În urmă cu ceva timp, când începuse pandemia asta, spuneam că vom ajunge ca la ușă să ne sune pionieri cu măști roșii pe gură și când deschidem, dacă nu avem și noi mască, ne vor aresta. O tută care avea vreo două facultăți, una de ziaristică și alta de administrație, dar care lipsise la lecția aia despre hiperbolă, spunea că aberez. Uite că nu am aberat, corectitudinea politică dusă la extrem și injectată în capetele tinerilor care încă nu au creierul crescut complet, la asta duce, ia pușca și face ordine. Chestia asta s-a întâmplat de nenumărate ori în istorie, și la noi și la alții. Era să-i iasă și lui Ceaușescu și atunci nu ar mai fi fost nici o revoluție, cine a fost la un Cenaclu Flacăra în anii ‘80 (eu am fost o singură dată) poate își aduce aminte, începea Păunescu cu „Eminescu, escu, escu Ceaușescu Ceaușescu, trăiască Ceaușescu”, și câteva zeci de mii de tineri zombificați urlau în delir „Ceaușescu Ceaușescu”.
Indobitocirea asta, combinată cu filmele patriotice de proastă calitate are și alte urmări, unii își pierd complet capacitatea de a-și folosi capul ăla de pe umeri. Zilele trecute, de exemplu, un general american spunea că ar trebui minate apele din jurul Crimeii. Alții îi amenință pe ruși că vor plăti că s-au băgat în alegerile americane, în condițiile în care ieri se spunea că s-a constatat că nu a existat un astfel de amestec.
***
Peste 300 de localități din această țară nu au medic de familie. Imaginați-vă, stați liniștiti, pe la 10 seara vă culcați și în timpul nopții copilul dumneavoastră începe să plângă. Îi puneți mâna pe frunte, arde. Ar trebui să-l duceți la medic, dar satul nu are un medic. Nu aveți nici mașină. Și până dimineață cine știe ce se întâmplă.
Poate ar trebui când mai luăm câte o măsură inteligentă să ținem cont de ambele părți ale balanței. Dăm lefuri astronomice medicilor, ca să nu plece din țară. Dar, hai să punem și pe celălalt taler ceva, dacă ai făcut facultate pe gratis la stat, îți dau leafă mare, dar te și oblig ca o anumită perioadă să lucrezi unde vreau eu. Nu vrei, plătești școala la tariful înscris în contractul ăla pe care l-ai semnat odată cu admiterea în facultatea gratuită. Și uite cât de simplu s-a rezolvat problema celor 300 de localități care nu au medici. Ca să facem treaba ca lumea mai punem două rânduri în legea aia cu medicii. Și după ce fiecare sat din România are și medic, serviciu de permanență în timpul nopții, și tot ce trebuie, atunci dăm iarăși liber la lucrat unde vrea fiecare.
***
Autoritățile din Germania afirmă că „există o legătură între apariția cheagurilor de sânge și vaccinul AstraZeneca”. O fi. Pe de altă parte nu mai știi ce să crezi. Ai noștri spun că e bun. Englezii spun că e bun. Normal că spun așa că doar e de-al lor. Ăștia din Germania au și ei interesul lor, că ăla e de la Oxford în timp ce concurența e de la Germania. Ala e o concurență reală, că nici să-l ții în frigiderele de la Institutul de Fizică Atomică nu e nevoie, e bun și un frigider normal, e și mult mai ieftin. Nici pe industria pharma nu te poți baza, că sunt ăștia niște lepădături și iubitori de arginți mult mai periculoși decât ăia cu drogurile, ar face și arme chimice dacă le-ar ieși ceva din asta. De fapt le-au și făcut, că Sadam Husein nu a avut încredere în noviciokul rușilor, a folosit pentru a-i parfuma pe kurzi preparate mult mai fine.
***
Că vorbeam despre industria pharma. În curând o să putem constata cât de corect judecă Colegiul Medicilor. Pentru că, cineva, nu un medic, ci un farmacist, adică un vânzător de pilule, a reclamat-o pe Adina Alberts pentru că a spus că pacienții primesc medicamente experimentale. Păi, trebuie să fii lobotomizat ca să nu știi că cel puțin în România s-au administrat medicamente experimentale. Remdesivirul ăla a fost un medicament experimental, din câte știu chiar se întocmeau tot felul de fișe în care se scriau datele despre administrare, pacient și reacții. Și nu numai Remdesivirul, s-au testat și se testează în continuare tot felul de medicamente, inclusiv pentru animale. Numai otravă de șobolani nu au primit pacienții Covid. Sau or fi primit, dar nu știu eu. Și se administrează și altele, nu numai de când cu pandemia și nu numai bolnavilor Covid.
