Am citit cândva, demult, o carte SF în care Pământul trecea printr-un nor cosmic.
Norul nu omora, nu distrugea orașe, nu provoca explozii spectaculoase.
Avea un efect mult mai perfid: îi tâmpise pe oameni.
Lent, uniform, democratic.
Nu o să vă povestesc subiectul cărții, dar am tot mai des impresia că ficțiunea aia s-a mutat discret în realitate. Și că o mare parte a omenirii – iar noi nu facem excepție – respiră de ani buni din norul ăla.
Ajunge să ne uităm la știrile de azi.
Serviciile secrete daneze acuză SUA că își folosesc puterea economică pentru a-și impune voința asupra aliaților.
Serios?
Descoperire epocală. Premiul Nobel pentru revelații întârziate.
Păi asta se știe de o veșnicie. În anii ’70 se vorbea deja despre Echelon, imensa rețea de spionaj electronic.
Între timp, sistemul s-a rafinat atât de mult încât azi orice informație – e-mail, convorbire telefonică, tranzacție bancară, Declarație SAF-T cu datele economice ale unei țări, frumos, cu două zecimale – poate ajunge liniștită în posesia SUA și a celor patru aliați din rețeaua „5 Eyes”.
Echelon, PRISM, Snowden – toate astea sunt istorie publică de decenii.
S-a știut. Se știe. Se va ști.
Dar liderii Europei se poartă ca și cum ar afla asta din horoscop.
Ca o paranteză: dacă cei de la ANAF nu înțeleg de unde vine gap-ul de TVA, poate ar trebui să-i întrebe pe ăia.
Sigur au datele. Probabil și explicațiile.
Problema este alta: conducătorii Europei par să nu vadă evidența. Europa a fost târâtă, metodic, în tot felul de conflicte, economice sau militare, cu un scop simplu și deloc original: să nu devină o putere care să concureze SUA.
Iar asta nu e o teorie conspiraționistă, e geopolitică de manual.
Numai că manualul nu e citit de cei care ar trebui.
Five Eyes nu e o conspirație, e o alianță oficială.
Europa a acceptat tacit să fie vasal economic și informațional pentru că beneficiile (securitate, acces la tehnologie, piață) păreau să compenseze pierderea suveranității.
Acum, când factura devine prea mare (sancțiuni care ne lovesc mai tare decât pe ruși, dependență energetică distrusă, industrii relocate în SUA), brusc liderii noștri descoperă că „nu e corect”.
Nu e numai prostie pură – e și lașitate.
Și interes.
Mult prea mulți politicieni europeni au cariere, averi și familii legate de sistemul transatlantic ca să muște mâna care-i hrănește.
Să trecem la o altă știre, mai domestică: fumatul.
Aici lucrurile sunt atât de simple încât devin jenante.
Orice om care mai are doi neuroni funcționali poate face un experiment:
Luați o țigară clasică.
Suflați fumul, de aproape, pe o hârtie albă, pe o pânză sau pe o unghie, așa cum am făcut eu în poza de jos.
Veți vedea o depunere maronie, lipicioasă, ca în poza din stânga.
Gudronul.
Exact ce ajunge în plămânii fumătorului.
Ăla provoacă necazurile, „înfundarea” plămânilor, cancere și tot felul de chestii.
Nu nicotina.
Apoi faceți același lucru cu o țigară electronică (foto dreapta).
Diferența sare în ochi și fără să fii pneumolog, medic sau profesor universitar.
Și totuși, apar la televizor sau în presă tot felul de indivizi care se recomandă drept medici, uneori pneumologi, și ne spun, cu o gravitate academică, că pericolul este același. Că nu există diferențe între o țigare electronică și una clasică. Că e tot aia.
De ce fac asta?
Pentru că, în primul rând, sunt proști.
Și, foarte posibil, și corupți.

