Lumea intră, de astăzi, în zodia celui mai mare eveniment sportiv. Marșul triumfal al Jocurilor Olimpice va continua cu scrierea unui nou capitol de istorie, de această dată în „orașul îndrăgostiților”, Paris.
Și, dacă am amintit de istorie, ar fi nedrept să-i uităm pe cei care au început să o scrie, căci, astăzi, nu am fi putut vorbi despre aceste jocuri dacă ei nu ar fi crezut în idealurile lor. Alături de Jocurile Pythice din Delphi, Jocurile Istmice din Corint şi Jocurile din Nemeea, Jocurile Olimpice făceau parte din seria evenimentelor naționale sportive din Grecia antică toate fiind ținute pentru a-l venera pe Zeus.
Jocurile Olimpice se desfășurau în orașul Olimpia, situat în partea de vest a Peloponezului, iar ediția de debut a fost consemnată în 776 î.Hr., atunci când istoricii menționează și primul campion olimpic: bucătarul Koroibos din Elis.
La Jocuri era permisă doar participarea grecilor liberi, în timp ce femeile și sclavii nu aveau voie nici măcar să asiste la aceste întreceri.
Probele au evoluat și continuă să o facă și astăzi. S-a plecat de la cursele de un stadiu, unitate de măsură a Greciei antice, de unde și numele de stadion, apoi au fost introduse cursele atletice pe mai multe distanțe, cursele de bige şi cvadrige (n.r. – care trase de doi sau patru cai), box etc.
Cunună în loc de medalii
În lipsa medaliilor, „trofeele” o reprezentau cununile. Cea mai râvnită era cea acordată la Jocurile Olimpice: cununa cu frunze de măslin. Cununa de laur era premiul acordat învingătorilor de la Jocurile Pytice din Delphi, cea din ramuri de pin pentru campionii Jocurilor Istmice, iar cea din frunze de țelină pentru câștigătorii curselor din cadrul jocurilor de la Nemeea.
La Jocurile Olimpice, cununa era confecționată din ramuri tăiate dintr-un măslin despre care se spunea că a fost sădit chiar de Hercule, fiul lui Zeus. Tăierea nu se făcea oricum, ci cu o seceră din aur.
În afara cununilor de măslin, câștigătorii Jocurilor Olimpice primeau dreptul de a mânca fără să plătească pe tot restul vieții, doar în perioada desfășurării întrecerilor sportive.
Din 720 s-a concurat topless
Orssipus din Megara a devenit celebru la ediția din 720 î.Hr. În timpul cursei, haina i s-a desprins de pe corp, dar a continuat să alerge și chiar să câștige cursa. Incidentul a fost considerat ca un semn divin, motiv pentru care tot mai mulți sportivi au început să concureze dezbrăcați. Cum etalarea glandului penisului era considerat un gest ofensator, concurenții erau obligați să-și lege prepuțul cu sfoară. Care mai cădea…
Supercampionul din Crotona
Jocurile Olimpice din antichitate au și ele eroii lor. Unul dintre aceștia este Milon din Crotona, considerat cel mai mare campion al jocurilor din perioada antică. Milon a câștigat șase titluri consecutive în proba de pankration, o disciplină care combina boxul cu luptele greco-romane. Milon s-a căsătorit cu fiica celebrului Pitagora, pe care l-a salvat de la moarte într-un moment în care acoperișul casei în care stăteau a fost la un pas de a se prăbuși. Milon a devenit o proptea umană care a ținut acoperișul până când toți cei aflați în interior au reușit să părăsească locuința.
Boxerul neegalat nici astăzi
Începând cu ediția din anul 688 î. Hr., boxul a devenit disciplină olimpică, iar Onomastos a devenit una dintre figurile marcante ale Jocurilor. Provenit din Smirna, actualul Izmir al Turciei de astăzi, Onomastos a câștigat primele patru ediții la box, performanță care nu a fost egalată nici în zilele moderne ale Jocurilor Olimpice. Legenda spune că nu a fost doar primul campion olimpic al boxului, ci chiar cel care a scris regulile acestui sport.