***
Mare scandal cu tânărul ăsta vaccinat cu un vaccin prima oară și altul la rapel.
Eu cred că nu e nici o problemă. Vă explic cu cuvintele mele, ca să înțeleagă oricine, de ce cred eu așa: Chestia asta cu vaccinul funcționează ca și când dai cu spray pentru că ai gândaci în bucătărie. Dai prima oară, mor aproape toți, dar mai rămân câțiva, ăia mai bine hrăniți și mai musculoși. Și rămân și ouăle. Stai puțin, mai ies puii din ou, și după vreo două săptămâni dai iarăși. Și atunci mor și ăia care supraviețuiseră, și mai mor și ăștia micuții proaspăt ieșiți din ou, Așa e și cu vaccinul, efectul nu e cumulativ, adică acum îi otrăvim pe viruși pe jumătate și după aceea le tragem un glonte în cap cu cealaltă jumătate, ci acum, la primul vaccin, am omorât o mare parte si după aceea eliminăm doar rămășițele. De aceea, dacă ai omorât o mare parte din ei cu un vaccin, nu mai contează cu ce vaccin elimini ultimele rămășițe.
***
O altă știre este că în spitale se fură prin decontarea unor medicamente care nu se administrează, inclusiv morților. Nu e nici o noutate, se practică asta cel puțin de la Revoluție încoace și se practică în orice spital din țară. Dar, pentru că e o afacere extrem de rentabilă și pentru că am rămâne fără mult prea mulți medici și farmaciști dacă i-am băga în pușcărie pe cei care se ocupă cu așa ceva, ne facem că nu vedem.
***
Putem citi astăzi părerea a doi oameni despre toată povestea asta în care sunt implicați Dinescu, Ana Blandiana și Liiceanu. Eu mărturisesc că am încredere în ăștia doi care spun ce spun în textele de mai jos. Pe vremea lui Ceaușescu în România existau tare puțini dizidenți adevărați. Puteai să-i numeri pe degete. Dar, atât Dorin Tudoran cât și Gabriel Andreescu au fost printre ăia puțini, auzisem numele lor de atunci, se vorbea la radio Europa Liberă despre ei, nu de după revoluție, cum se vorbește de ăștia mulții care vor acum recunoștință națiunii,
***
Corneliu Vaida atrage atenția asupra urmelor de gloanțe de pe clădiri. Are și el dreptatea lui, mărturisesc că și eu am fost șocat când am văzut că aici la mine în cartier, în Calea Martirilor, au dispărut urmele de gloanțe de pe un blocuri, mai ales că lângă unul din blocurile astea fuseseră împușcați o mulțime de oameni. Dar, m-am gândit după aceea, ar fi fost destul de complicat să anvelopezi blocul acela și să lași și urmele de gloanțe. Existau soluții, puteai să lasi o gaură acolo, chiar dacă suprafață cu gloanțe era măricică, sau puteai să extragi porțiunea de la suprafață din acel loc, anvelopai blocul și inserai și bucata de tencuială și cărămizi cu urme de gloanțe. Există soluții pentru orice, chiar și acum s-ar putea reconstitui porțiunea respectivă. Pe de altă parte, iar ajungem la o poveste asemănatoare cu aceea din Piața Libertății, când se descoperise o porțiune din vechea canalizare a orașului și au avut loc o mulțime de discuții, că să lăsăm o groapă acolo, că să-i punem capac de sticlă…
Părerea mea e că de la revoluție au trecut peste 30 de ani, ce nu s-a rezolvat până acum nici nu o să se rezolve. Poate ar trebui ca arhitecții să cerceteze foarte atent unde frumusețea clădirii nu ar fi afectată de acele porțiuni cu urme de gloanțe, care ar trebui tratate în așa fel încât să nu se distrugă, că tencuiala se mai deprinde de pereți și cade sau se macină, iar unde nu se poate să facem poze, pentru ca lucrurile astea să fie documentate, eventual se pot face și reproduceri 3D, putem chiar să extragem bucățile de tencuială cu urme de gloanțe, să punem toate astea într-un muzeu. Dar după aceea să ne vedem de viitor, să reparăm ca lumea clădirile alea, ca să arate frumos, ca în ziua când au fost construite, că nu putem să trăim la nesfârșit în trecut, într-o continuă revoluție, pentru că nu suntem în stare să facem nimic în prezent.
