1846: Robert Liston a realizat prima operație chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra.
1872: Începe Expediția Challenger din 1872–1876, un program științific care a făcut multe descoperiri care au pus bazele oceanografiei. Expediția, condusă de căpitanul George Nares, a plecat din Portsmouth, Anglia pe vasul HMS Challenger.
1898: Marie și Pierre Curie descoperă radiul.
— Ia te uită, Marie, acesta nu e cumva profesorul Becquerel?
— Ba este chiar el! Şi ce grăbit e! Vântul îi deschide pardesiul…
— Şi pălăria, bineînţeles că şi-a pierdut-o pe undeva, râde Pierre şi se grăbeşte să-i iasă în întâmpinare colegului său.
Becquerel intră în cameră gesticulând agitat.
— Ce însemnează asta? Copilul ăsta al vostru este prost crescut I Asemenea glume…
— Dar, domnule Becquerel, protestează Marie, Irene este încă mică… Nu înţeleg…
— Irene? Nu despre ea este vorba! E vorba de băieţelul ăsta al vostru, de radiu, strigă domnul în vârstă, agitând în faţa ochilor celor doi soţi Curie o eprubetă în care se găseşte puţină sare albă.
— Aşa e, şi acesta este tot copilul nostru, izbucneşte în râs Pierre. Dar ce v-a făcut acest „fiu încă nenăscut“ al nostru?
— Ce contează că este încă nenăscut? Ce contează că e într-un amestec şi nu în stare pură? Chiar şi aşa ştie să dea semne de viaţă.
— Aha, probabil că aţi ţinut eprubeta cu radiul în mână şi… îşi dădu seama Marie.
— În vestă, madame Curie! Am adus-o în buzunarul vestei!
— Şi v-aţi ars, exclamă Pierre.
Exact! Profesorul era iritat, mai ales pentru că avea impresia că Pierre nu-l compătimeşte, ba chiar că se bucură.
— Aşadar, sunteţi a treia victimă a acestui „copil insuportabil“, spuse Marie calmă.
Becquerel se uită stupefiat la ea.
— Cum adică, şi voi doi?…
— Da. Eu din întâmplare, ca şi dvs., dar Pierre a încercat-o pe propria piele.
— Rana s-a şi vindecat, zise Pierre şi îi arătă braţul lui Becquerel. Şi la dvs. O să se vindece. Aşa că nu mai fiţi supărat pe „copilul nostru“, dragă colega!
Becquerel dădu din mână.
— Eu… eu îl iubesc pe radiul acesta, dar tot sunt supărat pe el…
Soţii Curie izbucniră în râs. Şi ei îl adorau pe „copilul lor insuportabil”.
Au mai trecut câteva luni. Acum nimeni nu se mai îndoieşte de existenţa radiului. Marie i-a stabilit masa atomică aproximativă. Cristalizarea întreruptă dădea un produs din ce în ce mai pur. În sfârşit, munca se apropia de sfârşit.
E o seară caldă de vară. Pierre şi Marie sunt obosiţi. Foarte obosiţi. Îţi vine oare să crezi că au trecut patru ani? Patru ani încheiaţi de când au început cercetările cu radiul.
— Este prima noastră seară liberă, spune Marie. Am merita puţină odihnă. Nu mergi la culcare, Pierre?
Mă tot gândesc mereu la „el“, şopteşte încet Pierre, întorcând spre Marie ochii lui visători, care s-ar fi potrivit mai bine unui poet decât unui savant.
— Şi eu, recunoaşte Marie. Acolo, în magazia de lemne, în farfurioarele de evaporare este clorură pură de radiu. Este ultima cristalizare.
— Îţi mai aduci aminte cum ne chinuiam să ne imaginăm acum patru ani cum arată? Doream aşa de mult să aibă o culoare frumoasă. Să fie frumos…
— E frumos, zise Marie. Este mai frumos decât ne închipuiam noi. Străluceşte şi provoacă radiaţia altor substanţe. Cât de frumos scânteiază diamantul când cad pe el razele radiului!
— L-am obţinut şi totuşi câte taine mai ascunde în faţa noastră. Oare întradevăr atomii lui se dezintegrează? Şi ce iese din ei? Cum se poate oare ca un element chimic să se transforme?
— Ne întoarcem la alchimie, râse încetişor Marie. Numai că alchimia noastră nu urmăreşte obţinerea aurului şi nici nu se străduieşte să transforme nişte elemente abstracte, inexistente, în altele, ci reprezintă o cercetare a unor fapte atât de noi, încât raţiunea nu se poate împăca decât cu greu cu ele.
