Aproape toată presa discută exclusiv despre cazul din Pantelimon. Ar fi fost posibil să fac o revistă a presei cu circa 2.000 de articole despre acest subiect.
Adevărul rămâne incert, deoarece societatea este divizată: o parte semnificativă a medicilor, deși nu toți, își exprimă solidaritatea față de colegele lor arestate, în timp ce ceilalți au alte perspective.
Pe parcursul zilei, am observat că și televiziunile s-au împărțit, pentru că așa funcționează lucrurile: dacă o televiziune este de stat, e acuzată că urmează ordinele guvernului; dacă e privată, este suspectată că transmite ceea ce dorește cel care plătește mai mult.
Nu avem informații nici despre ce a declarat asistenta reținută, dar este de presupus că a spus tot ce știa, altfel nu ar fi fost eliberată.
Nu știm cine are dreptate. Pe de o parte, medicii sunt oameni în care avem încredere că știu despre ce vorbesc, dar, pe de altă parte, aceiași medici ar putea fi bănuiți că își apără colegii. Mai ales că nu este exclus ca situații similare să fi avut loc și în alte locuri, nu doar la Pantelimon.
Medicii care au intervenit în presă au susținut, aproape unanim, că doar ei au competența de a-și exprima opinia, deoarece este o problemă medicală.
În plus, suntem în campanie electorală, ceea ce înseamnă că politicienii nu vor rata ocazia să exploateze acest incident pentru a-și ataca adversarii.
În realitate, problema nu este doar medicală.
Există câteva aspecte indiscutabile, pe care renumiții medici care au vorbit în presă nu le-au menționat prea mult:
– În fișa de observație a pacientului era consemnat că i s-au administrat 20 mg de noradrenalină, în timp ce înregistrările din memoria injectomatului arată că, în aceeași perioadă, pacientului i s-a administrat doar 1 mg. Poate că în sistemul de sănătate este normal să scriem una în documente și să facem alta în practică, dar trebuie să înțelegem că aceasta este o falsificare gravă a realității, similară cu situația în care un constructor declară că a folosit 250 kg de ciment într-un metru cub de beton, dar în realitate a folosit doar 50 kg, ceea ce ar duce la prăbușirea clădirii. Și chiar dacă nu se prăbușește clădirea s-a furat niște ciment.
– Există mărturii care fac greu de crezut că cei care au depus declarații în fața procurorilor s-au coalizat împotriva celor două doctorițe.
– Ministrul Sănătății, când a fost informat despre aceste fapte, a trimis la fața locului o echipă de control, însă nu formată din medici, ci din doi contabili pensionați sau ceva similar. Această situație pare desprinsă dintr-un banc prost.
China a mers atât de departe încât Consiliul de Stat a declarat că metalele rare sunt proprietatea statului. Consiliul a avertizat nu va permite exploatarea de către terți a pământurilor rare.
Așa ceva, să nu lași tu stat suveran pe alții să-ți exploateze resursele și să aperi interesele propriului popor. Chiar că e de condamnat așa ceva. Sper că se va înțelege că încerc să fiu ironic.
***
China controlează 90% din producția de metale critice – planul UE de-a scăpa de această dependență
Metalele rare și semiconductorii au devenit materiile prime indispensabile dezvoltării economiilor naționale, luând locul ocupat în trecut de petrol și produse petroliere. În ciuda eforturilor depuse în ultimul timp de SUA și UE, China controlează 90% din producția globală de metale rare, transformând aceste materii prime în potențiale arme strategice. În ceea ce privește semiconductorii, […]
La loc comanda. SUA nu se mai așteaptă la un atac al Iranului asupra Israelului în viitorul apropiat
Statele Unite se așteaptă la „un fel de reacție“ din partea Iranului la asasinarea liderului grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, dar Teheranul și-a schimbat probabil poziția, iar Statele Unite nu se mai așteaptă la un atac asupra Israelului în viitorul apropiat, scrie Politico, citând doi înalți oficiali americani care au dorit să rămână anonimi.
UE și SUA denunță abuzuri sexuale și tortură comise de soldați israelieni asupra prizonierilor palestinieni
Uniunea Europeană s-a alăturat joi Statelor Unite în exprimarea ororii față de acuzațiile, susținute de înregistrări video, potrivit cărora soldații israelieni au torturat și au abuzat sexual de deținuți palestinieni.
Rusia respinge a treia zi de atac la frontieră
Forțele ruse se luptă joi pentru a treia zi cu trupele ucrainene, după ce acestea din urmă au spart granița cu Rusia în regiunea Kursk, care a introdus starea de urgență miercuri.
Kamala Harris, de la regina justiției californiene la valet implicit
Un comentariu al publicației independente France-Soir
Sâmbătă 27 iulie, vicepreședintele american Kamala Harris și-a oficializat candidatura la președinția Statelor Unite, la o săptămână după retragerea lui Joe Biden. Sub umbra binevoitoare a mentorului său Willie Brown, ea a urcat pe scara politică californiană… Cine ar fi crezut că procurorul feroce din San Francisco și apoi din California, cunoscut pentru urmăririle sale neîncetate și condamnările masive pentru infracțiuni minore, va deveni un vicepreședinte atât de insipid?
