Anton Kovacs March 18, 2020

 

2 ianuarie 2000

Am plecat din Düsseldorf în dimineața de 1 ianuarie.

Până la Viena am mers cu un tren, de acolo până la Arad am mers cu alt tren iar acolo ar fi trebuit să așteptăm 4 ore pentru al treilea tren.

Din fericire, am fost preluați de la scara vagonului de către un taximetrist întreprinzător care ne-a adus acasă, la Timișoara.

2 Ianuarie în România, în anul 2000, era o zi interesantă.

Nu aveai de unde să cumperi nimic, nici măcar pâine, peste tot era închis, majoritatea oamenilor stăteau în casă pentru că aveau capul umflat din ziua precedentă, când a fost sfântul Vasile.

Pentru noi problema era și mai gravă.

Am ajuns acasă după o vacanță de două săptămâni iar în casă nu aveam nici o coajă de pâine. Dar nu aveam nici bani românești, toți banii îi dădusem șoferului de taxi.

Aveam niște mărci, dar nici măcar un leu.

Și nici să schimbi valută nu aveai unde în 2 ianuarie 2000.

Nevastă-mea a pornit să umble prin vecini, Angela, Anton, Ionescu, Popescu, nu ai să-mi împrumuți niște bani până mâine…

Vecinii noștri erau și ei săraci, nu prea le rămăseseră bani în casă după sărbători.

După 10 minute au sunat la ușa noastră trei copilași.

Când soția mea le-a deschis unul din aceștia i-a întins un pumn cu monede.

Erau bănuții pe care-i câștigaseră colindând în noaptea de revelion.

Unii din copilașii ăia sunt acum “dincolo”.

Fac parte din comunitatea milioanelor de români care au plecat nu de prea mult bine ci pentru că au fugit de sărăcie.

Citește și:  Cum ar trebui să fie amenajat orașul – Episodul 5. Piața Nicolae Bălcescu

Astăzi nu-i mai vrem, pentru că de data asta nu mai vin cu bani și daruri, ca de obicei, ci vin la necaz.

Pentru a ne justifica ticăloșia și micimea sufletului invocăm reguli, exact cum niște reguli invocau și germanii când prietenii și vecinii lor evrei erau luați și duși în lagărele de exterminare.

Părerea mea este, măi, oameni buni, să nici nu mai veniți.

Vindeți tot ce aveți aici și făceți-vă case altundeva, în Toscana, sau în Austria, sau în Germania, sunt locuri frumoase acolo.

O mamă care își denunță fiicele care vin acasă nu merită dragostea voastră.

 

2 thoughts on “Despre compasiune și empatie

  1. Le-a denunțat nu că au venit acasă ci că nu au vrut să stea în casă. Cu ea cu tot. Credeți că i-a fost ușor?

  2. De fapt le-a denunțat când încă erau în avion, în drum spre țară.
    Da, i-a fost ușor.
    Există oameni care au în ei gena de delator.

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*