Nu cred că este cazul să ne speriem și nici să strigăm că asistăm la o „contrarevoluție”. Ceea ce se petrece acum pare să fie un fenomen mult mai complex și, probabil, mult mai firesc.
Societatea seamănă uneori cu un organism viu. Când ceva funcționează greșit, încearcă să se repare singură, folosindu-se de anticorpii pe care i-a produs între timp și de informația acumulată în propria memorie. Nu reușește întotdeauna, uneori își atacă și organele sănătoase, alteori tratamentul este mai rău decât boala, dar tendința există: după o perioadă suficient de lungă, societatea începe să corecteze erorile apărute în propria evoluție.
Iar dacă în România a existat cu adevărat o contrarevoluție, aceasta nu are loc acum. A avut loc imediat după decembrie 1989.
Nu a fost o contrarevoluție spectaculoasă, cu tancuri, arestări în masă și pluton de execuție. A fost una tăcută, desfășurată prin decrete, privatizări, falimente atent administrate, credite, relații externe și transferuri de proprietate. O contrarevoluție care a luat ceea ce își doreau românii în decembrie 1989 și a transformat acel lucru în cu totul altceva.
Ar trebui să ne amintim ce voiau, de fapt, oamenii care au ieșit atunci în stradă.
Cei mai întreprinzători visau să-și deschidă propriul atelier de reparat televizoare, un mic magazin în care să vândă casete video sau o făbricuță în care să producă mobilă, pantofi ori piese pentru mașini. N-ar fi fost, de altfel, o schimbare chiar atât de revoluționară. Mulți făceau și înainte asemenea lucruri: reparau televizoare, închideau balcoane, montau antene și împușcau bolțuri în pereți. Numai că lucrau după program, fără factură și fără să-i coste prea mult materia primă, fiindcă o parte dintre șuruburi, cabluri și profile venea, printr-un mister economic specific socialismului românesc, chiar de la întreprinderea unde erau angajați.
Ceilalți voiau pur și simplu o viață cu mai puține lipsuri. Mai mult salam în magazine, portocale și în alte perioade decât înainte de Anul Nou, poate două ore în plus de televiziune și niște filme cu Bruce Lee și Chuck Norris. Voiau un pașaport cu care să-și poată vizita rudele din Germania, să meargă până în Iugoslavia după Eurocrem sau până în Turcia după o geacă de piele și un ceas Orient.
Nu erau vise foarte sofisticate. Nimeni nu ieșise în stradă pentru liberalizarea contului de capital, pentru vânzarea combinatelor la kilogram sau pentru ca apa, sănătatea, educația și bătrânețea să devină oportunități de afaceri. Nici nu aveau cum să dorească așa ceva pentru că noi nu cunoșteam nimic despre aceste lucruri. Eu, de exemplu, când am fost prima oară în Ungaria, în ’90, am stat ca prostul și m-am mirat când am văzut o „butică”, un magazin mic în care găseai și ulei, și săpun, și circuite integrate, șuruburi M3 și pâine.
În același timp, oamenii voiau să-și păstreze locurile de muncă din fabricile și uzinele statului. Poate să le mai crească salariul, să-și cumpere o Dacie, eventual un ARO, să primească un apartament și să știe că, dacă se îmbolnăvesc, nu trebuie să-și vândă apartamentul ca să plătească tratamentul.
Marea majoritate nu se gândea la privatizarea fabricilor. Nu visa la spitale private, școli private, pensii administrate privat și autostrăzi. Oamenii nu doreau să înlocuiască un stat care hotăra totul cu un proprietar care deținea totul. Voiau libertate politică, inițiativă economică și siguranță socială. Voiau să poată deschide un atelier fără ca, pentru aceasta, fabrica în care lucrau alte zece mii de persoane să fie tăiată și vândută la fier vechi.
Fără să cunoască neapărat denumirea sistemului și poate fără să o cunoască nici astăzi, românii visau la o formă de organizare aflată dincolo atât de capitalismul sălbatic, cât și de socialismul birocratic. Un sistem în care statul garantează necesitățile fundamentale — sănătatea, educația, hrana, energia, locuința și dezvoltarea infrastructurii — iar economia de piață se ocupă de acele domenii în care inițiativa, concurența și creativitatea individuală pot produce rezultate mai bune.
Nu statul trebuie să hotărască ce model de pantofi să porți sau câte feluri de biscuiți să existe în magazin.
Dar nici piața nu trebuie să hotărască dacă un copil primește educație, dacă un bolnav este operat sau dacă un bătrân își permite să încălzească locuința.
Există lucruri care pot fi mărfuri și există lucruri care, într-o societate civilizată, trebuie să rămână drepturi.
Numai că, în primii ani de după 1989, și-a făcut simțită adevărata contrarevoluție.
Libertatea oamenilor obișnuiți a fost transformată în libertatea câtorva de a pune mâna pe proprietatea tuturor.
