Domnul Rafila nu înțelege.
De aceea nu ar trebui să fie ministru, pentru că nu înțelege ceva atât de simplu.
Domnule Rafila, domnilor Șerban Bubenek, Dorel Săndesc și ceilalți care le luați apărarea acelor medici și nu înțelegeți, problema nu este că acele doctorițe au redus doza de noradrenalină administrată unor pacienți.
Aceasta este o decizie medicală pentru care medicii răspund din punct de vedere profesional și care poate fi, într-adevăr, judecată doar de către niște medici.
Pentru că este inuman să prelungești suferința cuiva, cu o zi sau o săptămână, în condițiile în care acea persoană nu mai are nicio șansă să trăiască normal.
Problema este că acele doctorițe au falsificat niște date.
În mod normal, cred că un medic poate lua o astfel de decizie, dar aceasta trebuie documentată, să scrie în fișa aceea de pacient că, după constatările echipei de medici formată din Dr. Ionescu, Popescu și Dr. Georgescu, s-a constatat că bolnavul nu mai are nicio șansă de supraviețuire, așa că s-a luat hotărârea de a reduce treptat doza de noradrenalină de la 20 mg la 1 mg.
Și la sfârșit, semnătura celui sau celor care își asumă această responsabilitate.
Nu trebuie neapărat să le spui rudelor despre această decizie, ca să nu-i traumatizezi.
Acele doctorițe însă nu au procedat așa.
Dânsele au redus doza aceea la 1 mg, dar în fișă au scris că se administrează tot 20 mg.
Mai mult, știind că fac ceva ce nu este în regulă, la unii pacienți, atunci când erau vizitați de rude, le măreau din nou doza.
Și o altă problemă este ce facem cu bolnavii care nu mai au nicio șansă de supraviețuire.
Cât ar costa să se înființeze în spitalele mari vreo 5-6 cămăruțe de 2-3 mp, în care să încapă un pat, un scaun și o măsuță?
Probabil pentru toată România ar costa mai puțin decât acel lansator de rachete pe care l-am cumpărat știind că nu avem nevoie de el și pe care, după aceea, la ordinele vânzătorului, l-am dăruit unor vecini.
Având cămăruțele astea, când un bolnav este în stadiu terminal, putem să-l mutăm acolo împreună cu cineva calificat pentru îngrijiri paliative.
Iar femeia sau bărbatul acela îi va vorbi pacientului, îi va povesti cum a ajuns ea călugăriță sau el asistent medical, îi va spune că a scăpat de perfuzii și în curând o să meargă acasă, lucruri care să-i facă trecerea mai ușoară.
Sau poate va mai învârti robinetul acela de la perfuzie, ca să-i administreze o doză mai mare din medicamentul care îi alină durerea. Sau poate îi va da o pastilă care să-i alunge frica de moarte, un anxiolitic. Sau ceva ca să doarmă și să nu mai sufere.
Este atât de simplu, nu costă mare lucru.
Din păcate, așa ceva nu există.
Și, pentru că exemplul personal este cel mai bun, o să vă povestesc prin ce am trecut chiar eu în ultimele zile:
Sâmbătă am constatat că mama, care de vreo două luni nu mai știa să mănânce, a uitat să înghită.
Pur și simplu îi puneam mâncarea în gură și, pentru că nu mai știa să înghită, aceasta curgea afară.
La fel se întâmpla și cu apa.
Neștiind ce să fac, am sunat la 112.
S-a prezentat un echipaj de la SMURD care s-a comportat într-un mod cât se poate de profesional și au dat dovadă de empatie, lucru pentru care țin să le mulțumesc, și au dus-o la Spitalul Municipal, aici în Timișoara.
Mi-au spus că cineva de acolo mă va suna să-mi spună ce se întâmplă.
Sâmbătă noapte, la ora 23:45, m-a sunat un domn care mi-a spus că i-au făcut toate investigațiile posibile, dar că nu o pot interna pentru că spitalul este plin de bolnavi de Covid (fac o paranteză, dacă aș avea puterea, aș demite pe loc orice medic care mai pronunță cuvântul „Covid”).
Așa că trebuie să o iau acasă.
– Domnule, dumneata îți dai seama ce spui, femeia asta nu poate să mănânce, nu poate să bea apă, cum să o iau acasă?
– Asta e, puteți să o hrăniți printr-o sondă nazo-gastrică, puteți să angajați o asistentă privată…
Dialogul a durat mult mai mult, dar concluzia a fost aceeași, singura concesie pe care am obținut-o fiind să o trimită acasă abia dimineață.
Dimineață, o ambulanță a adus-o pe mama, care avea montată în nas o sondă din aceea, practic un furtun de plastic care am înțeles că îi ajungea până în stomac.
Unul dintre cei doi oameni de pe ambulanță a fost deosebit de amabil și, fără să-l întreb, m-a învățat cum pot să o hidratez și să o hrănesc pe mama prin acel tub cu ajutorul unei seringi și cum pot să prepar mâncarea în așa fel încât să fie destul de fluidă pentru a fi injectată.
Și asta am făcut timp de trei zile, un final al altor doi ani.
Începând de ieri de la prânz, mama nu se mai hrănește cu seringa, a scăpat de grija hranei și a apei.
Nu vreau să acuz pe nimeni, vreau doar să semnalez o deficiență a sistemului.
