Viceguvernatorul BNR ne dă o veste bună: „Se remarcă impulsul de atenuare a scăderii activității economice imprimat de configuraţia contraciclică a politicii monetare şi fiscale“. Impulsul de atenuare a scăderii imprimat de o configurație contraciclică…
***
Este normal să se întâmple așa.
Și o să țină, poate 15, poate 25 de ani.
La fel se va întâmpla și cu team-buildingurile și cu celelalte evenimente copiate după reuniunile tovărășești ale întreprinderilor din anii ‘60.
Firmele de training au posibilitatea să se adapteze și să se apuce de activități conexe învățământului online. E o pâine mare de mâncat acolo în viitorii ani.
Ceilalți, cu muzica, cu filmatul și fotografiatul la corporațiile multinaționale, adunările masonilor sau a celor care practică multilevel marketing cred că ar trebui să se reorienteze.
Oamenii își vor face tot mai mult la nunți poze cu telefonul, iar muzică găsești câtă vrei pe YouTube, tot cu telefonul pe care îl conectezi la o boxă bluetooth, ca să se audă tare.
***
Fiecare afgan cinstit ar trebui să-i împuște pe bandiții ăia când are ocazia.
Poate unii se vor întreba, bine, dar totuși americanii și toată floarea NATO se află acolo de aproape 20 de ani, de ce nu au stârpit hoardele talibane, ba din contră, semnează acorduri cu ei?
Probabil nu o să găsiți în foarte multe locuri motivul real cu toate că multă lume îl cunoaște.
***
Din câte știu despre el, am impresia că domnul Vasile Astărăstoaie nu este un model de moralitate. A luat apărarea unor medici care au gresit într-un mod inadmisibil, a mai luat parcă și apărarea altora prea lacomi…
Dar e totuși medic, medic legist, și a fost și președintele colegiului medicilor, aparține unei generații de oameni care, spre deosebire de cei de acum, știau cum se fac lucrurile, așa că nu putem spune că nu știe despre ce vorbește.
Si spune, de exemplu, că în acest moment nu știm câți oameni au murit de Covid.
Pentru că orice om testat pozitiv la un moment dat, chiar dăcă în momentul morții nu a mai avut nici o problemă cu covizii, chiar dacă a fost testat negativ de două ori, a fost totuși înregistrat ca mort din cauza Covidului.
Deci, să-l luăm ca exemplu pe puștiul ăla care a fost testat pozitiv prin martie și a fost externat după o zi în care nu i s-a făcut nimic, dar medicii au declarat că l-au vindecat, cred că era primul din Timișoara.
Dacă moare la anul de cancer, sau îi explodează o venă în cap, va fi declarat ca mort din cauza Covidului.
Cu alte boli, cu gripa, care e provocată tot de un virus, nu se întâmplă așa, la gripă dacă mori mori de inimă sau că ți-a explodat capul, nu scrie acolo că ai murit de gripă ci că ai murit de inimă sau de explozie de cap.
Si mai spune domnul Astărăstoaie că s-a mai întâmplat ca oamenii să nu moară de Covid ci din cauza tratamentului.
Ceea ce este cât se poate de credibil atunci când medicii preferă medicamente netestate, fără nici un rezultat dovedit în tratarea bolii respective, dar scumpe și cu reacții adverse, în defavoarea medicamentelor ieftine care chiar funcționează și nici nu omoară pe nimeni.
***
“Problemele în România sunt legate de faptul că mai multe instituții se ocupă de aceeași problemă. Când mai multe instituții se ocupă de aceeași problemă, dacă este un lucru rău nu răspunde nimeni, iar dacă este un lucru bun, toți au merite. De exemplu, în domeniul ordinii publice, în România sunt cel puțin 3 instituții care se ocupă de asta: Poliția Națională menține ordinea publică, Jandarmeria restabilește ordinea publică, Poliția Locală și ea poate menține ordinea publică. Și atunci ce se întâmplă? Datorită acestei suprapuneri de competențe, în loc să avem la nivel de țară un sistem în care cheltuielile pe ordine publică sunt la nivel european, noi le depășim cu mult. România are cheltuieli pe ordine publică mult mai mari decât media țărilor din Uniunea Europeană în condițiile în care veniturile publice din PIB sunt mult mai scăzute”, a explicat primarul orașului Oradea, Ilie Bolojan
Care este părerea mea personală?
Eu am semnat petiția aceea despre care se vorbește în titlu.
***
Ar fi bine să se întâmple așa.
Pentru că nu e normal ca vecinul care nu are masină să plătească pentru mine, ca să mă dau pe autostradă.
Banii obținuți ar putea fi folosiți pentru alte investiții utile, transport feroviar sau altceva.
Apoi s-ar descuraja traficul auto.
In felul acesta s-ar reduce risipa, în loc de transport scump pe autostradă am folosi transportul ieftin pe calea ferată. Bunurile transportate ar deveni putin mai ieftine, sau poate producătorii ar câștiga puțin mai mult, ambele variante fiind mai bune decât să risipim banii pentru a polua aerul.
S-ar reduce risipa și la nivel individual, dacă ar trebui să plătim ceva pentru șosea poate ne-am gândi de două ori dacă mergem cu mașina la mare, în loc de a folosi o formă de transport în comun, trenul sau avionul.
Eu aș milita și pe introducerea unei taxe modice pentru parcarea pe spațiul public, acolo unde nu există așa ceva.
***
Imi permit să le dau un sfat tuturor celor care își fac publică opinia cu privire la treburile orașului:
Niciodată să nu îl criticați sau să-l ironizați pe primar, indiferent cine este acesta, când spune că vrea să facă parcuri sau să amenajeze spații verzi.
Dimpotrivă, lăudați-l, dezvoltați ideea, mergeți acolo pe teren și faceți poze pentru a arăta cum este locul acum în comparație cu ce va fi. Sau cel puțin faceți o captură Google Maps cu locul respectiv.
In rest, când lărgește șosele în oraș, când taie copaci sau face alte lucruri reprobabile, dați cu el de pământ.
***
Incă e bine.
Ala de la SRI, împreună cu Ghiță și cu ceilalți, și ei făcuți scăpați exact înaintea zilei când urma să li se dea sentința, ca și ăsta din poză, o să trimită mercenarii să atace sediul DNA sau al guvernului și să-i înscăuneze pe prietenii lor.
***
Mediafax are glumițe în program, ca să ne binedispună de dimineață.
De fapt guvernul nu vă dă nici un cadou.
Nu e vorba decât de un împrumut, pe care banca o să vi-l acorde, sau nu, în funcție de cât de solvabil sunteți.
Deci bani care trebuie restituiți și pe care, probabil, ținând cont de situația economică existentă în lume, nu îi veți mai putea înapoia.
Așa că stați liniștiți, folosiți echipamentele pe care le aveți, nu cumpărați nimic ce nu vă e neapărat necesar și mai ales nu împrumutați bani.
***
In sfârșit o știre adevărată, despre o descoperire care înseamnă ceva important pentru omenire.
Aș fi fost mândru ca cercetătorii români să descopere ceva de genul acesta, dar nu e nici o șansă.
În România de la stiloul lui Petrache Poenaru, și ăla brevetat la Viena și la Paris, nu în România, și a cărui prioritate este contestată, nu s-a mai descoperit nimic în afară de alimentația rațională a lui Ceaușescu.