La nașteri vii cu dar, și cu voie bună. Și urezi de bine celor ce au avut legătură cu povestea. Cam așa s-a întâmplat și luni, în Timișoara, într-un perimetru pentru care, dacă Poliția Rutieră ar inventa un semn de circulație, acesta ar fi „atenție, cresc spitale”. Pentru că, pe lângă alte lucruri care s-au făcut și se fac aici (Casa Austria, noul UPU), acum s-a tăiat cordonul ombilical (tricolor) unui spital nou, și la strada mare, și frumos, și înalt, dar mai ales necesar.
Aici s-au mutat trei clinici universitare ce țin de Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara dar și de Spitalul Județean. Am fost alături de cei care au adus aur și smirnă și tămâie în dar (că tot s-a excelat în adnotări creștinoide), să zicem așa, vorbind despre eforturile și ajutoarele care au dus la a avea, azi, o maternitate nouă în Timișoara, dar și la invocarea panseluțelor – o critică a sistemului, cum veți vedea.
Aici sunt clinici universitare!
Ciudat, pentru timpurile de azi, dar inaugurarea s-a făcut la timp – sau chiar mai repede, cum va arăta mai târziu, pe parcursul acestui material, prof. univ. Dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, adică șef peste partea de spital, dar și prorector al UMF Timișoara, adică unul din șefi și pentru zona de clinică universitară. Mai mult, chiar și inaugurarea a pornit la timp, unde colega noastră Ramona Boroșovici de la TVR a prezentat momentele inaugurării și vorbitorii, apoi s-a tăiat panglica tricoloră (prof. Dorel Săndesc, Alin Nica, președinte CJT, Alfred Simonis, președinte ales al CJT). Apoi s-au invocat zeii – deși, ciudat, nu Apollo, sau Esculap, sau Higea, sau Panacea – și s-a dat cu busuioc ud în capul asistenței.
Sala de conferințe a devenit neîncăpătoare (și nu e un clișeu – pur și simplu au dorit a fi prezenți la conferința de presă mulți dintre cei care au avut legătură cu proiectul, sau colegi ai împricinaților), și, din fericire, dincolo de date și cifre, au existat și părți în care am putut ausculta (da, e corect verbul, rog să nu mi-l schimbe iar redactorul ce postează textele) și ceva din sufletul celor care ne-au vorbit.
A fost frumos că au fost invitați și directorii anteriori ai Județeanului, cum au pus osul și ei la proiect, și că, alături de actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a venit și cel ales, care va prelua curând județul, Alfred Simonis. Și că ambii șefi de județ au vorbit curtenitor atât la adresa celuilalt cât și legat de gazde. Semn că grerăielile din capmaniile electorale sunt mizerii obligatorii doar atunci.
În speech-ul său, doctorul Săndesc ne-a adus aminte că au trecut 50 ani de la ultimul matern deschis. Înainte să treacă mai departe, din camera alăturată, și ea ticsită, s-au auzit niște clopoței a „ța-ța-ța, căpriță-ța”, însoțind o încercare de străpungere, dar mitropolitul Ioan Selejan a făcut semn cu mâna că nu e nevoie. Managerul și-a continuat expunerea. Amintindu-ne de celelalte proiecte, deja pe rol sau așteptate să înceapă, de programul de control al infecțiilor nosocomiale, pentru noul spațiu. A spus și că un „hotel al suferinței”, cum e un spital, are nevoie de o recepție primitoare – și ne-a prezentat soluțiile oferite pentru a rezolva partea aceasta. „Să facem din Spitalul Județean un hub modern de sănătate” – este ideea pe care a arătat Săndesc că s-a ridicat noua investiție. Ni s-a spus și că această clădire este modernă energetic – un plus al lumii de azi.
O altă explicație binevenită a managerului a fost că „femeile gravide nu sunt pacienți ci într-o stare fiziologică, iar acum avem condiții mai bune decât la privat, și siguranță, pentru mame ce nasc”.