Bătălia pentru un oraș strategic de pe frontul de est ia o turnură disperată. Soldat: „A fost o mare greșeală că am fost duși de acolo
O brigadă ucraineană a permis unui reporter și unui fotograf ai ziarului „New York Times” să o însoțească pentru a vedea de aproape situația orașului aproape în ruine, din prima linie, Torețk, în regiunea estică Donețk, și provocările cu care se confruntă forțele ucrainene în bătălia pe care o duc pentru a păstra controlul asupra orașului.
„Cea mai importantă sarcină pentru ucraineni este să supraviețuiască”
Calmul revine pe străzile din Marea Britanie în urma revoltelor de extremă dreapta
Mii de oameni au ieșit miercuri în străzile din Regatul Unit pentru a protesta împotriva revoltelor anti-imigranți, de extremă dreapta, care au izbucnit în cursul săptămânii precedente.
Rafila spune că oamenii săi din Corpul de Control nu au găsit nimic la spitalul Sf. Pantelimon pentru că „sunt economiști sau juriști”
Doi medici ATI și o asistentă de la Spitalul Sf. Pantelimon din București au fost reținuți miercuri după ce procurorii îi cercetează pentru că, susține Parchetul, au oprit administrarea unor substanțe unui pacient de 54 de ani, socotind că acesta trebuie să moară.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost întrebat miercuri seara la Digi 24 cum de atât Corpul de Control al său, cât și Colegiul Medicilor nu au descoperit în inspecțiile făcute la Sf. Pantelimon ceea ce acuză acum procurorii. Explicațiile demnitarului au fost:
„Ministerul poate verifica proceduri administrative, din punct de vedere al tratamentului nu au specializare, sunt acolo economiști sau juriști, au verificat modul în care organizarea internă a spitalului a respectat procedurile, a verificat situația care a dus la informația că pacienții au putut să fie tratați necorespunzător”, a spus ministrul referitor la propriul Corp de Control.
”Colegiul Medicilor a făcut o parte de investigație profesională, cu medici specializați în ATI, sau departamente apropiate, care au putut să își facă un punct de vedere profesional, au discutat cu cei care lucrează acolo, concluzia a fost că nu a fost o situație care să pună probleme legate de corectitudinea tratamentului”, a sunat explicația lui referitoare la ancheta Colegiului Medicilor.
Un manager de spital solicită demisia ministrului Rafila. Revoltă fără precedent după scandalul de la Sf Pantelimon
Scandalul izbucnit la spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală dechide o adevărată Cutie a Pandorei. Din ce în ce mai multe voci – pacienți, dar și medici – cer la unison demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
Cazul Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate le creștea pacienților doza de noradrenalină înainte de vizitele familiilor, apoi o reducea din nou – referat procurori
Una dintre doctorițele de la Spitalul Sf. Pantelimon arestate pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare revenea în saloanele pacienților și creștea dozele înainte de vizitele făcute de membrii de familie, iar după vizite le reducea din nou, le-a spus procurorilor una dintre asistente, conform referatului Parchetului Tribunalului București.
Procurorii arată în referatul cu propunerea de arestare că începând cu lunile octombrie – noiembrie 2023 doctorița M.M. – poreclită în Secția ATI „doamna cu coasa” – „a demarat un mecanism de eficientizare a activității Secției de ATI prin reducerea dozei de noradrenalină, substanță vitală pentru supraviețuirea unora dintre pacienții aflați la ATI care se aflau într-o stare gravă de sănătate și cu privire la care aceasta, în mod discreționar, arbitrar și inuman, aprecia că nu mai au șanse de supraviețuire”.
Una dintre asistentele audiate le-a spus procurorilor că „au existat destul de mulți pacienți cărora doctorița M.M le-a redus drastic doza de noradrenalină, în scopul de a le provoca un stop cardio-respirator”.
„Este adevărat că până la acest moment nu s-a reușit identificarea altor cazuri concrete în care stopul cardio-respirator al pacienților să fie provocat de către medicul M.M prin reducerea dozei de noradrenalina, însă acest fapt este pe deplin justificat având în vedere posibilitățile investigative reduse, în condițiile în care starea de sănătate a pacienților era una într-adevăr gravă, iar lipsa de noradrenalină din corp nu ar putea fi verificată pe baza unei autopsii.
Cu toate acestea, din probatoriul administrat în cauză, în special declarațiile martorilor audiați, rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că aceasta era practica constantă a medicului M.M. Mai mult, practica constantă în acest sens este dovedită și de lipsa unui alt motiv al comiterii faptei cu privire la victima de 54 de ani, alt motiv decât acela de a eficientiza activitatea secției de ATI, eficientizare care nu s-ar fi putut produce prin grăbirea decesului unei singure persoane, ci doar printr-o activitate constantă în acest sens”, arată procurorii în referatul cu propunerea de arestare.
