Trump: Acordul comercial SUA-China este „încheiat”!
Președintele american Donald Trump a salutat miercuri acordul de principiu convenit marți noaptea, la Londra, de SUA și China, și care ar urma să permită furnizarea de minereuri rare Statelor Unite, el lăudând relația ”excelentă” care există între cele două țări, transmite AFP.
Un număr record de oameni au fost nevoiți să fugă din casele lor în Haiti. Bandele înarmate s-au aliat și controlează 85% din capitală

Un număr record de 1,3 milioane de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele în Haiti din cauza intensificării violențelor armate în ultimele șase luni, a spus șefa agenției ONU pentru migrație, citată de Reuters.…
Analiză / Bruegel despre competiția tehnologică UE-SUA-China: Europa produce brevete radicale puține și implementează lent brevetele străine
Tehnologiile critice, inclusiv inteligența artificială (AI), semiconductorii și calculul cuantic, atrag atenția datorită caracterului lor indispensabil și rolului pe care îl joacă în strategiile de securitate națională, notează specialiștii Institutului Bruegel, care au realizat o comparație între China, Statele Unite și Uniunea Europeană în ceea ce privește aceste tehnologii și subdomeniile lor. Folosind modele lingvistice […]
Trump: M-aș împăca cu Musk

Musk: „Regret” comentariile anti-Trump

Miercuri dimineață devreme, magnatul afacerilor Elon Musk a retras criticile extreme pe care le-a făcut președintelui Donald Trump săptămâna trecută, în timpul spectaculoasei lor dispute. „Regret unele dintre postările mele” despre președinte, a scris Musk pe X. „Au mers prea departe”.
Administrația Trump vrea să trimită 100 de români la Guantanamo

Administrația Trump de la Washington are în plan accelerarea dramatică, începând de săptămâna aceasta, a procesului de transfer al imigranților reținuți ca ilegali, din facilități de detenție de pe teritoriul Statelor Unite către controversata închisoare de la baza militară americană Guantanamo Bay din Cuba, folosită în trecut pentru încarcerarea suspecților de terorism, scrie publicația Politico, […]
Șeful Pentagonului: Nu presăm Rusia

Sectorul farmaceutic ungar a început să îşi anunţe angajamentele voluntare de reducere a preţurilor

Armata sud-coreeană a anunțat oprirea unei operațiuni de propagandă împotriva Coreei de Nord
Coreea de Sud a suspendat emisiile de propagandă transmise prin difuzoare către Coreea de Nord, la aproape un an de la reluarea acestora. Decizia a venit pe fondul planului noului președinte de a îmbunătăți relațiile cu Nordul.
Difuzoarele, pornite în iunie 2024, ca răspuns la campania nord-coreeană de trimitere la baloane cu gunoi peste graniță, transmiteau știri din Coreea de Sud și Nord, informații despre stilul de viață capitalist și informații despre democrație.
Armata sud-coreeană a susținut că oprirea acestei inițiative este „un pas pentru a restaura încrederea în relațiile bilaterale și pentru a atinge pacea pe Peninsula Coreeană”.
Deși ambele Corei rămân teoretic în stare de război din 1953, gestul noului președinte Lee Jae-myung marchează o schimbare semnificativă față de politica predecesorului său, Yoon Suk Yeol.
Revolta din Irlanda de Nord continuă: atacuri asupra poliției și case incendiate
Sute de protestatari mascați au atacat poliția și au incendiat case și mașini în orașul Ballymena, marți seară, în a doua noapte consecutivă de violențe izbucnite după un protest legat de un presupus viol comis în localitate, notează CNN.
Poliția a transmis că se confruntă cu „tulburări grave” în orașul aflat la circa 45 km de capitala Belfast și a îndemnat populația să evite zona.
Forma digitală de jupuit poporul până la os