Au mai vorbit Gabriel Traian Ghilea, subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și dr. habil. Novak Tibor, conferențiar universitar, Universitatea din Szeged, Clinica de Obstetrică și Ginecologie. Conferențiarul a spus: „Această clădire să fie un lăcaș al științei!” Nu e rău să nu se uite nici asta, așa e.
Livia Banu, director executiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Granița România-Ungaria (BRECO) a vorbit despre „fluxul unidirecțional de pacienți” (vom vedea de se va schimba ceva în asta) și a găsit cea mai bună formulă de încheiere a discursului său: „Fie să renască numai cel ce har are de-a renaște, curățit prin jar” – cum suntem la câteva zile după ce Nicu Covaci a fost dat pământului (nesocotindu-i-se dorința, da), a fost ceva ce a mișcat pe toți timișorenii prezenți.
Prefectul județului Timiș, Mihail Ritivoiu, pe lângă proiecte și felicitări ne-a spus și că exact în acea zi, în urmă cu 44 de ani, venea pe lume la Maternitatea Bega. Uneori lucrurile se leagă frumos. Și emoționant. A spus și ceva de un anume tren de la gară la aeroport. Să vedem ce va ieși și de aici.
Președintele CJT ne-a anunțat că „biserica a fost întotdeauna apropiată de cei în suferință” – politicoasă, adunarea nu a râs. Cu toate că aveam toți și experiența Covidului. A menționat și că noua maternitate este „cea mai importantă investiție în sănătate din vestul țării, în ultimii 50 de ani”. Inspirată a fost întrebarea: „De ce au plecat românii din țară”. Din statistici aflăm că sitemul sanitar și educația, cu problemele lor, sunt în topul 3 al motivelor.
Președintele ce-și așteaptă legitimația de nou conducător al CJ Timiș, Alfred Simonis, a promis că nu vorbește mult, cum nu a avut vreun aport la proiectul de până acum, ci doar va prelua roadele, dar a spus un lucru, după mine, extrem de util de rumegat de către toți, vorbind de sumele investite: „cred că îi dăm pe panseluțe banii ăștia”, de unde județul Timiș contribuie cu sume record la buget. Și da, are dreptate, se sparg mult prea mulți bani pe „pâine și circ”, și se ignoră ramurile sociale esențiale – sănătatea și educația. „Rolul oamenilor politici trebuie să fie să construiască spitale ca să salvați – împreună cu Dumnezeu, că e și Înaltul aici – să salvați vieți” – a adăugat Simonis.
Cam fiecare vorbitor a avut și o doză de „Doamne-ajută” sau „Doamne ferește”, sau „mitropolit” în discurs, făcându-mă să mă îngrijorez că mă vor da afară cum nu știu versurile de la „Sfântă tinerețe legionară”. Prea multă biserică, sau prea dezechilibrată, acolo unde e vorba de știință, e de un gust îndoielnic. Și cum îi știam măcar pe câțiva dintre cei de față deschiși ecumenismului, m-ar fi bucurat să văd și un preot catolic sau reformat de față. Sunt mult mai apropiați de știință.
Un strop de ușurare a venit prin discursul prof. univ. dr. Stelian Pantea, șef al Senatului UMFT, care a amintit clar că „la intrare scrie de clinicile universitare, e spațiu universitar” – cu acest prilej a adus și cuvântul rectorului UMFT, prof. univ. dr. Octavian Crețu, care etse cel care dă (ca instituție) specialiștii acestor clinici.
A vorbit și conf. univ. dr. Izabella Petre, șefa Secției de Obstetrică Ginecologie 2, dar și manager de proiect pentru această lucrare – de fapt, unul din oamenii cărora le-a fost cel mai greu. Care a mulțumit și în maghiară colegilor de proiect – foarte frumos! Am aflat că „mama proiectului” n-a simtit că la Consiliul Județean cineva ar fi avut vreo culoare politică, în anii de muncă pentru maternitate, cum „toți președinții au răspuns prompt cerințelor”.