L”EQUIPE: Declasare a gimnastelor romance, boicot… Cum s-a transformat finala la sol la JO 2024 în incident diplomatic
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, va boicota ceremonia de închidere a JO 2024. Motivul: declasarea, luni, a gimnastelor Sabrina Maneca-Voinea şi Ana Barbosu în finala de la sol, fapt care a privat-o pe a doua de medalia de bronz. L’EQUIPE (Franţa), 6 august 2024 – Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, nu va asista la ceremonia de închidere […]
Un raport recent al CIA susține că România ar fi peste Elveția la paritatea puterii de cumpărare, în timp ce cifrele Eurostat arată că românii sunt cei mai săraci europeni. Economistul Radu Crăciun explică, pentru „Adevărul”, care e adevărata față a României.
Moștenirea PNL-USR-PNRR
Am trecut de jumătatea anului 2024, iar până în 2030 mai avem o azvârlitură de băț. Nici nu ne vom da seama când a trecut timpul, cum nu ne-am dat seama nici când a trecut timpul de la primele variante ale PNRR și până azi.
Dar ce ne interesează pe noi PNRR? Nu ne dă lapte, unt și ouă, nu ne dă nimic.
O să râdeți, dar chiar și în PNRR, care ar fi trebuit să fie un plan de ieșire din criză, există nenumărate aberații greu de justificat. Niște unii își vor renova casele „tradițuionale“ cu bani împrumutați de către toți românii, niște alții vor scrie niște studii filologice citite de ei înșiși și de încă 100 de prieteni, tot din bani împrumutați, iar niște băieți cu adevărat deștepți vor pune mâna pe energia României cu banii noștri, ai tuturor. Nu, n-ai cum să nu iubești PNRR…
Publicitatea e sănătate curată din bani europeni
În caz că nu știați, Ministerul Sănătății e în plin proces de digitalizare. De fapt, toată țara e într-un hei-rup de digitalizare, de parcă tot funcționarul și directorașul de instituție a studiat cu atenție cartea aia inexistentă, scrisă de Florin Roman, Sisteme informaționale. Cel mai probabil, însă, avem parte de un proces de absorbție de bani europeni, că dacă tot ne dă UE moca prin PNRR, de ce să nu facem?! Și dacă facem, de ce să nu ne lăudăm cu ce facem?!
Uite, de exemplu, Ministerul Sănătății derulează un proiect de digitalizare, în cadrul căruia există o componentă ce se referă la „Digitalizarea instituțiilor cu atribuții în domeniul sanitar aflate în subordinea MS“. Banii vin, cum ați ghicit, din PNRR. Mulți bani. Atît de mulți că numai reclama pentru toată tărășenia asta costă peste 600.000 de lei plus TVA. Iar banii ăștia vor merge la Top Line Creative SRL din Buftea, o firmă cu doi angajați, care și-a început activitatea abia cu vreo doi ani în urmă.
Lupeni ’29, greva care a cutremurat România. Istoria tulburătoare a celui mai cumplit protest din Valea Jiului
S-au împlinit 95 de ani de la cea mai tragică mișcare de protest a minerilor din România, greva minerilor din august 1929, soldată cu zeci de morți și răniți, în urma confruntărilor dintre mineri și forțele de represiune.
Aurul și sistemul monetar internațional
În timpul crizei sistemului monetar internațional de la Bretton Woods, guvernul american a exercitat o puternică presiune pentru reducerea rolului monetar internațional al aurului și, în final, demonetizarea completă a acestuia. Obiectivul SUA a fost în mare măsură atins, în sensul că, prin acordurile de la Kingston-Jamaica (1971), rolul monetar al metalului galben a fost de jure desființat. Astfel, statutul FMI în vigoare nu mai conține nici o referire la aur ca etalon de măsură a valorii sau ca mijloc efectiv de plată internațional, conferind aceste funcții „Drepturilor Speciale de Tragere” (DST). Ca urmare, cursurile valutare nu se mai exprimă în aur, conturile FMI se țin în DST, indicatorii pe care acesta îi calculează sunt exprimați în DST, operațiunile pe care FMI le efectuează sunt realizate în DST ș.a.m.d.
Marian Nazat: Boema literară de odinioară… (ultima parte)
Șotiile se țineau lanț acolo, în casele de creație ale scriitorilor, care semănau mai degrabă cu internatele de elevi, prin neastâmpărul ludic al chiriașilor vremelnici. De pildă, furtul manuscrisului romanului Delirul din dormitorul autorului, pus la cale de Fănuș Neagu, Alexandru Andrițoiu, Nicolae Ștefănescu, Mircea Micu și Mircea Dinescu, „năbădăiosul și talentatul poet care-l fermeca pe moncher cântându-i folclor de Bărăgan cu vorbe deșucheate.”[1] (Și ce premoniție a avut părintele Moromeților, socotindu-l pe „Mircea, fă-te că lucrezi !” „un lup tânăr cu colți ascuțiți, care va încolți pe mulți”…) Așadar, „Nicolae Ştefănescu s-a încruntat meditativ apoi a convocat întreg personalul de serviciu şi-a anunţat cu ton grav infracţiunea precum şi faptul că hoțul va fi descoperit, deoarece se va apela la serviciile unui câine-polițist.(…)