Anton Kovacs August 23, 2020

rr

Uitați-vă la această reclamă din 1933 pentru aparate de radio.

“Nu căutați mai ieftin că vă costă mai scump”

17400 lei un aparat de radio. 18800 costa modelul mai scump care era la modă, i se spunea “Cathedrall” datorită formei specifice.

Prețul nu ne spune nimic, în fond mulți dintre noi am trăit vremurile anilor ‘90 când o carte costa 50000 de lei.

De aceea întotdeauna trebuie să comparăm prețul cu veniturile celor care cumpărau mărfurile respective.

În 1933 venitul național anual / locuitor era de 5327 lei, adică 443.92 lei/lună.

Deci un radio reprezenta venitul pe vreo 3 ani!

Trei ani de muncă, 8 ore/zi, 6 zile/săptămână, 52 de săptămâni/an (concediul de odihnă a fost legiferat abia în 1948) pentru un aparat de radio.

Să vedem alte prețuri din aceeași perioadă:

pd

Un tub cu pastă de dinți costa 24 de lei, cam o zi de muncă, dacă erai plătit peste venitul mediu.

Un săpun 25 de lei, altă zi de muncă bine plătită.

sap

Încă nu putem spune dacă românii erau bogați sau nu pentru că bogăția este ceva relativ, eu, care am o locuință proprie sunt bogat fată de cineva care trăiește pe străzi, dar sunt sărac în comparație cu cineva care are o mare proprietate și trăiește într-un castel.

De aceea, pentru a vedea dacă românii erau bogați său săraci în perioada interbelică trebuie să găsim un termen de comparație, să aflăm câte ore muncea un cetățean al unei alte țări pentru un produs identic, de exemplu pentru un radio. 

 

Căutând în reclamele acelor timpuri aflăm că în SUA un aparat de radio asemănător cu cel din reclama românească costa 60$

La noi, la o paritate de 100 lei=1.01 dolari, cât era cursul pe atunci, costa 174 USD, ceea ce era normal.

E normal pentru că producătorii de radio, erau extrem de puțini la noi, de obicei aveau fabrici mici, putem spune că în România nu existau electroniști și astfel se explică și prețul imens al radiourilor. De fapt acestea se asamblau exclusiv din piese importate, la noi făcându-se eventual munca ieftină, fabricarea carcasei și introducerea unui șasiu echipat cu piese în acea carcasa, așa cum s-au făcut și primele televizoare A/N din subansamble importate din URSS, la fel cum s-au făcut și primele televizoare românești color în anii ’80, cu care ne-am lăudat că sunt o mare realizare a industriei electronice românești, la fel cum s-au făcut și se fac încă PC-urile “românești”.

In condițiile astea e normal ca la noi un radio să fi costat (în USD) de 3 ori mai mult decât în USA, diferența era transportul, taxele și profitul producătorului.

După ce ne-am lămurit cu progresul tehnologic că vedem cum era cu bogăția românilor:

Salariul mediu în USA era în 1932 de 67 cenți/oră, adică, dacă calculam la 8 ore/zi și 6 zile lucrătoare/săptamana, 192 ore/luna, americanul mediu câștiga vreo 129 dolari/lună

Deci pentru un radio un american muncea 0.5 luni, iar un român muncea 36 luni, adică de 72 ori mai mult.

Și în cazul altor produse diferența este considerabilă.

pasta 2

Pentru pasta de dinți care îl costa pe român mai mult de o zi de muncă americanul muncea numai vreo 25 de minute.

Sau, aflăm dintr-o reclamă că în România o pereche de șoșoni de damă costa 500 de lei, adică mai mult decât venitul mediu lunar.

În America o pereche de pantofi, adică un produs superior șoșonilor, costa cam 10 dolari.

Deci, dacă muncitorul român muncea mai mult de o lună pentru o pereche de pantofi, cel american obținea aceeași pereche de pantofi în schimbul a 15 ore de muncă.

pant1

pant2

În concluzie, cred că mitul românului care fie din agricultură, fie din munca într-o fabrică oarecare, mergea cu leii de aur interbelici și își cumpăra de pe Lipscani caviar sau radiouri, se dovedește a fi un simplu mit.

Sigur au fost și români bogați, dar, așa cum ne dovedesc datele vremii și numerele, românul mediu din perioada interbelică era sărac lipit pământului.

axinte

Foto: Costică Axinte

Citește și:  Sectoristul de Timișoara

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*