Taxele care se vehiculează acum și care vizează pensionarii, mediul de afaceri, pe noi toți, nu sunt taxe, sunt camere video pe portofelul nostru Într-o perioadă în care românii își drămuiește banii cu o precizie aproape matematică, ideea introducerii unei taxe universale pe toate plățile din România vine ca o palmă dată bunului simț fiscal. […]
Ne-am învățat să plătim cu cardurile? Ne vom dezvăța, că nimeni nu e nebun să cumpere o sticlă de lapte și să mai dea un comision de un leu

Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, critică dur taxa pe tranzacțiile bancare – una dintre măsurile vehiculate pentru reducerea deficitului bugetar și o numește „o fumigenă”. Acesta atrage atenția asupra unei alte soluții, „evidentă, dar evitată…
„Domnu’ inginer, pe ce buton apăs?” Despre gȃndirea critică și capcanele inteligenței artificiale
„Plopii cu soț”. Unul dintre copacii care l-au inspirat pe Eminescu s-a prăbușit la Iași din cauza vântului puternic
Un arbore, declarat monument al naturii, a fost rupt de furtună în orașul Iași. Copacul se pare că este unul dintre plopii care l-au inspirat pe poetul Mihai Eminescu.
Oglinzile biologiei. Cum ne devorăm elitele

În 1960, o tânără de 26 de ani, Jane Goodall, urca zilnic pe un deal din Gombe, Tanzania, cu un carnețel, binoclu și uimirea unui copil care descoperă o lume magică. De acolo, din înălțimea frunzelor, a început să documenteze o lume necunoscută – aceea a cimpanzeilor sălbatici. În doar câteva luni, observațiile sale aveau să transforme nu doar primatologia, ci însăși imaginea pe care oamenii o aveau despre sine. Cu decenii înainte ca „biologia socială” să devină o știință respectabilă, Goodall nota în carnețel scene care aveau să zdruncine nu doar știința, ci și ideea de umanitate. Acolo, în inima Africii, a înțeles că nu doar oamenii sunt capabili de compasiune, dar și de ură organizată. Și că în fiecare colectivitate apare, inevitabil, un moment în care valorile sunt devorate de instinctul de conservare al fricii. Un caz a rămas emblematic: Pom, un mascul adult recunoscut pentru empatie și inteligență socială. Nu domina prin forță, ci prin alianțe pașnice, gesturi de reconciliere și prestigiu moral. Tocmai această influență calmă l-a transformat într-o amenințare. O coaliție condusă de tânărul agresiv Frodo — cunoscut pentru cruzime — a orchestrat izolarea și apoi eliminarea brutală a lui Pom. Nu era vorba de hrană sau teritoriu, ci de suprimarea unei alternative prea civilizate la dominația prin frică.
Întreg ansamblul de la Sinagoga din Fabric va fi transformat în spațiu pentru cultură și comunitate

Specialiștii au analizat și au decis modul în care Sinagoga din Fabric va fi transformată. Principala concluzie trasă de cei de la Primăria Municipiului Timișoara, care au lucrat în parteneriat cu World Monuments Fund, a fost că întregul ansamblu – Sinagogă, casă de rugăciuni și curte interioară – trebuie pus în valoare, cu respectarea identității…
CJT vrea să dea o nouă înfățișare Bastionului Theresia din Timișoara. Primele randări ale noii viziuni (foto)

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a prezentat primele imagini și randări cu viitoarea transformare arhitecturală a Bastionului Theresia, unul dintre cele mai emblematice simboluri istorice ale Timișoarei. Proiectul anunțat propune o intervenție amplă, care urmărește revitalizarea acestei zone valoroase, cu respectarea amprentei istorice, dar și cu integrarea unor elemente moderne. „Vom lăsa pe mâna […]
O emisiune filatelică dedicată Banatului Montan va fi pusă în circulație joi

Ce facem astăzi, 12 iunie 2025, în Timișoara?
Joi puteți merge la spectacole, workshopuri, petreceri și la filme la cinematografele din oraș.


























