Revista presei cu Anton Kovacs – 09.05.2025

M-am uitat – de fapt, ar fi mai corect să spun că am ascultat, pentru că atenția mea era împărțită între dezbatere și alte activități, plus câteva notițe pe care le-am luat din când în când – la confruntarea dintre George Simion și Nicușor Dan.
Evenimentul s-a desfășurat la sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, un loc ce ar fi trebuit să fie simbol al rațiunii și al discuțiilor constructive.
Din păcate, lucrurile au stat cu totul altfel.

Am fost surprins de cât de mult timp s-a pierdut în discuții sterile despre Ucraina, Rusia și Moldova.
Oamenii ăștia doi pur și simplu nu au înțeles încă că Republica Moldova este un stat îndependent și numai locuitorii de acolo au dreptul să aleagă ce vor, iar a ne da cu părerea în privința lor nu înseamnă altceva decât să-i jignim considerându-i un fel de frați mici, ușor retardați, care au nevoie să-i ducem de mână când traversează strada.
Sau că a înțelege ce se întâmplă astăzi în lume trebuie să urmărești dinamica evenimentelor pe o durată mai lungă de timp pentru că altfel, în loc de a vedea de unde a fost aruncată piatra, care este traiectoria acesteia și astfel să deduci unde va cade, altfel nu vezi decât o poză cu o piatră în aer.

România, cu toate provocările ei interne – infrastructură, educație, sănătate, corupție – părea doar un decor în fundal, amintit sporadic și superficial.
Exact ca în filmele în care actorii principali sunt atât de preocupați să salveze lumea, încât uită că propria lor casă arde mocnit.

În rest, tiparul bine cunoscut al dezbaterilor politice din România: atacuri reciproce, ironii ieftine de autobază și întrebări tendențioase strecurate abil de moderatorii ce păreau mai interesați să creeze spectacol decât să dezvolte o discuție onestă.
În loc să se vorbească despre soluții, s-a vorbit despre cine a greșit mai mult și mai des.

Nicușor Dan părea un roboțel programat și construit la un centru de tineret Bravvo din Bruxelles (un fel de Casa Pionierilor de la ei), cu răspunsuri corecte politic, dar goale de conținut real.
Nici măcar o idee originală, nimic care să nu fi fost spus de sute, poate mii, poate zeci de mii de ori, în ultimii 35 de ani.
Ceea ce mă surprinde este că nimeni nu l-a învățat pe acest candidat să evite repetarea obsesivă a aceluiași cuvânt în cadrul unei singure fraze: „O Românie care face, o Românie care drege, o Românie care… și o Românie care…”.
Parcă ar fi luat lecții de oratorie de la domnul Mircea Geoană și lecții de politică externă de la Elena Lasconi.

George Simion, cu toate că și el o mai freca la rece, surprinzător, a avut câteva momente în care răspunsurile sale au dovedit un strop de bun simț, deși felul în care vorbea îmi aducea aminte de un cunoscut de-al meu care îmi spunea, la un moment dat, că nu a citit nici o carte în viață și nici nu mai are rost să citească altele, fiindcă oricum le-am citit eu pe toate. Nu vreau să spun că Simion nu a citit nicio carte, dar vorbea ca și cum acest lucru s-ar fi întâmplat.

Ceea ce m-a surprins, mai ales că este un subiect de care sunt în permanență preocupat, este că atunci când au fost întrebați despre cum văd ei că ar trebui rezolvată problema digitalizării din România, George Simion a dat un răspuns care dovedea o mai bună cunoaștere a subiectului decât Nicușor Dan afirmând că multe probleme din administrație ar putea să fie rezolvate mai ușor folosind e-mailul decât aplicații extrem de complicate și scumpe create prin traficul de influență a celor din „Big Four”.
Nu pot decât să fiu de acord cu această afrmație, de fapt am spus-o și eu de câteva ori chiar zilele trecute.
De ce aș avea nevoie de niște aplicații complicate și scumpe pentru a trimite, de exemplu, niște documente scanate sau fotografiate la o instituție a statului, când pot folosi pentru aceasta un simplu mail iar rezultatul final este același.
Nicușor Dan a sugerat că ar privatiza complet această latură a administrației.