Am mai reținut din discurs și că „o să aibă și Timișoara, la stat, gratis, fertilizare in vitro”. Și că avem în preajmă și icoana Sfântului Stelian „ocrotitorul familiei creștine”.
Dar cel mai emoționant a fost când șefa de secție spunea de întrebarea copiilor ei: „Când ai plecat de acasă, pentru asta ai plecat, mami?” A meritat.
A vorbit și maestrul Bata Marianov, care a donat maternității o operă de artă, cu titlul ”Nașterea luminii”. O vedeți în dreapta intrării principale.
ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul ortodox al Banatului, a întrebat de vor fi primite în noua maternitate, să nască, și femeile care fac curățenie pe stradă, și a solicitat să fie chemat la tăiatul buruienilor, să ajute – unii l-au crezut.
Discut, după terminarea inaugurării, cu trei dintre cadrele didactice universitare din Timișoara care au vorbit la deschidere.
„Rămâne ceva după noi”
– Doamnă conferențiar Izabella Petre, ce clinici s-au mutat în noua clădire?
– Clinicile de Obstetrică Ginecologie 1 și 2 și Neonatologia, secții ale Spitalului Județean.
– Ce nu se poate face acum la noi, dar se poate în Szeged?
– Nu, n-ar mai trebui să fie nimic. Nouă ne lipsea fertilizarea, dar acum va funcționa. Inclusiv în ce privește regimul hotelier suntem deasupra lor.
– Atunci de ce la endometrioză cu probleme un cadru didactic din UMF e trimis la privat, să spargă mii de euro, tot în Timișoara?
– Se poate, dar noi operăm, am operat și în clădirea veche. Avem și proiect pe endometrioză.
– Da, am văzut la prezentare,de aceea mi-am amintit cazul.
– Nu pot să vă spun, dar sigur n-a fost la Bega…
– Spuneați de sfântul ocrotitor al familiilor creștine – Selejan v-a întrebat de pot naște acolo și femeile ce mătură strada. Eu vă întreb de pot naște acolo și femeile ne-creștine, sau ne-ortodoxe, că prea a fost inundată de ortodoxie ceremonia, și încep să mă tem că se întreabă și religia la internare.
– Nu se întreabă. Medicina nu are coloratură, nici politică, nici religie. Dar suntem un popor creștin.
– Da, și ipocrit. Dar asta nu se contabilizează la recensăminte.
– De la mitropolit avem icoana cu Sfântul Stelian.
– Același mitropolit care, pe timpul Covidului, cerea oamenilor să nu poarte masca la întâlniri… Cum ajunge o femeie să nască la dumneavoastră? Vine să-și aleagă medicul curant acolo, sau cum?
– De are deja, și medicul e acolo, da, sau de ajunge prin urgențe, sau vine cu bilet de trimitere.
– Din ce dată?
– Teoretic, din 19 august.
– Sunteți și șef de secție, și manager de proiect…
– Și coordonator regional pe cancer de col uterin.
– E mult. Și greu. Am reținut ce spuneați de copiii dumneavoastră, m-a mișcat. Câți ani au?
– 21 și 11 ani.
– Ați prins intrarea la facultate… cu proiectul acesta.
– Și Covid-ul. Dar rămâne ceva după noi. Avem aparatură de ultimă generație aici.
– Să vă întreb ceva pe linia unei declarații făcută de un profesor universitar despre clinica lui: tăiați mâna celui care e prins cerând mită?
– N-am avut nici în vechiul spațiu problema asta, de când sunt eu șef de secție – de va fi, acela pleacă primul. Însă n-am avut nici o plângere în scris despre așa ceva.
