Cei care nu sunt iubiți tind să fie uitați. Dacă încă reacționăm la o glumă despre cineva – chiar și cu un zâmbet ironic – înseamnă că acel cineva încă ne stârnește ceva. Poate nu admirație, dar cu siguranță nu ură.
Acest fenomen sugerează că Iliescu, în felul său paradoxal, a rămas relevant în cultura populară românească.
El continuă să fie o figură care atrage atenția și amuzamentul, poate chiar o nostalgie ciudată.
Cât despre ceilalți, dacă Traian Băsescu este oarecum neutru în această privintă, și despre el s-au făcut câteva glumițe, dar puține, Constantinescu și Iohannis, în schimb, par să nu stârnească nici măcar ironia suficient de mult pentru a deveni „material de meme”.
*
Oamenii încep să se gândească pe cine să aleagă.
Este cam greu să te hotărești.
– PSD-iștii au furat de au stins în ultimii 30 de ani. Este adevărat că au împărțit și cu noi, mai o subvenție în agricultură dată unora care nu prea produc nimic în afară de niște case frumoase pentru ei înșiși sau mașini pentru copii care vin la oraș, un salariu minim mărit fără nici o legătură cu productivitatea, mai o găleată din plastic sau o pensie mărită;
– Liberalii au furat și ei cât au putut de mult, dar ăștia nu au împărțit cu nimeni și nici nu o vor face vreodată;
– UDMR-iștii sunt mai spălați, dar ăstora le place să omoare animale și să taie păduri, iar eu personal nu am nici un fel de încredere în astfel de oameni;
– Aurarii sunt doar expresia politică a oamenilor îmbrăcați în uniforme și bineînțeles că vor sluji interesele celor care i-au creat, nu pe ale noastre;
– Iar USR-iștii sunt, în marea lor majoritate, destul de rupți de realitate, ca să mă exprim elegant. Pe lângă asta se declară de dreapta dar vor să li se dea, se consideră moderni și globaliști dar candidata lor la președinție se comportă ca o evanghelistă îmbrăcată în hainele de nuntă ale miresei lui Zelea Codreanu.
Probabil că mai sunt și alții, dar degeaba din moment ce nu-i cunoaște nimeni.
*
Când am citit știrea despre vandalizarea televiziunii de stat din Republica Moldova – de fapt cineva a desenat ceva cu vopsea roșie pe ușa de la intrare – primul lucru care mi-a venit în minte a fost „vandalizarea” TVR din 1990: Pe atunci nu erau la modă rușii așa că despre făptași s-a spus că au fost legionari, instruiți și plătiți de către cineva, de către cei care nu au mâncat salam cu soia.
Iar ca dovadă după o zi sau două, când minerii au devastat Bucureștiul, ni s-a și arătat la televizor o mașină de făcut bani și chiar niște bani facuți cu ajutorul acestei mașini, de fapt un banal copiator alb-negru.
Intotdeauna istoria se repetă.
*
„Nu ieșiți din casă. Stați înăuntru și închideți geamurile”
În anul 2000, când episodul Y2K s-a încheiat, cei care au alimentat acea teamă au fost întrebați de ce au făcut atâta vâlvă, având în vedere că, în final, nu s-a întâmplat nimic.
Răspunsul lor a fost că, deși nu s-a întâmplat nimic, ar fi avut loc ceva grav dacă nu ar fi avertizat lumea.
Totuși, în acea perioadă, multe firme de IT le-a crescut enorm cifra de afaceri. O simplă coincidență, desigur.
Aceeași situație s-a întâmplat cu pandemia de Covid.
Dacă medicii ar fi tratat oamenii cum au învățat la școală, folosind tratamentele cunoscute pentru boli respiratorii, și mai ales dacă nu ar fi existat mediatizarea extrem de agresivă, probabil nu am fi avut o „boală numită Covid” și nici nu ar fi murit atâția oameni.
După ce totul a trecut, ni s-a spus același lucru: dacă nu s-ar fi vaccinat atâția oameni, ar fi murit mult mai mulți.
Între timp, ca și în cazul Y2K, unii au făcut averi din vânzarea testelor, alții din vânzarea vaccinurilor, iar câțiva doctori s-au îmbogățit și ei.
În aceste zile vedem același tipar, poate la o scară mai mică, cu „inundațiile”. Este toamnă, și toamna plouă, vremea se răcește, vântul bate. Astfel de lucruri se întâmplă și periodic lucrurile iau o întorsătură mai gravă, mai ales dacă nu se face nimic temeinic pentru a proteja populația impotriva nenoocirilor provocate de aceste fenomene. Cu toate astea, cineva încearcă să ne țină într-o stare de teamă printr-o „isterie mediatică”.
*
Și în presa de ieri, și în cea de astăzi, atât cea locală cât și cea națională, s-a scris despre moartea Avram Popa, cel supranumit „Prințul Porumbeilor”.
