Părinții prietenului meu locuiau într-un bloc turn, foarte asemănător cu blocurile noastre comuniste, undeva spre marginea Düsseldorfului.
– Bineînțeles că eu nu mă iau după ei, nemții ăștia sunt nebuni dacă cred toate prostiile pe care le văd la televizor, îmi spuse bătrânul domn care își lăsase tot ce strânsese în România pentru a se întoarce în “Vaterland”, țara de unde plecaseră strămoșii săi, patria care urma să-i ofere bunăstare, adevăr și libertate. Dar, totuși, dacă o fi ceva, ceva adevărat, că prea se vorbește de un an despre lucrurile astea, eu oricum m-am pregătit, nu cine știe ce, dar cât de cât.
Deschise ușa balconului și îmi arătă o cutie mare de carton, lungă de vreo 40 de centimetri și lată de vreo 30, în care erau frumos aranjate baterii R20, cred că nu mai văzusem până atunci atâtea baterii la un loc. Mai erau acolo 2 bidoane de 60 de litri în care mi-a spus că sunt rezerve de apă potabilă, avea și o mulțime de conserve, niște pachete de hârtie cu lumânări, câteva pachete cu chibrituri…
Omul se pregătise, la fel ca majoritatea celor din Germania, pentru apocalipsa numită atunci Y2K.
Zvonul începuse de prin 1995-1996.
Spuneau unii că BIOS-urile calculatoarelor fuseseră astfel programate încât să recunoască numai anii până la 1999, iar în anul 2000 acestea nu vor mai funcționa pentru că ceasul le va arăta că este anul 1900.
Pentru că în 1900 nu puteau exista computere, concluzia logică era că toate mașinile de calcul vor avea o problemă existențială care le va împiedica să funcționeze normal. Pentru IT-iștii din multinaționale, să știți că asta a fost o glumă.
Alții spuneau că bazele de date, unde pentru a se economisi spațiu de stocare se înregistraseră numai ultimele două cifre ale anului, vor da rezultate eronate atunci când vor fi interogate.
Iar concluzia logică era că dacă calculatoarele nu vor mai funcționa sau dacă vor da răspunsuri eronate, nimic nu va mai funcționa.
Curentul se va opri instantaneu în toată lumea în clipa când secundarul ceasurilor va trece prin dreptul cifrei 12.
Apa se va opri.
La fel se va întâmpla și cu oxigenul din spitale, cu semafoarele din orașe, cu utilajele din fabrici.
Vor trece ani până când această problemă va fi rezolvată, iar până atunci vom bea apă din râuri, va trebui să ne facem singuri pâinea și ouăle, medicii vor trebui să-și folosească din nou stetoscoapele pentru că computerele tomograf, ca orice computere, nu vor mai funcționa.
Aici la noi despre această problemă s-a discutat la nivel de specialiști și hobbyști și aproape că a trecut nebăgată în seamă.
Probabil că 99% din populație nici nu a auzit vreodată despre acest subiect, până când nu a citit acest text.
Pentru că, spre deosebire de acum, pe atunci românii erau oameni curioși și care încearcau să-și repare singuri lucrurile, fie că era vorba despre autoturism, televizorul cu intergrate sau mașina de spălat, unii posesori de computere, din curiozitate, au schimbat data BIOS-ului cu o dată din anul 2000, au repornit calculatorul și văzând că nu se întâmplă nimic au uitat de această problemă.
Alții au pornit și programele de contabilitate ale clienților, au băgat câteva formule contabile, au listat o balanță și au văzut că totul funcționează cum trebuie.
Era și normal să se întâmple așa, calculatoarele care avuseseră această problemă fuseseră de mult scoase din uz, la noi nu au existat niciodată astfel de calculatoare pentru că în întreprinderile românești se foloseau până în ‘90 tot felul de mașini CP/M sau clone Spectrum. Acasă, până la revoluție, nu avea nimeni PC, nu aveai voie să ai nici mașină de scris, cu atât mai puțin calculator. Iar când am pornit, am pornit de la ce era modern în acea perioadă, la fel ca și cu internetul sau cu telefonia mobilă.
Poate nu știați dar prima prezentare din lume a unui calculator cu procesor 486 a fost făcută în România, de către firma Salient. Cu vreo opt ore înainte ca acesta să fie prezentat în USA.