***
Publicația infotimisoara.ro nu este cea mai mare publicație locală din România, dar vă garantăm că e cea mai corectă și independentă.
🔸SUSȚINE și tu, dacă poți, publicația InfoTimișoara –> https://www.patreon.com/infotimisoara
Rusia îşi recheamă ambasadorul din SUA pentru consultări
Rusia a anunţat miercuri că şi-a rechemat ambasadorul în SUA pentru consultări, dând în acelaşi timp asigurări că vrea să evite „degradarea ireversibilă” a relaţiilor cu Washingtonul, care se află „într-o stare dificilă” de ani de zile, relatează AFP şi Reuters. Potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Afacerilor Externe, ambasadorul Anatoli Antonov a fost rechemat la Moscova „pentru consultări în scopul de a stabili ce trebuie făcut şi în ce direcţie să se meargă în privinţa relaţiilor cu SUA”. Decizia a fost anunţată după ce preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că omologul său Vladimir Putin „va plăti un preţ” pentru amestecul său în alegerile din SUA. Biden a făcut aceste declaraţii după ce un raport al serviciilor de informaţii a confirmat marţi acuzaţiile mai vechi potrivit cărora Putin s-a aflat în spatele ingerinţei în alegerile din SUA, despre care Rusia a afirmat de la început că sunt lipsite de fundament. Aceste afirmaţii au fost denunţate la Moscova ca un ”atac” împotriva Rusiei şi ”insultă” împotriva poporului rus. „Pentru noi, esenţialul este să stabilim care pot fi mijloacele de rectificare a relaţiilor ruso-americane, care sunt într-un stadiu dificil şi pe care Washingtonul le-a adus într-un impas în ultimii ani”, a continuat diplomaţia rusă.
***
Bărbatul suspectat de uciderea a opt persoane în trei locaţii diferite ale unui salon de masaj din Atlanta a spus poliţiei că nu rasismul a fost motivul crimelor. Şeful poliţiei Cherokee, Frank Reynolds a spus că este prematur să determine motivele, scre Rador citând BBC.
***
Peste 300 de localități din România nu au medic de familie de ani buni: Ori vine ambulanța, ori dacă nu, moare copilul în casă
Mai bine de 300 de localități din România nu au medic de familie. Oameni de acolo au puține variante. Dacă nu au bani să ajungă într-un oraș sau locuiesc prea departe de acesta, singura lor salvare este ambulanța.
Femeie: Omul meu are accidente vasculare. Până aștepți o salvare sau ceva să vina, e greu.
Femeie: Vine salvarea, sunăm la 112, ne ducem cu mașina particulară. Plătim… Ce vrei să facem?!
Bărbat: Nici un copil dacă se îmbolnăvește nu ai unde să te duci. Ori vine ambulanța, ori dacă nu, moare copilul în casă.
***
Industria spagii de la Medicina. Cum pun studentii mana de la mana ca sa-i cumpere pe profesorii „fabricii de doctori”
Curtea de Apel Craiova a pronuntat la jumatatea lunii februarie 2021 sentinta finala in dosarul in care sase profesori de la Facultatea de Medicina din Craiova au fost trimisi in judecata, fiind acuzati ca au luat mita in bani si bijuterii pentru a-i promova pe studenti. Motivarea sentintei scoate la iveala modul „industrial” in care erau colectati banii.
Sase profesori celebri de la Facultatea de Medicina din Craiova, Danut Firu, Cristina Petrica, Daniela Cernea, Liviu Chirigiu, Stefana Oana Purcaru si Lucica Rosu, au fost condamnati definitiv la pedepse cuprinse intre doi si trei ani de inchisoare cu suspendare.
Curtea de Apel Craiova a mentinut sentinta pronuntata de Tribunal, reducand doar termenele de supraveghere. In dosar, patru dintre profesori au recunoscut faptele, cerand sa fie judecati in procedura simplificata.
***
Numărul persoanelor cărora le apar cheaguri de sânge pe creier după ce au primit vaccinul AstraZeneca în Germania a fost „statistic semnificativ mai mare” decât numărul care mediu al celor care suferă de această problem în mod normal, arată un raport al Autorităţii de Reglementare a Vaccinurilor din Germania.