Omul acesta a fost batjocorit, umilit, bătut, au fost chiar niște cretini care spuneam că dădea mâncare le porumbei pentru că l-a pus securitatea să o facă, să stea acolo pentru a vedea și să raporteze cine trece prin acea zonă.
Și totuși, despre câți dintre noi vor scrie ziarele, chiar și numai două zile după moarte?
Pentru câți dintre noi va aprinde cineva o lumânare sau va pune o floare în locul unde ne-a văzut ultima oară?
Pentru câți dintre noi va vărsa cineva o lacrimă când va afla că nu mai suntem?
Imediat după moartea Sfântului Francisc din Assisi dacă cineva ar fi propus ca acestuia să i se contruiască o statuie, ideea ar fi fost considerată exagerată și persoana respectivă ar fi fost considerată cel puțin un original.
Eu sunt cam original de felul meu, de aceea, dacă aș fi primar, aș face o statuie cu acest om exact în locul în care putea fi văzut zilnic, incluzând și un fel de hrănitoare pentru porumbei. Nu în ideea unei statui a lui Avram Popa, ci un simbol al compasiunii și al empatiei pentru alte forme de viață, așa cum alții au statui cu câini și pisici sau cu o bancă pe care stă cineva care mângâie o pisică.
Poate că noi, adevărații timișoreni, ar trebui să punem fiecare câte un bănuț și să facem fiecare ce putem pentru ca această lucrare să fie realizată.
*
Iată că ungurii fac exact ce spuneam eu în urmă cu vreo săptămână când scriam despre nenumăratele festivaluri: În loc să cheltuie niște bani pentru „Oktoberfest” vor cheltui banii ăia pentru a-și repara autostrăzile sau pentru a îmbunătăți serviciile feroviare.
Imaginați-vă câte lucruri s-ar putea face și la noi dacă în loc de felul de târguri și festivități – care au început deja și se termină mult după Sfântul Ion – am folosi banii ăia, de exemplu, pentru a planta copaci, sau pentru a lăți trotuarele și a pune bolarzi la marginea lor, sau pentru a optimiza semafoarele astfel încât atunci când este un tramvai în stație accesul pietonilor din toate direcțiile către acele stații să fie „pe verde”, sau pentu a face un centru de îngrijiri paliative, astfel încât cei aflați în ultimele zile ale vieții să moară cu demnitate.
Câte lucruri s-ar putea face dacă în toată țara s-ar face niște sărbători de iarnă fără bâlciuri și circ.
*
Tot am spus eu că și contabilii vor trebui să-și schimbe profilul odată cu venirea crizei…
***
Puternicul grup German Thyssenkrupp anunță „tăieri de locuri de muncă profunde”
De ce mai plătește guvernul pentru testele Covid?
În zilele noastre, cel mai mult pe care birocrații pot spera să provoace în populație nu este panica obligatorie, ci ceva de genul ipohondriei sancționate oficial.
Serviciile feroviare reluate, reparații de autostrăzi, alternative mai ieftine la Oktoberfest
Scriitorul Nichita Danilov către Ursula von der Leyen: Și dacă tot căutați amprente de carbon, de ce nu vă duceți la marile uzine care produc armament, inclusiv bombe atomice? Poluează vacile, poluează sobele, poluează centralele, iar industria de armament nu?
Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie, un zâmbet industrial, cu patru viteze”.
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, este de părere că zâmbetul este o măsură a empatiei și inteligenței. Umprul, crede el, aparține minților deschise. „Am fost personajul celor mai multe glume legate de putere și longevitate”, spune el, evident zâmbind.
Ion Iliescu: Elitele au privatizat cercuri de influenţă şi forme de adevăr ale spaţiului public
Dragoş Damian, Terapia Cluj: Cumpără un apartament de 3 camere.
Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit
„Greu de înțeles”
„Isteria mediatică adusă de cicloni posibil teribili e greu de înțeles pentru un urmăritor așezat al modelor de prognoze meteorologice.
Da, vom avea de a face începând de mâine cu o răcire considerabilă a vremii, chiar impresionantă, dar asta mai ales pentru că plecăm de la valori excepțional de ridicate de temperatură în momentul de față.
De altfel, maximele care în câteva zile ale săptămânii viitoare e posibil să nu treacă de 15C sunt cam la fel de apropiate de normalitatea termică a unui sfârșit de septembrie pe cât au fost și maximele ce au cochetat cu pragul de 30C în ultimele zile.
Mai mult, fiind sfârșitul lunii septembrie, răcirile masive în condiții de circulație polară, nord-vestică, reprezintă un mecanism meteorologic clasic prin care scad temperaturile pe parcursul toamnei, așadar această răcire nu poate fi o surpriză majoră pentru nimeni rațonal.
