Încet, încet, vine primăvara. Astăzi va fi puțin mai cald decât ieri, vom avea și soare. Temperatura maximă va ajunge la 10°C. Vânt ușor și variabil.
Față de ieri nivelul poluării a mai scăzut, dar suntem încă foarte departe de a avea aer sănătos. Dacă ar fi să-i dăm note la de 1 la 10, ca la școală (și cred că așa voi face de acum înainte, pentru ca fiecare să-și poată face o imagine plastică a nivelului de poluare), aerul de astăzi ar avea o notă cuprinsă între 2 și 4, în funcție de zonă. Când aerul va avea în permanență o notă cuprinsă între 9 și 10, vor avea și autoritățile o notă de trecere. Pentru că altfel, degeaba avem investiții și concerte dacă aerul din propriul oraș ne îmbolnăvește.
Am observat că și alte publicații au scris câte ceva despre aerul din Timișoara. Era și timpul. Noi ne răcim gura de pomană pe tema asta de câțiva ani și singurul efect a fost că autoritățile statului au mai dezactivat niște senzori din stațiile de măsurare a calității aerului pentru ca voi să nu puteți vedea care este realitatea.
Cine e curios să vadă calitatea aerului în timp real poate să dea oricând un click aici.sau aici.
Cursul BNR valabil astăzi este 4.9012/Euro, 4.5578/USD, 4.9605/CHF și 5.5563/GBP.
E-Distribuție anunță că astăzi, între orele 9-17, se va întrerupe distribuția energiei electrice pe străzile Intrarea Clopotului, Bd. Dambovita (p), str.Sfanta Rozalia (p), Gh.Doja (p), Arhitect Laszlo Szekely (p), Blv.Mihai Viteazul (p), Virgil Onitiu (p), Ciprian Porumbescu (p), Coriolan Baran (p), Filaret Barbu (p), P-ta N.Balcescu (p), iar între orele 11-19 curentul se va opri pe străzile Niccolò Paganini (p), Anton Bacalbasa (p)
Colterm anunță că astăzi, de la ora 9 la ora 16, se va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii pe străzile Herculane, Intrarea Iederei, Aleea Inului, Iris, Islaz, Liviu Rebreanu, Luceafărul, Martir Gh. Cruceru, Intrarea Mierlei, Zarand, Intrarea Munților, Mureș, Gavril Musicescu, Intrarea Râului, Săgeții, Plantelor, Intrarea Sabinei, Onoarei.
Numere de telefon la care timișorenii pot apela 24/24 pentru diferite servicii care necesită urgență:
Lăcătuș Deblocări Reparații uși: 0722 228 565, 0724 150 241
Electrician: 0726 154 381
Instalator: 0727 645 066, 0741 234 870
Consultații medicale la domiciliu, servicii ambulanță: 0256 970
Servicii funerare complete: 0256 529 407, 0765 256 666, 0722 607 648, 0740 244 469
Închiriere containere pentru volum mare de deșeuri: contractare@retim.ro
Ce s-a întâmplat în 15 februarie
Astăzi este Ziua Națională a lecturii.
1933: La București, a început greva ceferiștilor de la Atelierele Grivița (15 februarie-23 februarie).
1965: Emblema frunzei de arțar a devenit steagul oficial al Canadei.
1965: A murit Nat King Cole
1965: A murit Richard Feynman
1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată București–Brașov, prima de acest fel din România.
1980: A fost lansată pe apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.
1989: Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenția lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul – Ziua națională a salvării.
1991: A luat ființă „Grupul de la Vișegrad”, organizație de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.
Telefonul a devenit, dintr-un aliat în școala online, elementul care-i distrage astăzi pe elevi de la ce se întâmplă în clasă. Ce pot face profesorii este să se adapteze și să se folosească de dispozitivele.
În primul rând faceți altfel decât ați făcut până acum. Pentru că o școală care folosește mijloacele de comunicație audio-video oferite de dispozitivele electronice este cu totul altceva decât o tută care stă cu tableta în mână și le ține elevilor cursurile în exact același mod idiot și ineficient cu o face și când elevii sunt la clasă.