— Mâine dimineaţă ne apucăm iar de treabă. De astă dată cu clorură de radiu pură. Gândeşte-te, Marie, e acolo, în magazie! Cristalele acelea micuţe în farfurioare. Cât de mult l-am aşteptat! Mâine dimineaţă o să-i vedem din nou.
— Mâine, spune Marie. Da, mâine, iar astăzi ne odihnim.
Pierre o cuprinse pe după umeri.
— Hai să facem o plimbare. E o seară atât de frumoasă.
— Haide. Marie îşi puse un pardesiu uşor şi îl apucă de braţ. Unde mergem, Pierre? întrebă ea şi privirea i se opri pe chipul lui.
Pierre se uită cu atenţie la ea.
— Poate… începu el timid, dar Marie termină fraza bucuroasă:
— Da, da, pe strada Lhomond!
Şi se îndreptară cu paşi vioi spre magazia lor de lemne.
— Nu aprinde lumina, Pierre.
Stau pe scaune şi privesc în întuneric. Toate farfurioarele, în care s-a produs cristalizarea, radiază o lumină fosforescentă, strălucesc ca nişte nestemate minunate.
— Ce frumos e! – şopteşte Marie. Niciodată n-am să uit seara „licuricilor“ acestora!
Pierre îşi strânse mai aproape soţia şi cea mai credincioasă colaboratoare şi amândoi priviră vrăjiţi luminiţele mici, strălucitoare. Iată, acesta este rezultatul muncii lor asidue. Se uită la el cu mândrie! Oare, întradevăr, cu mândrie? Nu, cu dragoste. Radiul este copilul lor, la fel ca şi micuţa Irene… (Thomas Borek – Bună ziua Domnule Ampere)
1951: Libia devine o țară independentă.
Primele indicații ce apar în istorie despre Libia, se referă la mercenarii libieni angajați în Egiptul antic, în primul mileniu î.Hr. De asemenea armata cartagineză a lui Hannibal Barca, a angajat numeroși mercenari libieni, care mai târziu au ajuns să constituie partea cea mai puternică a infanteriei ei în faimoasa expediție punică peste Alpi în peninsula italiană. Coasta libiană a fost vizitată de către greci și fenicieni, iar mai târziu, dominată de Imperiul Roman, de vandalii conduși de regele Genseric, de Imperiul Bizantin, apoi de arabi și în sfârșit de Imperiul Otoman.
În 1912, Libia a fost invadată de către Italia. Până atunci, din cauza valorii economice reduse și a poziției strategice mai puțin importante (fiind controlată de șefi beduini) a scăpat de voracitatea puterilor imperiale din Europa, dar italienii, care voiau să-și creeze și ei un imperiu colonial, nu aveau în acea perioadă la dispoziție niciun alt obiectiv mai potrivit pentru a-l anexa, iar proximitatea geografică a Libiei cu peninsula apenină le-a facilitat fără îndoială planurile. Dominația italiană asupra Libiei, sau o numeau ei -Tripolitania, a durat până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în timpul conflagrației teritoriul Libiei fiind teatrul luptei între Afrika Korps a lui Erwin Rommel, de partea Axei, și trupele Marii Britanii, sub comanda lui Montgomery.
La sfârșitul războiului aliații nu s-au înțeles în privința viitorului fostei colonii italiene. În acel moment Libia avea un teritoriu de cinci ori mai mare decât Italia. Cu toate acestea, populația ei nu depășea un milion de locuitori, ceea ce facea să reprezinte o destinație potrivită de colonizare pentru unii italieni, care începuseră să caute noi locuri de emigrație după război. Dezacordul dintre puterile occidentale și Uniunea Sovietică a făcut ca ONU să decidă să acorde independența acestei țări, sub conducerea regelui Idris I.
Astfel, Libia a devenit prima colonie africană, care a obținut independența. Mai târziu puterile europene au regretat aceasta, deoarece au ajutat în acest fel să stimuleze și alte colonii africane să revendice independența. În plus, așa s-a pierdut o ultimă șansă de a construi un stat în stil european pe coasta de sud a Mării Mediterane.
1971: A fost creată organizația umanitară „Medici fără frontiere” – „Medecines sans frontieres”; asociația are drept scop acordarea de ajutor medical în situații de urgență care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale.
1989: Revoluția Română. La București, Nicolae Ceaușescu organizează un miting, în actuala „Piață a Revoluției”. Pe lângă lozincile cunoscute, în mulțime se fac auzite fluierături și huiduieli. Începe Revoluția la București. Timișoara devine primul oraș din România liber de comunism. (Click pe poza de jos pentrtu video)
1991: A fost semnat, la Alma–Ata, documentul de fondare a Comunității Statelor Independente, care consfințește destrămarea definitivă și dispariția de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desființarea cetățeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcția de președinte al URSS.