„Întotdeauna concurența a fost benefică”
– Profesore Stelian Pantea, m-a bucurat să aud că cineva subliniază treaba asta, că aici este vorba de clinici universitare. De altfel și rectorul Octavian Crețu a transmis cuvântul lui și, în discursuri, s-a menționat despre specialiștii pe care îi oferă Universitatea de Medicină și Farmacie. Săndesc a vorbit despre faptul că și dacă femeile alegeau până acum să nască la privat, se gândeau să vină aici, la stat, dacă e vorba de probleme. Dar până acum împărțirea nu se făcea doar în ceea ce privește privatul și statul, se făcea și pe infecții nosocomiale, de-s mai puține. De aia se duceau femeile la Szeged, nu neapărat din lipsa cadrelor universitare. Cu toate astea, și la privat există carde didactice universitare. Mai mulți de aici lucrați și la privat, de exemplu. Până la urmă cât de mult contează să avem o clinică universitară, să aibă acea sumă, la stat, de oameni care și predau?
– Aici de fapt sunt două chestii pe care e foarte greu să le rupi una de cealaltă. Pentru că activitatea medicală e împărțită în două mari segmente, partea pre-clinică, în care colegii care sunt acolo nu au legătură indisolubilă cu pacientul, și partea clinică, în care ai de-a face cu pacientul. Spuneam că nu le poți separa, pentru că actul educațional, cu viitorii colegi pe care noi îi vom avea, este cumva condiționat de contactul lor cu pacientul respectiv, pe care ei îl văd, stau de vorbă cu el, realizează o interacțiune care sigur că poate să fie bună, poate să nu fie bună – asta depinde de la caz la caz, de la pacient la pacient, de la interlocutor la interlocutor, fiecare cu caracterul lui. Ai menționat ceva de chestia cu infecțiile. Infecții intraspitalicești există peste tot în lume.
– Mai puțin la spitalele noi. Există avantajul spitalului nou, pe care acum îl avem aici.
– Corect. Pentru că, în momentul de față, în țări dezvoltate există niște criterii după care se construiesc aceste spitale, niște reguli. Există arhitecți care desenează și care concep spitale. Ele sunt concepute de așa natură încât în situația unei infecții intraspitalicești să nu ajung să blochez întreaga activitate medicală. Ele se fac în diverse forme arhitectonice. În cruce, în stea, în mai multe variante, tocmai în ideea asta că, dacă apare o infecție, să poți să blochezi acea aripă fără să impietezi activitatea medicală, se face o dezinfecție, totul la maxim, după care toată povestea aia merge mai departe. Pentru Timișoara, din păcate, realitatea este asta, funcționăm cu un spațiu care împlinește anul ăsta 50 de ani, Spitalul Județean, care s-a deschis în 15 septembrie 1974. Sunt foarte multe spații medicale care datează din vremuri imemoriale. Să-ți spun o chestie – Spitalul de Oftalmologie este spital care a fost inaugurat – atenție – în 1736, Spitalul Misericordienilor.
– Da, da…
– Pentru ca la șapte ani distanță să se deschidă spitalul municipal al momentului respectiv, care era în cetate, dar cetatea nu se întindea pe o suprafață foarte mare, și atunci nu știu care sunt de fapt așteptările. Pentru că nu poți să funcționezi într-un spațiu vechi de 50 de ani. Gândește-te la un singur lucru – populația Timișoarei în 1974, care avea vreo 120- 130.000 de locuitori și în momentul de față, cu tot cu zona mitropolitană, suntem peste 300.000. Și mai este încă un aspect. Prin sistemul sanitar, cum este el în România, orice român, în acest spațiu mioritic, are dreptul să circule, el are dreptul să-și aleagă doctorul, el poate să vină să se trateze în Timișoara. În momentul de față, această instituție, în care eu am dus mai mult de jumătate de viață, Spitalul Județean, este departe de a îl numi cineva spital județean. El este spital regional. Pentru că noi avem un număr imens de pacienți care vin și apelează la noi, și foarte mulți vin tocmai datorită acestor absolvenți ai acestei universități vechi de 80 de ani, care au ajuns prin munca lor, prin eforturile lor, la un grad profesional, și un grad de pregătire, și un renume extraordinar, care renume nu ți-l câștigi așa, nu știu, fluierând pe stradă, sau bând cafele prin centru. Ai muncit.