Campion olimpic post-mortem
Arrichion din Phigalia era deja campion olimpic la pankration, după coroanele de măslin câștigate în anii 572 î.Hr. și 568 î.Hr. La ediția din 564 î.Hr. Arrichion fost protagonistul celei mai dramatice finale din istoria olimpismului. Ultimele clipe ale disputei sunt descrise de Pausanias: „Când se lupta cu ultimul concurent rămas, acesta din urmă s-a prins mai întâi și l-a ținut pe Arrhachion, îmbrățișându-l cu picioarele și, în același timp, i-a strâns gâtul cu mâinile. Arrhachion a dislocat degetul adversarului său, înainte de a își da ultima suflare; dar cel care l-a sufocat pe Arrichion a fost forțat să cedeze în același timp din cauza durerii”. Organizatorii l-au declarat învingător pe Arrichion considerând că abandonul adversarului a survenit înainte de moartea lui Arrichion. Mulțimea a aclamat decizia organizatorilor și l-a purtat pe brațe Arrichion.
Antrenorul lui Arrichion, Eryxias, a strigat „Ce nobil epitaf, nu a fost învins niciodată la Olympia”.
În cinstea victoriei lui Arrichion, autoritățile din orașul natal, Phigalia, au ridicat o statuie în orașul său natal. Este considerată una dintre cele mai vechi statui dedicate unei victorii și este expusă și astăzi la muzeul din Olympia.
Decretul lui Teodosiu I
Cu toate poveștile încărcate de emoție, eroism și dramatism, tradiția organizării Jocurilor Olimpice a fost întreruptă în anul 393 d.Hr. Împăratului roman Teodosiu I a decis interzicerea Jocurilor Olimpice din considerente religioase, dorind să excludă orice obicei păgân. În opinia sa, Jocurile Olimpice erau un afront la creștinism.
Zappa, un „părinte” uitat de istorie
La mai bine de 1400 de a ani de la ultimele Jocuri olimpice, Evanghelie Zappa vedea pentru prima oară lumina zilei, la 23 august 1800, în localitatea greacă Lubova, aflată la acea vreme sub ocupația Imperiului Otoman, astăzi pe teritoriul Albaniei. Viața l-a adus pe Zappa la Paris, acolo unde a intrat într-un cerc unde i-a cunoscut pe Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza, cu care a legat o strânsă prietenie. Nemulțumit de viziunea instaurată la nivelul armatei Greciei, Zappa s-a stabilit în Țara Românească, unde, în scurt timp a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din sud-estul continentului. În 1844, s-a stabilit la Broșteni, în județul Ialomița, unde a cumpărat hectare întregi de terenuri și a ridicat un conac.
Împreună cu un alt grec, Panayotis Soutsos, Evanghelie Zappa visează la reluarea organizării Jocurilor Olimpice. Ideea a lansat-o la București, în anul 1856, atunci când i-a și trimis o scrisoare lui Otto Friedrich Ludwig von Wittelsbach, regele Greciei, în care descria planul său. Inclusiv susținerea financiară. De reținut că ideea a venit cu șapte ani înainte de nașterea baronului Pierre de Coubertin.
Lunga corespondență cu Regele Otto a produs efecte după doi ani. La 19 august 1858, Regele Otto a semnat Decretul Regal prin care trasa ideile principale cu privire la organizarea Jocurilor Olimpice: Atena, gazda noilor Jocuri; întreceri din patru în patru ani, în patru duminici ale lunii octombrie; doar bărbații aveau voie să participe. Și doar cei care proveneau din regiunile istorice ale Greciei antice.
Ca noutate față de jocurile din antichitate, câștigătorii primeau medalii. Casa regală a Greciei a decis ca medaliile, din aur, argint și bronz, să poarte chipul Regelui Otto, iar reversul să fie inscripționat cu cel al lui Evanghelie Zappa.
Magnatul stabilit la Broșteni a trimis imediat fondurile necesare construirii Zappeionului din Atena, un ansamblu de clădiri și arene sportive pentru desfășurarea Olimpiadelor.
Deși prevăzute a se desfășura în octombrie, prima ediție a noilor Jocuri Olimpice s-a desfășurat începând cu 15 noiembrie 1859 și au participat 300 de sportivi din Grecia, Macedonia, Cipru, Albania și Turcia. Condiția era clară: toți sportivii să fie vorbitori de limbă greacă.
Zappa a prins ziua în care să privească desfășurarea noilor Jocuri Olimpice, dar nu a mai apucat să vadă finalizată construirea Zappeionului, care a fost inaugurat 20 octombrie 1888. Evanghelie Zappa a încetat din viață, la reședința sa din Broșteni, în 1865, răpus de Alzhaimer. Cea mai mare parte a rămășițelor sale au fost trimise, la dorința sa, în Grecia, iar o parte au fost înhumate la Broșteni.
