„Quizás, Quizás, Quizás” este una dintre cele mai senzuale piese create vreodată fără să ridice tonul, fără să spună vreodată ceva direct.
Scrisă în 1947 de cubanezul Osvaldo Farrés, melodia e o joacă elegantă între dorință și indecizie, între chemare și refuz.
Titlul înseamnă simplu „Poate, poate, poate”, dar fiecare „quizás” e un oftat muzical — o invitație și un pas înapoi în același timp.
De-a lungul anilor, cântecul a fost interpretat de Nat King Cole, Doris Day, Andrea Bocelli și zeci de alți artiști, fiecare adăugând o altă nuanță de mister.
Dar când ajungem la versiunea lui HAUSER & Caroline Campbell, lucrurile scapă din zona muzicală și intră direct în chimie pură.
Violoncelul și vioara se transformă în personaje, iar scena devine un preludiu artistic: ea îl provoacă, el răspunde, corzile se învăluie, și nimic nu mai e doar sunet.
Așa se face, băieți, cu stil și eleganță.
Nu-ți trebuie nici mașină tare (scumpă), nici tatuaje, nici bani.
Respirație comună, cu pauze lăsate exact acolo unde trebuie, cu priviri și vibrații care nu mint.
După aceea, nu mai e nevoie de nimic altceva.
Doar un „quizás” spus la momentul potrivit.