Și atunci sigur că apare un flux din ăsta extraordinar de mare, care este într-un coșmar cu ce se întâmplă în jur, unde sunt N spitale unde nu se face aproape nimic, și se fac acei pacienți care au dreptul la sănătate, ca tot cetățeanul român. Apelează și vine în Spitalul Județean, unde sigur că, în momentul în care vine un flux imens de pacienți, apar și rateuri, apar și infecții, apar de toate cele. Spuneai de plecarea oamenilor în diverse alte spații înconjurătoare, Szeged, Viena – sigur că un motiv sunt infecțiile. Un alt motiv este modul de comunicare al oamenilor de acolo. Și ăsta e adevărul gol-goluț. Dar și aici este o anumită conotație, pentru că pacientul care se duce la AKH la Viena se adresează INSTITUȚIEI respective, nu se adresează lui Pantea sau lui Ionescu sau lui Popescu, ci se adresează instituției, și el este tratat în cadrul instituției. Și îmi asum ce spun – sunt pacienți care nici nu știu cine anume i-a operat.
– Așa e.
– Ei au fost operați în acea instituție și…
– Dar acea instituție are o credibilitate. La care cred că lucrăm și prin gestul de azi și aici, nu?
– Da. Și toate aceste investiții care s-au făcut sunt o dovadă că totuși lumea se adună și are capacitatea să se adune. Toate aceste investiții sunt în beneficiul comunității locale, timișorene, nu în beneficiul lui Săndesc, sau lui Ionescu, sau eu știu al cui. E o chestie ce nu are nici un fel de relevanță. Important este că începând cu, hai să zicem, 1 septembrie, viitoarele mămici din Timișoara vor avea ca alternativă și un spațiu la stat în care să poată să vină să nască. Sigur că vor fi și persoane care vor dori să meargă în continuare în privat, e dreptul fiecăruia, este loc pe planeta asta pentru toată lumea. Și mai este încă un aspect. Întotdeauna concurența a fost benefică. Este o maternitate de stat, sunt două private, or mai apărea încă două private, sau trei. Lumea e într-o continuă mișcare, este o piață medicală care funcționează ca un organism viu, se dilată, se contractă.
„Să îndrăznești să faci ceva, chiar dacă iese cu imperfecțiuni”
– Profesore Dorel Săndesc, spuneai un lucru important, și care cred că a fost trecut ușor cu vederea de lume. Și anume că o femeie ce alegea până acum să nască la privat știa că, dacă sunt probleme, e transferată la stat. De ce crezi că statul e mai apetisant la probleme, și care crezi că este punctul forte al acestei sume de clinici universitare care s-a mutat aici, adică de ce deja e o alternativă pentru zona privată, în Timișoara?
– În mod sigur acest obiectiv va fi o alternativă pentru că asta este realitatea din gândirea tuturor mamelor care urmează să nască, și a familiilor lor. Atunci când aleg confortul, o făceau clar pentru privat. Însă de fiecare dată le preocupa gândul că dacă ceva nu va merge bine cu ea ca mamă, cu nou născutul, în mod obligatoriu va fi necesar un transfer la spitalul public. Acest lucru îl știm, se întâmplă. Spitalele private nu asigură îngrijirea pentru cazurile complicate, și ele trebuie să vină aici. Deci întotdeauna avest lucru a constituit un motiv de reținere și de stress.
Acum, când pot să aibă acces la secții de obstetrică și ginecologie moderne, curate, frumoase, dar care asigură și acel nivel de complexitate important pentru siguranța lor, nu văd cum nu ar prefera acest lucru, și de altfel noi și vedem că lumea ne sună să ne întrebe când vor începe nașterile – efectiv se vorbește cu doctorii și deja avem o listă de așteptare înainte de a începe activitatea. Acum a fost deschiderea oficială, după care urmează încă un ciclu de testare din punct de vedere al Sanepidului, microbiologic etc și în măsura în care vor ieși normale imediat îi dăm drumul. S-ar putea într-o săptămână maxim două – estimăm că vom avea primele nașteri.