George Simion are defectul că se enervează ușor, dar a existat un moment – atunci când a fost întrebat despre numele unui anumit donator – când și Nicușor Dan a tremurat, și nu la sensul figurat, de nervi. Și nu a răspuns, a refuzat categoric să spună numele celor care i-au finanțat campania.

Mai erau și în sală niște suporteri ai ambilor candidați, probabil recrutați din rândul unor suporteri a unor echipe de fotbal, care urlau periodic în favoarea candidatului pe care-l susțineau.
A fost cu adevărat o găselniță inspirată a celor de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, să faci o dezbatere electorală la care în loc de oameni de știintă sau economiști să inviți niște galerii de fotbal. Și ne mai mirăm că din învățământul românesc superior ies, cu rare excepții, doar idioți analfabeți funcțional.

Un sfat pe care l-aș da celor doi candidați: cumpărați-vă domnilor de pe Temu o mașină de tuns, puneți pe ea piaptănul acela de 12 mm și puneți-vă soțiile să vă tundă ca lumea, amândoi aveți o freză de parcă ați fi niște ciobani angajați de Gigi Becali.

Am pierdut câteva ore degeaba.
Aș fi fost mai câștigat dacă mă uitam la serialul ăla cu genii de pe Pro Arena.

Mi-am amintit de o imagine pe care o văzusem de curând: un câmp ars, din care începeau să răsară vlăstari noi, verzi și viguroși.
Poate că, pentru ca o pădure nouă să crească, trebuie mai întâi să arzi cea veche.

Una peste alta, niciunul din cei doi candidați nu m-a convins că merită votul meu, așa că, cel puțin deocamdată, atitudinea mea în privința alegerii viitorului președinte al României este cea din poza de mai sus.
Eu rău cu mâna mea nu-mi fac.

*

Peste noapte am realizat că mai există totuși o speranță.
Poate că nu e genul de speranță pe care o aștepți cu brațele deschise, ci una ironică, cu un strop de absurd cosmic.
Mă refer la acel satelit rusesc despre care televiziunile de la noi anunțau apocaliptic că va cădea în România.
Ei bine, poate că va cădea unde trebuie și va rezolva, în mod surprinzător și definitiv, dilema alegerii președintelui.
Poate, în mod miraculos, va face curățenie acolo unde nici alegerile, nici protestele și nici promisiunile deșarte nu au reușit.

Amuzat de această idee, mi-a venit un gând năstrușnic: să-l întreb pe ChatGPT, dacă ar avea puterea supremă de a numi un președinte al României, pe cine ar alege.
Răspunsul a venit clar și direct: Mircea Miclea.

Am rămas câteva secunde privind în gol.
Nici măcar nu îmi trecuse prin minte.
Știam de el, îl ascultasem vorbind despre educație, despre învățământ corect informatizat, despre reforme și despre un viitor mai puțin împovărat de ignoranță, chiar îl lăudasem de câteva ori.
Inteligența artificială, se pare, pătrunsese mai adânc în esența lucrurilor decât orice talk-show plin de zgomot și furie.

Ceea ce dovedește, din nou, că inteligența artificială a depășit, fără prea mult efort, inteligența umană.
Cel puțin pe cea a oamenilor din România.
Poate că, până la urmă, satelitul rusesc și ChatGPT ar putea forma o alianță inedită: unul să curețe, iar celălalt să construiască.

Papa Leon al XIV-lea. Cardinalul Robert Francis Prevost din Statele Unite a fost ales să conducă Biserica Catolică

Cardinalii reuniți în conclav la Vatican au ales joi, 8 mai, noul lider al Bisericii Catolice, în urma decesului Papei Francisc. Noul Suveran Pontif este Robert Francis Prevost, originar din Statele Unite, care a ales numele…

Moneda europeană a depășit joi pragul de 5,1 lei, fiind cotată de BNR la 5,1222 lei. Dolarul american, de asemenea în urcare, a fost evaluat la 4,5369 lei. Lira sterlină a depășit 6 lei, fiind cotată la 6,0212, iar francul elvețian a crescut până la 5,4930 lei.

Rivalul Tesla s-a lansat în România. Ce autonomie au modelele gigantului chinez

Liderul mondial în producția de vehicule electrice și hibride plug-in intră oficial pe piața auto din România, ca parte a strategiei sale de extindere europeană.