„Omul de șase miliarde de dolari”: adevărul incomod despre Julian Assange și lupta lui pentru libertate
Povestea lui Julian Assange a luat avânt atât de mult, a industriei cinematografice a fost nevoită să o transforme într-un gen propriu. Filmele despre WikiLeaks și fondatorul său s-au adunat în timp ca niște capitole succesive. We Steal Secrets , Risk , The Trust Fall — fiecare a spus o parte din poveste. Acum vine The Six Billion Dollar Man , poate cel mai așezat și mai complet dintre toate.
Bild: Viagra face ca brazii de Crăciun să stea mai mult în picioare
Într-un reportaj difuzat în cadrul unei emisiuni , un vânzător de brazi a explicat că a întâlnit cumpărători care pun comprimate de Viagra în suportul cu apă al bradului. Scopul este ca pomul să păstreze acele mai multe timpuri și să păstreze acele mai multe lucruri, așa cum se întâmplă de obicei după câteva zile petrecute în interior.
Ar trebui să „acceptați” sau să „refuzi” toate cookie-urile de pe site-uri? Experții IT explică
Ce sunt cookie-urile?
Cookie-urile sunt fișiere mici pe care site-urile web le stochează pe dispozitivul tău atunci când vizitezi. Ele sunt menite să îmbunătățească experiența ta de navigare, prin memorarea unor informații utile. Aceste fișiere pot conține date precum preferințele tale de limbă sau informațiile de conectare pentru a vă ajuta să accesați rapid conturile tale online. De asemenea, cookie-urile sunt folosite pentru a urmări istoricul tău de navigare și pentru a oferi reclame personalizate, astfel încât să primești sugestii care te-ar putea interesa.
Economia României, văzută prin bani: cine are surplus, cine trăiește pe datorie și de ce contează asta
La prima vedere, conturile naționale financiare printr-un document tehnic, destinat economiștilor. În realitate, ele spun o poveste mult mai simplă și mai importantă: cine economisește în România, cine se împrumută, cine finanțează pe cine…
Revoluția din ’89, Ceaușescu și cărțile ass pe trotuar
Aveam aproape cincisprezece ani și eram elevă la Colegiul „Mihai Eminescu” din Buzău. Tata era, printre altele, si secretar de partid la o mare intreprindere buzoiană, bunicul din partea tatălui fusese militar, iar celălalt bunic era contabil. Toți erau implicați în toate evenimentele orașului. Între Smeeni, o comună din Bărăgan unde aveau casă bunicii materni, și Bulevardul Nicolae Bălcescu din Buzău unde locuiau bunicii paterni, avea să se desfășoare povestea mea. Decembrie 1989 a fost luna în care copilăria mea se sfârșea.
Revoluția unui copil de la granită cu URSS
Entuziasmul
Revoluția ma prins abia venit de la școală, după o zi banală de clasa a II-a. Nici n-am apucat bine să-mi dau jos uniformă, că a sunat la ușă. Conform protocoalelor de securitate, am întrebat cine e. După ce am primit răspuns, procedura spunea că trebuie să mă ridic pe vârfuri, până la vizor, să verifice dintr-o a doua sursă dacă pot deschide. Era Corina, fata familiei Ivan, oamenii care au avut grija de mine pe timpul efectuării stagiului de șoim al patriei, al vacanțelor și, în general, când îmi erau la muncă. Avea atunci cam optsprezece ani și scopul vizitei ei era să mă încălzească mâncarea, apoi să mă oblige să dorm la prânz. Radia de bucurie. Mi-a zis, cu foarte mult entuziasm în glas, că sa schimbat planul. Ma îmbrăcat rapid și ma informat că urma să merg să mănânc la ei. „A căzut Ceaușescu!”
Locuiesc-un bloc „comunist” de 4 etaje, iar după ce în zonă a apărut într-un turn de 20 de etaje, viața noastră sa schimbat.
Locuiesc într-un bloc comunist de 4 etaje, după ce în zonă a apărut un turn de 20 de etaje, viața noastră sa schimbat. „Din generație în generație”, cu Lorin și Silvia Niculae
Ce facem astăzi, 21 decembrie 2025, în Timișoara?