Deci vom fi clar în termenul proiectului, care putea să meargă până la finele lui septembrie – abia acum am aflat treaba asta, nu era 31 august, dar nu vrem să rămânem pe ultima zi, pe ultima sută, dacă testele vor veni, vom demara activitatea în acest obiectiv, care este unul deosebit și care, inevitabil, aș putea să spun, și aici este o luptă cu mentalitatea românească, inevitabil nu este perfect. Eu dau un exemplu, când lumea înteabă da ceva imperfecțiuni sunt? Zic știți că cea mai mare realizare tehnologica umana sunt probabil rachetele spațiale.
– Care și alea mai sar în aer.
– Și de câte ori n-am văzut că porniseră numărătoarea inversă și se opreau datorită unei defecțiuni tehnice.
– Sau ciocănitoare.
– Da chiar, cum bine spui. Sau explodează în aer cu oameni înăuntru. Trebuie să înțelegem că imperfecțiunea este un dat inevitabil al oricărui obiectiv complex, iar românii au această inhibiție de eroare, inhibiție de frica imperfecțiunii, care a fost inoculată, nu că suntem noi un popor perfecționist, ci a fost inoculată de teama de presă, de DNA, de execuție politică la nivelul politicii românești, care nu știe decât să pândească orice bubiță în cap și să o atace, când de fapt soluția – și asta noi o facem – este să îndrăznești să faci ceva, chiar dacă iese cu imperfecțiuni, și sigur va ieși așa…
– Le repari pe parcurs!
– Exact. Le îndrepți. Niciodată o clădire, chiar dacă ar fi perfectă, completă acum, în scurt timp vor apărea probleme. Este legea inevitabilă.
– Entropia.
– Legea entropiei, dacă vrei. Este o chestie entropică. Dar noi trebuie să învingem acest lucru. Din cauza acestei inhibiții nejustificate, prostești aș spune, în România nu s-au făcut foarte multe lucruri. De frica că vei fi executat că nu e perfect. Nu există, domnule! Noi facem, noi suntem cu spiritul și cu determinarea, cu trendul pentru dezvoltare. Să facem cât putem mai bine, să corectăm ce nu merge bine și… restul să mai facă și cei care vin după noi. (Râde).
– Azi e luni. Voi ați pus flori afară sâmbătă – se putea și fără ele, dar le-ați pus.
– Da, cu Horticultura. Se putea și fără flori dar nu era atât de frumos.
– Asta spun, s-a făcut mergând.
– Da, exact, nu găsea Horticultura o soluție, că gazon nu s-a putut. Dar ne-au zis că au ceva mai frumos. Exact, trebuie să le faci. În preluare și în problele pe care le-am făcut în perioada după ce am preluat sigur că au ieșit la iveală și altele – ba pe undeva o conexiune nu era destul de sigură, ba undeva un lift nu mergea bine. Toate le-am reparat din mers și vom merge înainte reparând mereu ceea ce trebuie reparat.
*
În timpul conferinței de presă l-am văzut printre noi și pe unul dintre cei care au trimis o pacientă oncologică într-un alt oraș, pentru proceduri, unde a trebuit să plătească, deși la Timișoara aceleași proceduri se efectuau gratis, necontând disperarea unei femei fără bani, pusă în situația să cerșească din toate părțile să-și acopere tratamentul.
Sunt frumoase zidurile noi. Și mă bucur că există. Și cred cu tărie că cei mai mulți dintre cei mutați în casă nouă vor lucra la faima noii maternități. Dar năravurile vechi se schimbă greu. Îmi doresc ca, la un bilanț viitor, să aflăm că se confirmă că toate tratamentele ce se fac în România, pe linia profilului, se pot întâmpla și aici, că medicii nu mai fac recomandări mizere, pe amiciții de clan și că gravidele din Szeged au început să vină la noi, să nască, atrase de modernitatea locului.
Ramona Băluțescu