La ceilalți calculatoarele vechi fuseseră de mult înlocuite.
Să nu uităm că la sfârșitul anilor ‘90 se foloseau deja Windows 98 și chiar versiuni de test de Windows 2000, trecerea de la CP/M la DOS și de la DOS la Windows 3.0, 3.1, 3.11, NT4, 95, 98 și 2000 însemnând tot atâtea ocazii de rezolvare la nivelul sistemului de operare a problemelor care ar fi putut să apară.
Iar calculatoarele avansaseră în anii ‘90 de la XT cu frecvența de 4.77 MHz la 286, 386, 486, 5×86 și ajunseseră să aibă procesoare Pentium, deci de mult nu se mai punea problema existenței unor BIOS-uri care să nu fie compatibile cu anul 2000.
La noi primele PC-uri care s-au vândut, la începutul anilor ‘90, erau sisteme 286 pe care era instalat DOS 3.0.
Și programele fuseseră adaptate, spațiul pe hard disk nu mai era o problemă ca în anii ‘80 când un PC-XT avea un hard disk de 10MB, la sfârșitul anilor ’90 calculatoarele mele de acasă aveau hard disk-uri de 500-600 de MB.
Iar de-a lungul anilor ‘90 vechile sisteme industriale care funcționau pe nenumăratele sisteme de operare din anii 50 și 60 fuseseră înlocuite cu aplicații moderne.
Alții au profitat.
Chiar și eu am făcut un referat către directorul întreprinderii la care lucram pe atunci să aprobe cumpărarea unui nou calculator, a unei surse neîntreruptibile și a unei unități Jazz Drive, compatibile cu anul 2000, pentru că altfel după anul nou se oprește apa la WC.
Omul a aprobat, că citise și el despre Y2K prin ziare.
Băieții care se ocupau de service îi păcăleau pe contabili să-și cumpere calculatoare noi.
– Știu eu pe cineva care are o firmă, dar să nu-l facă din piese chinezești, se poate, e băiat serios aduce piesele direct din America – pentru că altfel exact după 1 ianuarie, când trebuie să facă bilanțurile, nu o să mai aibă pe ce lucra, mai ales că va fi criză pe piața de tehnică de calcul.
Pe computere și pe componente se puteau vedea etichete cu Y2K Compliant.
Am văzut în acea perioadă și încă mulți ani după aceea chiar și tastaturi cu astfel de inscripții pe cutie.
Dar abia în momentul în care am ajuns în Germania, am văzut pentru prima oară ce înseamnă isteria și manipularea.
Germanii au implementată în codul genetic supunerea față de autoritate.
Când salută un reprezentant al autorității, fie că e omul de la ghișeul consulatului sau vânzătoarea de bilete de tren, germanii pocnesc din călcâie (nu glumesc, eu am văzut asta).
Dacă sistemul le spune ceva, înseamnă că e adevărat.
Dacă s-a spus la televizor sau a scris în ziar, înseamnă că așa e.
Dacă la televizor s-a spus că în noaptea de anul nou se oprește apa și curentul, înseamnă că este o datorie cetățenească să fim dotați cu rezerve de apă și lanterne.
Ei au fost învățați că dacă dovedesc supunere față de sistem, acesta îi va răsplăti cu mașini frumoase, apartamente cu parchet laminat și excursii în grup organizate în Thailanda, pentru cei bogați, sau la Marea Nordului și Balaton, pentru ceilalți.
Spre deosebire de România, acolo problema Y2K nu rămăsese la nivelul specialiștilor și al posesorilor de computere.
Presa, în căutare de senzațional, făcuse ca acest subiect să fie important pentru fiecare cetățean, chiar și pentru cei care nu puseseră în viața lor mâna pe o tastatură.
Astfel s-a ajuns ca oamenii să creadă că viața lor de zi cu zi depinde de rezolvarea acestei probleme care de fapt nu exista.
Când am ajuns în Germania, câteva zile înaintea anului nou 2000, am văzut cum arată isteria și paranoia la ele acasă.
Nu îmi venea să cred ce văd.