Astăzi e Ziua Lecturii. În loc de evenimente festiviste în care cineva stă și citește dintr-o carte, faceți o bibliotecă națională în format elactronic. Începeți cu Jules Verne, poate că astfel generalii președinții de țări vor înțelege cum e treaba cu baloanele și nu vor mai spune prostii la televizor, ca să râdă lumea de ei. Poate vor înțelege și ziariștii câte ceva. Și puneți în biblioteca aia tot felul de cărți, și manuale, și beletristică, și istorie, de toate. Uite, vă dau eu o carte de unde puteți începe, că tot comemorăm astăzi moartea lui Richard Feinman.
Europarlamentarii să propună încă astăzi acolo, la Bruxelles sau unde umblă ei, să se facă de urgență un set de lecții atractive în format electronic care să fie folosite pe tot cuprinsul Uniunii Europene, bineînțeles cu subtitrările aferente. Că bani se pare că sunt, în loc de a cumpăra arme, impuneți celor care conduc lumea să cumpere cărți și să le împartă gratis.
Chiar și numai pornind din clipul de mai sus s-ar putea face un set de lecții care să acopere cel puțin un an de studiu al fizicii. Și nu trebuie neapărat să existe niște legi sau regulamente în privința asta, fiecare profesor poate să contribuie la așa ceva.
Iar dacă lecțiile vor fi atractive și bine făcute, unii elevi, cei cărora capacitatea intelectuală le permite să urmeze un anumit nivel de școlarizare, vor fi și ei mai atrași de lecții decât de tot felul de prostii de pe Facebook sau unde se mai uită ei în timpul orelor.
România este obligată să facă reforma pensiilor speciale, inclusiv a pensiilor militare, drept condiție pentru a primi banii care i-au fost alocați în cadrul PNRR. Această precizare a fost făcută de…
Comisia Europeană propune ca toate autobuzele urbane noi să aibă emisii zero de CO2 din 2030
Comisia Europeană a propus, marţi, noi obiective ambiţioase privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi (HDV), începând cu 2030.
Parlamentul European a aprobat proiectul care va face ca din 2035 să se vândă doar mașini electrice
Parlamentul European a aprobat marți proiectul care va face ca din 2035 să nu mai fie vândute decât mașini noi electrice, iar cele cu benzină și motorină vor ajunge la final de parcurs. Obiectivul este de a…
Multimiliardarul Elon Musk susține că restricționează accesul armatei ucrainene la serviciul său de internet prin satelit Starlink pe motiv că vrea să prevină un al treilea război mondial.
Elon Musk e deștept. Așa că, dragi administratori ai lumii, faceți ca Elon Musk.
Nu mai faceți lucruri care permit escaladarea conflictului. Nu mai cheltuiți banii pe arme, cheltuiți-i pe cărți, pe locuințe pentru cetățenii țărilor din care faceți parte, cheltuiții pe cercetare adevărată în medicină…
Dragi cetățeni ai lumii care comentați pe Facebook, unii din voi demonstrând că nu numai că sunteți de o prostie rară dar mai și semnalizați zilnic acest lucru, faceți și voi ca omul ăsta, militați, chiar și prin comentariile voastre, pentru pace și împotriva celor care declanșează războaie pentru a se îmbogăți. Pentru că, să știți de la mine, cei vinovați pentru războaie nu sunt neapărat militarii, ăia de obicei sunt niște maimuțe idioate care fac ce li se spune. Vinovații adevărați sunt cei care se îmbogățesc de pe urma războaielor. Și, asta e valabil în cazul oricărui război, când ai aflat cine se îmbogățește, cine își vinde marfa, ai aflat și cine e principalul vinovat.
