Revista Presei este ceva care se face cu materialul clientului.
Fără articole pe care să le treci în revistă, nici revistă a presei nu poate exista.
Din păcate, în ultimele 24 de ore presa a scris aproape exclusiv despre PNL.
De parcă faptul că țara asta ar fi administrată de PNL ar fi fundamental diferit de situația în care ar fi administrată de PSD, USR, AUR sau Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (Aceștia din urmă au cel puțin muzică tare bună la slujbe).
Nu am înțeles încă în atâția ani de democrație că oamenii contează, nu partidele din care fac parte. Că pentru o adevărată democrație în primul rând ar trebui desființate partidele.
Prin urmare, neavând material suficient pentru o revistă a presei, am decis să fac ceva ce jurnaliștii serioși nu fac niciodată: să relatez un vis pe care l-am avut în această noapte.
Se făcea că trăiesc într-un univers paralel.
Nu era foarte diferit de al nostru.
Semăna cu lumea noastră așa cum seamănă imaginea din oglindă cu originalul: totul era familiar și totuși ceva era inversat.
La televizorul ălora apărea, la un moment dat, o judecătoare, care, pentru că era „inversată”, era deșteaptă si frumoasă, îmbrăcată într-o robă albă. Vorbea calm și părea că nimeni nu o întrerupe cu breaking news-uri sau reclame la suplimente alimentare.
— Legea și dreptatea nu sunt întotdeauna același lucru, explica ea.
Tocmai de aceea procesele sunt judecate de oameni și nu de mașini. Rolul judecătorului este să caute dreptatea chiar și atunci când legea, citită mecanic, ar duce la nedreptate.
În vis, nimeni nu râdea de asemenea idei. Nici măcar moderatorii.
Mai târziu apărea un domn cu burtă respectabilă și ochelari cu ramă aurie. Vorbea în germană, iar eu pricepeam perfect.
Omul explica faptul că societatea lor a tras niște concluzii după câteva războaie mondiale și milioane de morți.
— Am observat că armele au un obicei ciudat, spunea el. Dacă le produci, cineva le folosește.
Așa că, printr-o decizie pe care noi am considera-o probabil excentrică, hotărâseră să nu mai fabrice nici măcar un glonț atât timp cât universul va continua să existe.
Cred că omul cu ochelari aurii era bogat pentru că din când în când veneau diverși oameni și îi cereau bani.
— Pot să vă dau, răspundea el. Dar numai dacă faceți ceva util cu ei. O școală, locuințe pentru cei care nu și le permit, un spital, un laborator.
Dacă vreți tancuri, mergeți în altă parte.
Solicitanții plecau dezamăgiți, ca niște politicieni cărora li s-a spus că bugetul nu conține capitolul „combinații”.
Universul acela avea și alte reguli bizare.
Popoarele își puteau decide singure viitorul.
Dacă apărea o dispută teritorială nu se făceau mobilizări, nu se cumpărau rachete și nu apăreau experți militari la televizor.
Se organiza un referendum.
— În ce țară vreți să trăiți?
Atât.
Oamenii votau, se numărau voturile și problema era considerată rezolvată.
Când am văzut asta în vis am început să bănuiesc că dorm foarte adânc.
Apoi a apărut personajul numit de toată lumea de acolo „Good Old Doctor”.
Era un bătrânel chel, cu o geantă de piele care părea mai veche decât unele state europene.
Mergea din casă în casă.
Asculta oamenii cu stetoscopul.
Le lua temperatura.
Le punea câteva întrebări.
Le făcea o injecție sau le dădea un tratament.
Și, lucru absolut neverosimil, oamenii se însănătoșeau.
Fără formulare în șapte exemplare, fără aprobări, fără adeverință că există.
După aceea apărea și Tanti Farmacista.
O doamnă cu ochelari imenși și expresia cuiva care a văzut toate prostiile posibile și încă mai are răbdare.
— Mă doare capul, îi spunea cineva.
— De când?
— Ce alte simptome ai?
— Ai febră?
— Ai luat ceva până acum?
Punea câteva întrebări și îi dădea medicamentele potrivite.
Fără rețetă.
— De ce să ocup timpul medicului cu așa ceva? spunea ea. Medicul trebuie să se ocupe de cazurile grave.
Ideea părea atât de logică încât chiar și în vis mă simțeam puțin suspect.
Dar partea cea mai ciudată a visului a venit spre final.
Au început să apară personaje urâte.
Unii voiau războaie.
Alții voiau să cucerească teritorii.
Unii doreau să fure resurse.
Alții explicau că anumite categorii de oameni sunt mai importante decât restul.
De fiecare dată când apăreau, se întâmpla ceva straniu.
În fundal apărea o fotografie decupată dintr-un ziar..
Se vedea o poză în care erau niște oameni îmbrăcați în portocaliu, cred că erau niște adepți Hare Krishna care recitau mantre.
Iar titlul articolului care se vedea era:
„ACEASTA ESTE SOLUȚIA!”
Ca înotdeauna, când visul devenise mai interesant, m-am trezit.
Am deschis calculatorul, am verificat știrile și am constatat că presa continua să scrie despre negocierile politice.