Pe străzi se vedeau panouri imense pe care scria Y2K și cu un text mai mic cetățenii erau avertizați despre ce se va întâmpla dacă nu își schimbă calculatoarele.
Pe mașini erau abțibilduri cu Y2K Ready, probabil erau mașinile celor ironici la adresa sistemului.
Vedeai o mulțime de tineri purtând tricouri cu Y2K.
S-au schimbat în acea perioadă milioane de computere pentru că așa spunea sistemul, trebuie să-ți schimbi calculatorul cu altul nou pentru că altfel rămâi fără apă și pe întuneric.
Cred că cel puțin încă 10 ani după aceea am folosit tot felul de calculatoare minunate pe care le aruncaseră oamenii ăia pentru că așa li se spusese.
S-au cheltuit miliarde de dolari pentru programe care promiteau să-ți adapteze sistemul la anul 2000, bineînțeles condiția fiind ca hardware-ul să fie “Y2K Ready”.
Programele acelea de fapt nu făceau absolut nimic, la fel cum astăzi o mulțime de antiviruși nu fac nimic, afișează câteva alerte fals pozitive ca să te facă fericit că nu ai dat degeaba banii pe ele și cam atât. Dar pe unii i-au îmbogățit.
Y2K și apocalipsa care trebuia să urmeze începând cu 1 ianuarie erau subiecte nelipsite în ziarele și programele TV din Germania, dar și în restul lumii.
Isteria era întreținută fără nici o pauză.
În sfârșit, a sosit data de 31 Decembrie 1999.
Toată lumea stătea cu ochii pe computere așteptând să se întâmple ceva, poate începe să iasă fum și scântei din unitatea centrală, poate se oprește internetul, poate explodează monitorul…
În sufrageria prietenului la care stăteam mergea televizorul.
La un moment dat în cursul dimineții, cred că era pe la 10-11, pe ecran a apărut un tip scorțos:
– Au trecut doar câteva minute de când insula Kiribati a trecut în anul 2000.
Reporterii noștri trimiși la fața locului raportează că nu s-au semnalat incidente, sistemele de alimentare cu apă și energie electrică încă funcționează iar populația este liniștită.
După care a apărut un ecran negru, un corespondent a apăsat pe un întrerupător și în încăpere s-a aprins un bec chior, iar după aceea s-a dus la chiuvetă și a învârtit de rozeta bateriei pentru a ne arăta că apa încă curge.
Toată noaptea de revelion isterizarea populației a continuat, la fiecare oră prezentatorul știrilor anunța că într-o țară oarecare încă nu a sosit Apocalipsa, iar corespondenții trimiși la fața locului învârteau de robinete și se jucau cu întrerupătoarele.
Dimineața am plecat la gară și am pornit spre casă.
Am ajuns acasă în 2 ianuarie și spre seară m-am uitat la știri.
Nu se întâmplase nimic important.
Oamenii de la Ruginoasa își spărseseră reciproc capetele, la fel ca în fiecare an. Elțin își dăduse demisia în 31, locul său urmând să fie preluat de un tinerel blond, fost ofițer KGB. La fel ca în fiecare an Sfântul Vasile trecuse cu bine, spitalele erau pline de oameni care se îndopaseră și băuseră prea mult. Șoselele erau pline de oameni care se întorceau de la munte, neștiind că iarna nu-i ca vara.
Am dat drumul computerului și acesta încă funcționa. Funcționa și internetul, ăla pe dial-up la 56K pe care îl aveam pe atunci.
În toată lumea era la fel, în ianuarie 2000 computerele funcționau exact la fel ca și în 1999 sau în 1998.
Nu se mai pomenea nici un cuvânt despre Apocalipsă și de Y2K Bug.
Bineînțeles că nimeni nu a recunoscut ulterior că întreaga omenire fusese îndobitocită și că asistaserăm la cea mai mare manipulare din istoria de până atunci.
A trebuit să treacă un timp destul de lung până când unii mai tupeiști au ieșit din găurile în care fuseseră ascunși și ne-au spus că am trecut cu toții printr-un mare pericol dar noroc că au fost ei frumoși și deștepți.
Editorial realizat cu sprijinul Info KAM Technologies
Grupul Info KAM oferă întreaga gamă de servicii de contabilitate și consultanță contabilă