***
Medicul Adina Alberts, cercetata disciplinar de Colegiul Medicilor. In ultima postare spunea ca pacientii COVID primesc „tratamente experimentale, fara indicatie”
Medicul Adina Alberts este cercetata disciplinar de catre Colegiul Medicilor in urma numeroaselor postari facute pe tema COVID. Spre exemplu, in cea mai recenta postare sustinea ca pacientii COVID sunt „tratati aiurea, cu tot felul de medicamente experimentale” si ii sfatuia pe acestia sa le ceara medicilor Ivermectina, medicament neaprobat pentru tratarea infectiei cu COVID. Mai mult ea le cerea oamenilor sa nu mearga la spital.
Plangerea impotriva Adinei Alberts a fost facuta de catre farmacistul Miclaus George.
***
Tanarul vaccinat cu Moderna in loc de Pfizer, contactat de Valeriu Gheorghita. Ce vesti i-a dat coordonatorul campaniei de vaccinare
Presedintele Comitetului National de Coordonare a Activitatii de Vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghita, a vorbit miercuri, 17 martie, la telefon cu tanarul care a fost imunizat din greseala la rapel cu Moderna, in loc sa primeasca vaccinul Pfizer, pe care l-a facut prima data.
Gheorghita a spus ca in cazul sau nu se impune reluarea schemei de imunizare.
„Gheorghita a solicitat contactul tanarului vaccinat cu Moderna in loc de Pfizer, la Centrul de Vaccinare de la Romexpo, si i-a telefonat pentru a-l linisti din punct de vedere medical. In cazul sau nu se impune realuarea schemei de imunizare, iar starea lui actuala este buna”, transmite CNCAV, potrivit Mediafax.
De asemenea, „s-a solicitat DSP Bucuresti efectuarea unei evaluari oficiale la centrul de vaccinare de la Romexpo, pentru verificarea modului in care procedurile in vigoare au fost respectate, implementarea delimitarii fluxurilor, in functie de tipul vaccinurilor utilizate, respectiv remedierea eventualelor disfunctionalitatilor constatate”.
CNCAV precizeaza ca tanarului ii va fi eliberata adeverinta de vaccinare unde va fi mentionat tipul vaccinului administrat la rapel.
***
Acuzații grave! Pacientă bolnavă de covid, tratată de medici şi după moarte
Un avocat din Arad face acuzaţii grave la adresa medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Femeia susţine că mama sa nu a fost tratată corespunzător şi că a primit tratament, potrivit fișei medicale, chiar și după ce i-a fost anunțat decesul.
Pacientă bolnavă de covid, tratată de medici şi după moarte la Spitalul din Arad. Oana Lăzărescu, un avocat din Arad, susţine că mama sa în vârstă de 70 de ani a murit în data de 13 decembrie 2020, din cauza COVID-19. Femeia acuză medicii că pe lângă faptul că mama sa nu a fost tratată corespunzător, a primit tratament chiar și după ce i-a fost anunțat decesul.
***
SURSE Condiția pusă de UDMR pentru a vota desființarea Secției speciale: Magistrații să nu poată fi trimiși în judecată fără avizul CSM / PNL și USR PLUS au acceptat, proiectul de desființare intră mâine în dezbatere
PNL și USR PLUS au acceptat condiția pusă de UDMR pentru a vota desființarea Secției speciale, și anume introducerea unei imunități sporite pentru magistrați, astfel încât judecătorii și procurorii să nu poată fi trimiși în judecată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul coaliției.
Astfel, au explicat sursele citate, secția de judecători a CSM va aviza trimiterea în judecată a judecătorilor, iar secția de procurori va aviza trimiterea în judecată a procurorilor.
Compromisul a fost acceptat marți după-amiază, la o întâlnire a coaliției cu ministrul Justiției, Stelian Ion. Acest aviz pentru trimiterea în judecată a magistraților a fost cerut și de CSM în avizul (negativ) pe care l-a dat proiectului de lege.
***
Tezele pentru acest an şcolar sunt suspendate. Cîmpeanu, despre cum se va face media semestrială
***
Timp de zece ani, motto-ul pe care l-am folosit pentru blogul Certocrația a fost: „În România se întâmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ce trebuie”. Unele întâmplări polemice, sângeros-interesante, ale acestor zile îmi dau dreptate.
