Polițiștii locali din Timișoara spun că au desfășurat acțiuni susținute pentru a reduce fenomenul cerșetoriei și al oamenilor străzii, reușind să preia din diverse zone ale orașului 98 de persoane fără adăpost, de 275 de ori, în luna septembrie. Aceștia au fost transportați către Centrul Social de pe Strada Telegrafului.
În luna septembrie, Poliția Locală Timișoara a continuat acțiunile de preluare a cerșetorilor și oamenilor străzii, identificând un număr de 98 de persoane care, în total, au fost ridicate de 275 de ori din zone precum Piața Victoriei, intersecții aglomerate sau stații de transport public.
„Reducerea acestui fenomen se poate realiza doar cu ajutorul cetățenilor, care să nu le mai ofere bani”, au declarat reprezentanții Poliției Locale.
Detalii ale intervențiilor
Printre cazurile raportate, trei cerșetori au fost observați la intersecția Căii Martirilor cu Străzile G. Musicescu și Mureș, unde solicitau bani de la șoferii opriți la semafor, punând în pericol atât siguranța lor, cât și a celor din trafic. O altă persoană a fost depistată urlând și agasând trecătorii în zona Pieței Sfântul Gheorghe – Libertății. În toate aceste cazuri, polițiștii locali i-au preluat și transportat la Centrul Social de pe Str. Telegrafului.
Poliția locală a intervenit și în alte zone precum stația de autobuz STPT din zona platoului Dâmbovița, unde persoane fără adăpost au fost găsite dormind și creând disconfort călătorilor. Persoane fără adăpost au mai fost descoperite dormind în scări de blocuri sau acoperite cu pături pe bănci, în centrul orașului.
Apel la cetățeni
Poliția Locală subliniază importanța colaborării cu cetățenii pentru a descuraja fenomenul cerșetoriei.
„Acțiunile pentru descurajarea celor care practică cerșetoria vor continua și în perioada următoare”, au adăugat aceștia, îndemnând locuitorii să sesizeze la Dispeceratul Poliției Locale prezența persoanelor care cerșesc sau deranjează publicul, la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.