Parcul Botanic din Timișoara, gândit inițial ca un parc dendrologic, a fost înființat între 1986–1990 de către arhitectul Silvia Grumeza. Primul plan al acestui proiect a fost elaborat în 1966, în perioada 1986–1990 urmând plantarea a peste 1.650 de specii de plante de proveniență diversă: alte parcuri din țară, colecții particulare și schimburi internaționale de semințe. În 1995, Parcul Botanic a fost pentru prima dată declarat rezervație științifică, cu scopul de a proteja flora locală și exotică.
Chiar dacă la începuturi parcul avea utilitate științifică, didactică și educativă, astăzi este utilizat mai mult în scop recreativ.
Având o suprafață de 9,8 ha, inițial a fost împărțit pe mai multe sectoare:
– sectorul Flora Ornamentală (1,6 ha), cu subsectorul Colecția de trandafiri;
– sectorul Flora și Vegetația României (2,4 ha), cu subsectorul Flora Banatului;
– sectorul Flora Regiunii Mediteraneene (0,6 ha);
– sectorul Flora Americii (1,8 ha);
– sectorul Flora Asiei (1 ha), cu subsectorul Grădina Japoneză;
– sectorul Sistematica Plantelor (0,7 ha);
– sectorul Flora Medicinală (0,25 ha);
– sectorul Flora Tropicală – serele (0,1 ha).
În prezent, Parcul Botanic din Timișoara este împânzit de celebrele panseluțe care se află și în fiecare jardinieră amplasată de Primăria Municipiului Timișoara în oraș, în condițiile în care, acum 129 de ani Timișoara era cunoscută cu numele de Orașul Florilor.
Parcul Botanic a fost subiectul multor dezbateri în Consiliul Local al Municipiului Timișoara, însă nimeni nu a simțit cu adevărat readucerea lui la ce a fost odată: rezervație științifică, folosită în scop didactic, educativ și recreativ. Parcul Botanic este o oază de verdeață deosebită ce beneficiază și de câteva bazine ce în trecut au fost folosite ca fântâni ornamentale, astăzi abandonate și uitate.
Susține-ne pentru a ne păstra independența și calitatea editorială!