Războinica Maia Sandu și iminența unui dezastru
Trag nădejde că prin serviciile noastre secrete au mai rămas și niscaiva patrioți, măcar de sămânță. Și realizează cam ce se întâmplă în Republica Moldova, unde președintele Maia Sandu adună cu ambele…
Context Cu 18 ani în urmă (2005) a fost activat domeniul www.youtube.com, un website destinat utilizatorilor pentru încărcarea și vizualizarea videoclipurilor. YouTube este o platformă americană de…
Publicaţia americană The New York Times acţionează în instanţă Comisia Europeană pentru refuzul acesteia de a face publice SMS-urile dintre preşedinta CE Ursula von der Leyen şi directorul executiv al…
Alimentele bogate în seleniu ar putea fi folosite în tratamentul persoanelor cu Alzheimer
Cercetătorii chinezi au prezentat recent dovezi care arată că un consum de alimente şi ingrediente bogate în seleniu ar putea să îmbunătăţească starea de sănătate a persoanelor bolnave de…
Am să încep chiar de astăzi să experimentez pentru a vedea dacă acest lucru e adevărat. Mama nu prea mai are dinți și cu proteza nu poate mânca alimente bogate în seleniu, dar am să-i cumpăr suplimente alimentare care conțin așa ceva. Mai rău decât e acum nu pot să îi facă.
Dacă este vreun medic, sau cercetător în domeniul sănătății, care dorește să participe la acest experiment, poate să ia legătura cu mine.
Ford va desfiinţa 3.800 de locuri de muncă în inginerie şi administraţie, în Europa
Ford intenţionează să elimine 3.800 de locuri de muncă în domeniul dezvoltării de produse şi al administraţiei în Europa în următorii trei ani, a anunţat marţi compania, invocând creşterea costurilor şi…
În ultima perioadă auzim vorbindu-se tot mai mult despre hidrogen – și mai ales hidrogen verde – ca un înlocuitor pentru combustibilii fosili și o soluție atât pentru criza energiei cât și pentru eliminarea gazelor…
Ieri vă spuneam despre un articol mai vechi care devoala imensa păcăleală cu energia livrată prin intermediul hidrogenului. Iată un alt articol despre același subiect.
Și amintiți-vă că autoritățile din România, dacă nu mă înșel chiar și aici la noi, pe plan local, doreau să cumpere trenuri cu hidrogen. Nimeni nu s-a gândit cum vor fi alimentate acele trenuri. Așa se întâmplă dacă cei care ne conduc nu prea au citit la viața lor. Sau nu au înțeles ce au citit.
Americanca Monica Lewinsky, care a devenit celebră datorită aventurii pe care a avut-o cu președintele Statelor Unite, Bill Clinton, în timp ce lucra ca stagiară la Casa Albă, în perioada 1995-1997, a avut o apariție…
Acesta este o „non știre” pe care nici nu e nevoie să o citiți, eventual, dacă chiar sunteți curioși puteți să vă uitați la poze ca să vedeți că am dreptate.
Nu înțeleg de ce a fost nevoie ca această doamnă să fie din nou mediatizată. Nu a făcut nimic important în viată și nici frumoasă nu e. În fiecare dimineață văd în troleibuz o mulțime de călătoare care arată mult mai bine decât femeia asta.
Liderul USR, Cătălin Drulă, anunţă marţi, 14 februarie, într-o postare, o poluare extremă în Bucureşti şi Ilfov în această dimineaţă şi precizează că USR va chema azi de urgenţă pe comisarul-şef al Gărzii…
Domnul Drulă, despre Timișoara nimic? Că și aici am avut de vineri până ieri cel mai poluat aer din ultimul an.
S-a modificat structura anului școlar 2023-2024. Elevii vor avea vacanță de Paște
Ministerul Educației a anunțat că structura anului școlar 2023-2024 a fost modificată în cadrul Comisiei de dialog social, astfel că elevii vor avea vacanță de Paște.
Un nou cutremur resimțit la Timișoara – Seismul a avut 5.7 grade pe scara Richter
Un cutremur de 5,7 grade s-a produs, marţi, în judeţul Gorj, fiind resimţit în Bucureşti şi în mai multe judeţe ale ţării. Iniţial, datele INFP anunţau că seismul a avut loc în Vâlcea şi a avut o intensitate de 4,5.