Eu știam că mama va muri, pentru că pur și simplu nu poți să trăiești dacă uiți cum se înghite apa sau mâncarea.
Dar, ce bine ar fi fost dacă ar fi existat în spital o cămăruță din aceea pe care o descriam mai sus, să o fi pus pe mama acolo pe pat, o măicuță sau cineva să fi vorbit cu ea, puteau eventual să-i pună un casetofon la care să cânte un cor de îngeri sau Fuego, acea persoană calificată ar fi știut și ce să-i dea de mâncare, nu să caut eu prin tot Kauflandul tot felul de chestii care sunt destul de fluide pentru a fi injectate printr-un tub.
M-ar fi scutit și pe mine de șocul de a-mi vedea mama cu un furtun în nas și pe vecini de a vedea cum femeia asta ba e dusă și adusă de salvare, ocazie cu care au putut cu toții să-și vadă viitorul și în care tot blocul a înjurat sistemul medical…
Poate, odată, vă povestesc și despre medicul de familie al mamei mele; de fapt, este o femeie.
Întotdeauna am spus că așa cum este organizat acum, acest sistem imens consumator de resurse și fără niciun fel de eficiență ar trebui imediat desființat și înlocuit cu altceva. Am avut încă o dată confirmarea că am dreptate.
*
Mașinile din sectorul 5, parcate pe trotuar, vor fi ridicate.
La București, nu în Timișoara.
*
Îmbătrânirea populației și pensionările nu eliberează joburi de care tinerii să fie atrași.
De-a lungul a 40 de ani de muncă, am învățat o chestie, ceva care ar trebui predat tinerilor în prima zi de liceu, după care periodic în facultate:
Leafa se dă pentru muncă, nu pentru că ești tânăr și frumos.
Iar muncă înseamnă să produci lucruri de care au nevoie alții, nu numai să mergi la serviciu.
***
2020: Pandemie de propagandă, frică și izolare (episodul 5)
Cum vor fi percepuți anii Covid peste 25, 50 sau 100 de ani? Ca contemporan al acestei perioade, dacă ar fi să le descrii, care ar fi abordarea ta?
3 companii ale Gărzii Naționale ucrainiene au refuzat să mai lupte lângă Pokrovsk
Xiaomi devine un jucător cheie pe piaţa autovehiculelor electrice: Veniturile companiei sunt la un maxim istoric, iar livrările de maşini electrice vor creşte cu 20% în acest an
SpaceX va scrie istorie săptămâna viitoare, cu prima misiune extravehiculară privată
Echipajul format din patru persoane al misiunii Polaris Down a ajuns deja în Florida la începutul acestei săptămâni în vederea primei misiuni spațiale private în cadrul căreia se va organiza o activitate extravehiculară, un pas istoric în ceea ce înseamnă turismul spațial, având în vedere că astfel de activități erau realizate numai de astronauți și numai după o pregătire prealabilă riguroasă, relatează Reuters.
Despre morți, numai de bine.
Delon a vrut câinele ca animal psihopomp, care să-l însoțească în moarte. Atitudinea lui amintește de șefii troglodiți ai preistoriei și istoriei antice, care erau înmormântați împreună cu câinii, caii, servitorii și femeile lor, ca să-și țină rangul și pe lumea ailaltă. Grandomanie și cruzime.
Rafila, despre scandalul de la spitalul Sf.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a reafirmat miercuri seară, la Realitatea TV, că a acționat bine în cazul scandalului Spitalului Sf. Pantelimon și spune că nu înțelege de ce este atacat în presă pentru că „au acționat perfect transparent”.
Moarte fără demnitate: 200.
În România, aproape 200.000 de oameni sunt diagnosticați anual cu boli terminale, dar mai puțin de 18% dintre aceștia beneficiază de îngrijiri paliative adecvate. În absența unor centre specializate, secțiile de terapie intensivă devin un refugiu forțat pentru acești pacienți, transformându-se în locuri de chin prelungit. Scandalul de la Spitalul Pantelimon a scos la lumină o realitate cruntă: medicii cer cu disperare reglementări clare pentru pacienții terminali, dar autoritățile refuză să abordeze problema. Vedem acum în materialul următor o realitate dureroasă, ignorată de toți cei care ar trebui să ia măsuri.
Îmbătrânirea populației și pensionările nu eliberează joburi de care tinerii să fie atrași
Banca Națională, atentă la tensiunile de pe piața muncii, confirmă că acestea sunt în atenuare, dar rămân la un nivel ridicat. Membrii boardului BNR au discutat despre „scăderea semnificativă” a numărului salariaților din economie în luna mai, după majorarea considerabilă din aprilie, precum și despre creșterea șomajului în intervalul aprilie-iunie, până la 5,5%. Potrivit minutei discuțiilor CA al BNR, sondajele de specialitate din luna iulie indică intenții mai moderate de angajare pe orizontul foarte scurt de timp și un deficit de forță de muncă în scădere.
Mașinile parcate pe trotuarele din Sectorul 5 vor fi ridicate
Mașinile parcate pe trotuarele din Sectorul 5 vor putea fi ridicate, potrivit proiectului de regulament al Administrației Dezvoltare Urbană. Măsura ”va sprijini în curând dezvoltarea unui mediu urban mai accesibil și mai sigur pentru toți cetățenii”, potrivit Primăriei Sectorului 5.