Economia de piață n-a început cu milioane de mici întreprinzători, ci cu foști activiști, securiști, directori și rude ale nomenclaturii care știau ce merită cumpărat, cine semnează și la ce ușă trebuie bătut.
Și această contrarevoluție nu ne-a fost impusă de ruși.
Să ne amintim, de pildă, de ginerii lui Ion Dincă „Te-leagă”, prim-viceprim-ministru și unul dintre cei mai puternici oameni ai regimului Ceaușescu.
Gabriel „Puiu” Popoviciu a ajuns imediat după Revoluție în Statele Unite, nu în URSS , în împrejurări despre care presa ne spune surprinzător de puțin.
Nu avem documentele necesare pentru a afirma drept certitudine că a fost „exfiltrat” printr-o operațiune organizată. Dar putem observa că a plecat foarte repede, în timp ce alții care fueau „de adevărat” nu erau primiți în SUA pentru că fuseseră membri de rând PCR. S-a stabilit într-un loc precis și a intrat într-un mediu de afaceri bine conectat.
Nu Gorbaciov i-a construit relațiile occidentale. Nu Putin, care pe atunci era un funcționar sovietic aproape necunoscut, i-a ajutat pe oamenii vechii elite să întemeieze Computerland, să aducă Pizza Hut și KFC sau să pregătească marile proiecte imobiliare de mai târziu. Nu KGB-ul a transformat foștii securiști și colaboratori apropiați ai fostului regim în comisari de gardă financiară, directori la instituțiile statului sau patroni de firme de pază. Ajutorul, modelele și legitimarea au venit din altă parte, iar beneficiarii locali au fost adesea tocmai oameni legați de sistemul despre care ni se spunea că dispăruse.
Aici se află marele truc al tranziției românești: ni s-a spus că vechiul regim a fost învins, dar o parte dintre oamenii săi n-au fost învinși deloc. Au schimbat carnetul de partid cu cartea de vizită, funcția de stat cu locul în consiliul de administrație și relațiile din Comitetul Central cu relațiile din bănci și ambasade. Din administratori ai proprietății întregului popor au devenit, aproape peste noapte, proprietarii ei.
De aceea, ceea ce se întâmplă acum poate fi privit nu ca o nouă revoluție și cu atât mai puțin ca o contrarevoluție, ci ca o corecție întârziată a direcției greșite luate atunci. Este începutul unei evoluții de la un sistem care și-a arătat limitele către unul mai modern, în care cetățeanul va trebui să fie mai bine protejat, iar statul să înceteze să se comporte fie ca exploatator, fie ca paznic de noapte al marilor averi.
Statul viitorului va trebui să devină un partener al cetățeanului: să investească împreună cu el, să-i garanteze o bază de siguranță și să-i ofere mijloacele necesare pentru a se dezvolta. Să nu-i confişte inițiativa, dar nici să-l abandoneze în fața bolii, bătrâneții, șomajului sau monopolurilor.
Inegalitățile nu vor dispărea complet. Nici nu este obligatoriu ca toți oamenii să aibă exact același lucru.
Dar asperitățile sociale pot fi netezite, astfel încât succesul unuia să nu presupună mizeria altuia, iar libertatea economică să nu însemne libertatea celui puternic de a-l jupui pe cel slab.
Poate că abia aceasta este continuarea adevărată a Revoluției din 1989: nu întoarcerea la cenușiul de dinainte, ci recuperarea promisiunii care le-a fost furată oamenilor după aceea — libertate fără abandon social, inițiativă fără jaf și prosperitate fără transformarea întregii țări într-o pradă.
***
Descoperire surprinzătoare despre boala Parkinson.
Un nou studiu sugerează că una dintre explicații ar putea avea legătură cu monoxidul de carbon, însă specialiștii avertizează că rezultatele nu înseamnă că fumatul protejează sănătatea, potrivit publicației Newsweek.
OFICIAL Apare o nouă taxă pe colete, separată de cea de 3 euro introdusă în iulie.
O nouă taxă pentru coletele din afara Uniunii Europene, separată de taxa vamală de 3 euro aplicabilă deja din luna iulie, va fi introdusă chiar de luna viitoare.
În căutarea „stabilităţii” şi „naţionalismului sănătos”, Nicuşor Dan şi-a luat realmente adio de la propriul electorat.
Cel mai inadecvat preşedinte din istoria postdecembristă a României continuă să umble după străchinile pe care le calcă cu o nonşalanţă sfidătoare la adresa celor care l-au ales. (În treacăt fie spus, pentru cei care râd de votanţii lui Dan, fostul contracandidat al acestuia, George Simion, era mult mai inadecvat. Fiindcă se poate şi aşa…
În România are loc o contrarevoluţie
Toate achiziţiile din ultimii 37 de ani sunt contestate, şubrezite, periclitate. Este ofensiva termitelor şi a lăcustelor. Revanşa rinocerilor.