Se lipesc — cu talent după puteri — etichete. Se spun vorbe de toate felurile. Se înoată în mări de cuvinte spumoase, dar nu se spune nimic despre kilometrul zero. În cazul zilei, iată-l:
***
Mircea Dinescu, „boem şi calculat”, și mult mai mult
Scena invocată de Ana Blandiana în volumul Soră Lume, de la micul dejun diplomatic cu ministrul de externe francez Roland Dumas, unde Mircea Dinescu i-ar fi comparat pe tinerii revoluției cu hitlerjugend nu a fost adusă la lumina zilei pe atunci. Însă ce povestește Ana Blandiana acum este compatibil cu profilul lui Mircea Dinescu.
***
***
Semnal de alarmă tras de către revoluționarul Corneliu N. Vaida, cetățean de onoare al Timișoarei. Acesta a intervenit aseară în ședința Consiliului Local, care a avut loc online, pentru a atrage atenția că reabilitarea imobilelor istorice din Piața Victoriei acoperă urmele lăsate de gloanțe la Revoluția din Decembrie 1989. „Ca urmare a unei inițiative […]
***
***
Academia Română: Brâncuși nu a avut dorința de a-și dona atelierul către statul român
Cercetarea „sistematică” şi „competentă” a arhivei Brâncuşi aflată la Muzeul de Artă Modernă din Paris a relevat că nu există niciun document scris şi nicio declaraţie care să ateste dorinţa sau intenţia artistului de a dona atelierul său statului român, a informat, luni, Academia Română.
„Ziua de naştere a lui Constantin Brâncuşi, 19 februarie, a devenit zi naţională, prilej bine-venit de omagiere a sculptorului român, recunoscut pe plan mondial ca deschizător de noi drumuri în arta modernă. Este însă de datoria noastră să atragem atenţia atunci când, în astfel de ocazii, dar nu numai, spaţiul public este invadat de afirmaţii care falsifică grav biografia brâncuşiană şi induc în eroare opinia publică. Una dintre acestea este afirmaţia potrivit căreia Brâncuşi ar fi donat statului român atelierul său cu tot conţinutul, donaţie ce ar fi fost refuzată de către Academia Română”, se arată într-o precizare a Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei și citată de Agerpres.
***
„Dating”, în anii ʼ80
Prin anii liceului și facultății, dacă „îți plăcea de“ de cineva, ieșeai cu ea sau cu el. Îți dădeai întîlnire, de cele mai multe ori, undeva-n oraș, pe teren neutru. Mai puțini erau cei care veneau să te ia direct de acasă. Acest „a-ți plăcea de…”, cu rădăcini mai curînd prin școala generală, era termenul vîrstei pentru atracție. Mi-e și frică să spun „atracție sexuală”, pentru că, pe la vîrstele preadolescentine, deși simțeam din plin asta, nu știam cum s-o denumim. Eram analfabeți în materie de sex, aș zice, nu ni se făcea nici un fel de educație sexuală. Cam singurul lucru pe care-l auzisem prin familie, (desigur, în afară de cel cu barza) era că masturbarea face rău. N-am auzit în familia mea chiar varianta cu orbirea, dar, totuși, era ceva de care trebuia dacă nu să te ferești, măcar să nu abuzezi.
***
Cu ochii-n 3,14
O MARE ÎNTREBARE SE EXTRAGE DIN ÎNTREBAREA: NU CUMVA DEZVOLTAREA E O ÎNTREBARE?
● O mare întrebare circulă pe Internet: cei care s-au vaccinat cu Astra Zeneca pot face rapelul cu alt vaccin împotriva COVID-19? Pare să fie o întrebare pentru celebrul Radio Erevan. În aceste condiții, răspunsul nu poate fi decît unul singur: rapelul poate fi făcut și folosind niște pitoane, cîteva carabiniere și o coardă de alpinism. (A. M.)
***
V-ați întrebat vreodată unde se duc cele câteva mii de absolvenți de Drept în fiecare an? Unde se angajează ei, ce vor lucra, din ce or să trăiască? Păi, să zicem, absolvenții de Drept care au note mari și foarte mari se duc, dacă vor, înspre magistratură. Absolvenții de Drept buni și încrezători în forțele lor, sau poate care fac asta din tradiție de familie, se fac avocați. Alții se fac notari sau îmbrățișează alte meserii similare unde ai nevoie […]