Avem lepră în România. Da, lepră, boala aia medievală pe care o credeam îngropată prin cărțile de istorie.
Pe vremea când eram în armată, în 1979-1980 am citit o carte cu niște reportaje ale lui Brunea Fox.
Era acolo și unul despre leprozeria de la Tichilești.
Cum eram la Tulcea și aveam un asistent civil care lucrase în zonă, am luat o autosanitară și m-am dus să văd locul.
Pe dinafară, evident. Înăuntru nu intrai decât „cu treabă”.
Era un sat înconjurat cu sârmă ghimpată, cu foișoare ca la pușcărie.
Doar că paza o făceau militari. Nu din sadism, ci din frică. Frică reală.
Ieri, la televizor, ni se explica senin că lepra „nu e chiar atât de gravă”, că trebuie să stai ani întregi în contact cu un bolnav ca să te molipsești.
În cartea lui Brunea Fox parcă scria altceva.
Dar probabil nici el nu înțelesese bine. Ce știa un reporter interbelic față de experții de platou de azi?
Nu vreau să fiu alarmist, între timp s-au inventat antibioticele și lepra se poate trata. Cu toate că ieri am aflat că leprozeria aia pe care am vizitat-o odată încă există, chiar dacă acum nu mai e chiar așa cum am văzut-o eu în urmă cu aproape 50 de ani.
Dar de aici și până la a spune că e nevoie de ani de finalizare fericită pentru ca boala aia să se prindă de tine, e cale lungă.
Și ajungem la justiție.
V-ați uitat la conferința aia de presă?
Nu la vorbe, la fețe.
Uitați-vă atent.
Apoi reamintiți-vă câteva sentințe date în ultimii 36 de ani.
Corelați.
Și o să înțelegeți ce a făcut norul ăla.
Avem judecători care ar trebui să fie înțelepți și sunt incredibil de proști.
Avem medici care citesc de pe foaie ce li s-a spus să spună.
Avem experți în e-guvernare care nu stăpânesc nici contabilitatea de liceu economic și nici informatica de bază.
Avem decidenți care confundă digitalizarea cu scanarea unui formular.
Suntem atăt de incredibil de proști înct nu știm nici măcar unde să aruncăm pliculețul folosit de ceai, la hârtie sau la celălalt gunoi.
Și, ca exercițiu final, citiți 20–30 de postări pe Facebook. Nu se poate să nu ajungeți la aceeași concluzie.
Asta e problema acestei țări.
Nu gap-ul de TVA.
Nu rușii.
Nu chinezii.
Ci faptul că cei care ne hotărăsc destinele sunt, în marea lor majoritate, incredibil de proști.
Și cel mai rău este că ei nu știu.
Proștii nu știu că sunt proști. Fenomenul ăsta e demonstrat științific, se numește „Efectul Dunning Kruger”.
Ba mai mult, sunt convinși că ei sunt deștepții.
Iar cei care gândesc altfel sunt „conspiraționiști”, „extremiști” sau „dezinformatori”.
Iar norul încă plutește deasupra noastră.
Singura speranță este ca tot mai mulți oameni să observe norul.
Și să înceapă să vorbească clar despre el.
Fără frică de a fi numiți „negativiști” sau „lipsiți de empatie”.
Pentru că empatia față de prostie organizată e cea care ne-a adus aici.
Norul nu se va risipi singur.
Trebuie suflat în altă parte.
Cu forță.
***
Serviciile secrete daneze acuză SUA că își folosesc puterea economică pentru a-și „afirma voința” asupra aliaților
Serviciile de informații daneze au acuzat SUA că își folosește puterea economică pentru a-și „afirma voința” și că amenință cu forța militară aliații săi, potrivit The Guardian.
Comentariile, formulate în evaluarea anuală publicată săptămâna aceasta, marchează prima dată când Serviciul de Informații al Apărării Daneze (DDIS) a inclus SUA pe lista amenințărilor la adresa țării. Danemarca, avertizează raportul, „se confruntă cu amenințări și provocări de politică de securitate din ce în ce mai grave decât în mulți ani”.
Raportul arată că SUA „își folosește acum puterea economică și tehnologică ca mijloc de putere, inclusiv împotriva aliaților și partenerilor”.
De ce politicile anti-fumat ignoră știința și ce spun cercetătorii despre alternativele fără ardere

În jur de un miliard de oameni fumează astăzi în lume. Este o cifră care rămâne aproape neschimbată, în ciuda deceniilor de campanii de prevenție, avertismente, interdicții și politici publice restrictive. Din acest paradox vine…
A fost confirmat al doilea caz de lepră în România. Ce spune Ministrul Sănătății despre situație
Direcția de Sănătate Publică Cluj a anunțat, vineri, că un al doilea caz de lepră a fost confirmat. Vestea vine după ce joi, 11 decembrie, a fost confirmat primul caz, după 44 de ani.
Ion Țiriac, în vizorul Parchetului European. Firma auto a magnatului, anchetată într-un dosar de fraudare a fondurilor europene
Țiriac Auto, compania lui Ion Țiriac, se află în atenția Parchetului European, în cadrul unei anchete care vizează posibile nereguli în achiziția de microbuze electrice finanțate din fonduri europene.
Peste 300 de magistrați s-au adăugat colegilor care au vorbit despre „justiția capturată”. Cine sunt cei peste 500 de magistrați. Un nume surpriză

Numărul semnatarilor mesajului de solidaritate cu magistrații care au făcut dezvăluirile din documentarul Recorder a ajuns vineri la 518. Lista este deschisă de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, care acum conduce Parchetul European.…
Apropo de documentarul Recorder: nu avem doar „Justiţie capturată”, ci un întreg stat captiv

Motto: Dan Voiculescu: “Degeaba avem puterea, dacă nu controlăm justiţia” În 2009, DNA – instituţie care mai funcţiona la acea oră – destructura o reţea de traficanţi de sentinţe judecătoreşti, reţea condusă de Cătălin Voicu, senator PSD la acea vreme.
Contract semnat pentru reabilitarea Podului Iuliu Maniu din Timișoara. Lucrările ar putea începe din ianuarie

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (Muncii), una dintre principalele legături rutiere dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Proiectul prevede consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea integrală a suprastructurii, pentru a răspunde cerințelor actuale de trafic și siguranță. Primele intervenții sunt programate de firma […]
Ce facem astăzi, 13 decembrie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.