PSD continuă să îşi folosească enorma influenţă obţinută prin jaf şi minciună pentru a de-democratiza ţara. Alianţa dintre PSD şi AUR împinge România spre Est. Comuniştii şi fasciştii defilează împreună sub flamura “naţionalismului sănătos”. Agenda putinistă este contrariul a tot ceea ce înseamnă tradiţia revoluţiilor din 1989-1991. Putinismul este liberticid. Este barbar. Este criminal. Putiniștii români gen Guru, Ilie Bădescu, Simion, Dungaciu, Neamţu, Lavric, Hurduzeu, Capsali, Coroiu, Turcescu, Roncea, Guşă, Marius Tucă şi partenerii lor „epistemici” sunt cozi de topor precum „Ana, Luca, Teo, Dej”. Clar şi concis, trădători. Ăia care, cu ajutorul baionetelor sovietice, „bagă spaima în burgheji”.
Torpoarea este contraproductivă. Dacă dormităm, ne vom trezi cu mâinile legate şi cu căluşul în gură. Trebuie să ne trezim şi să realizăm încotro împing aceşti indivizi România. Sunt malefici şi malofeici. Malofeev e oligarhul specializat în fascism pravoslavnic. Trebuie acţionat, trebuie protestat. Până nu e prea târziu. Dacă nu e de-acum prea târziu. Cu ajutorul lui Nicușor Dan, securiştii sunt la butoane. Nu exagerez câtuşi de puţin. Au pierdut partida în Ungaria. Nu le putem îngădui să o câştige în România. Precizez că scriu despre revoluţii şi coontrarevolutii de peste patru decenii. Sunt unul dintre cronicarii revoluţiilor din 1989.
Al treilea scenariu pentru Guvern.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a propus un al treilea scenariu pentru formarea viitorului Guvern: un „executiv instituțional”, alcătuit din funcționari publici cu vastă experiență, care au colaborat de-a lungul timpului cu mai multe partide politice.
Robert Sighiartău, acuzații la adresa lui Călin Georgescu: Este protejat de o parte din statul român
Declarațiile lui Sighiartău au fost făcute într-un interviu acordat RFI. Liberalul a susținut că protestul oierilor din Piața Victoriei ar fi fost preluat politic de AUR și de susținătorii lui Călin Georgescu. El a afirmat că manifestația ar fi fost escaladată de membri ai partidului și de ceea ce el a numit „dacii liberi”, referindu-se la fanii fostului candidat.
Bucurie amară pentru România: „Produs cu mândrie în Turcia!”.
Cel mai mare și mai elegant model Dacia din istoria acestei mărci a intrat în producție, dar nu în România, ci în uzina Renault din Bursa, Turcia, săptămâna aceasta. Evenimentul a fost anunțat cu entuziasm de reprezentanții companiei și ai uzinei care ajunge în acest moment la patru modele produse simultan.
„Fiecare se descurcă așa cum poate”.
Mii de familii din România își asigură venituri din comerțul pe marginea drumurilor naționale sau direct din propria gospodărie. O toamnă bogată în recolte a sporit oferta de produse locale și încrederea românilor în economia informală.
Un fenomen tot mai întâlnit în societatea de astăzi: ne refugiem ca să ne putem auzi propriile gânduri, nu pe ale altora
Nu mai vreau să cresc. Vreau să cresc capre. Sau vaci. Sau flori. Tot circulă această postare și ne amuză. Și ne spune că gata, suntem sătui. Sătui de creștere? Sau de altceva?
Căsătoria cu termen de expirare.
Pentru unii, ar putea fi o soluție mai realistă și mai puțin conflictuală decât divorțul. Pentru alții, ar schimba însăși natura căsătoriei, tradiționale
Primăria Timișoara preia distribuția căldurii și a apei calde.
O schimbare importantă îi așteaptă pe timișorenii racordați la sistemul centralizat de termoficare. Din 15 octombrie, Primăria Timișoara va prelua distribuția căldurii și a apei calde, în timp ce Colterm va rămâne responsabilă doar de producerea energiei termice.
Festival de adopții canine și lecții de empatie la Timișoara.
Troleibuz transformat în cafenea și mic dejun pe pod, la Timișoara.
Timișoara schimbă, pentru o zi, felul în care oamenii se întâlnesc în oraș. Un troleibuz devine cafenea, Podul Mihai Viteazul se transformă într-un loc pentru micul dejun, iar mai multe străzi din centrul orașului vor fi dedicate sportului, muzicii și activităților pentru comunitate.
Evenimentele au loc sâmbătă, 19 septembrie, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, sub egida „Străzi pentru comunitate”. Programul este pregătit de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură, împreună cu STPT, SMTT și SCM.
Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 17 septembrie
Ce facem astăzi, 17 septembrie 2026, în Timișoara?