Capul lui Zappa este îngropat sub statuia care-l înfățișează, în fața Zappeionului din Atena.
Pentru cine nu știe, Zappa a fost un mare iubitor al culturii. A fost cel care a susținut și finanțat înființarea Academiei Române și a tipăririi a două lucrări de mare importanță: „Dicționarului Limbii Române” și „Gramaticii limbii române”. Prin testament, a lăsat ca Academia Română să primească lunar 1000 de galbeni, pentru cheltuiueli de funcționare. De asemenea, a pus la dispoziția domnitorului Alexandru Ioan Cuza suma de 50.000 de galbeni, pentru achiziționarea de tunuri și muniție.
Revenind la Jocurile Olimpice, acestea au fost organizate în patru ediții (1859, 1870, 1875 și 1888) până la transformarea acestora într-o competiție olimpică de rang internațional.
Revoluția Baronului Coubertain
Baronul Pierre de Coubertain a susținut că mișcarea olimpică trebuie să devină una de nivel internațional. În 1887, a vizitat Atena, după organizarea a deja trei ediții finanțate de Evanghelie Zappa, apoi au urmat afirmațiile tedențioase că Jocurile organizate de Zappa sunt „încercări nereușite, o restituție prematură și neîndemânatică”.
Când vorbim de mișcarea olimpică, totul se reduce la discursul din 25 noiembrie 1892, din în amfiteatrul Universităţii din Sorbona, în care Pierre de Coubertain lansa ideea reluării Jocurilor Olimpice din vechea Eladă. Doar că ele fuseseră reluate de Zappa. Au fost numite „Jocurile Zappiene”.
În 1894, la Conferința de la Paris au fost puse bazele Comitetului Internațional Olimpic, care a decis reluarea organizării Jocurilor Olimpice, cu participare internațională. În cinstea jocurilor, competiția a fost atribuită Greciei, în 1896.
Este indubitabil aportul baronului Pierre de Coubertain la relansarea Jocurilor Olimpice, dar este o mare nedreptate care i s-a făcut lui Evanghelie Zappa, care este exclus din istoria Jocurilor Olimpice. Rațiunile nu le știm. Nici măcar nu le inuim. Gestul inexplicabil însă rămâne.
Gheorghe Plagino, primul român la JO
Deși a încercat din răsputeri, Grecia nu a reușit să îi convingă pe membri CIO ca Olimpiadele să fie organizate exclusiv în țara care le-a inventat. A urmat ediția de la Paris a Jocurilor Olimpice, din 1900 și, de aici, începe și istoria României la Jocurile Olimpice.
Primul reprezentant al României a fost Gheorghe Plagino, în proba de tir. A concurat împotriva a 50 de sportivi și, după două zile de întreceri, s-a clasat pe locul 13, cu 11 talere țintite din 20 posibile.
La 1 decembrie 1908, Plagino a fost ales membru al Comitetului Internațional Olimpic, fiind al doilea român, după Prințul Ghica, în această postură. Plagino a fost vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român (1923-1940) și președintele Uniunii Federațiilor Sportive din România (1933-1940).
Plagino a fost fiu nelegitim până la vârsta majoratului. El a fost rodul unei idilă a tatălui său cu o servitoare de origine germană Wilhemia Siefert. Din cauza faptului că era căsătorit, boierul Alexandru Plagino nu a recunoscut copilul. Asta până în 1894, când soția sa a trecut la cele veșnice. Așa a fost posibilă oficializarea relației cu Wilhemia Siefert și, în final, recunoașterea lui Gheorghe Plagino ca fiu legitim.
Prima medalie la JO
În 1924, Jocurile Olimpice au poposit, din nou, la Paris. Aici, România câștiga prima medalie olimpică din istorie. Rugbyul românrsc urca pe ultima treaptă a podiumului. Dar asta nu pentru că am fi fost vreo forță la nivel mondial, ci pentru simplu fapt că au fost înscrise doar trei echipe. Franța, SUA și România.
Prima medalie olimpică la individual
Lugojeanul Henri Rang a fost primul sportiv care a câștigat o medalie în probleme individuale pentru România. S-a întamplat la Jocurile Olimpice de la Berlin, din 1936, denumite și „jocurile lui Hitler”. Rang a obținut medalia de argint în proba de echitație, obstacole, alături de 53 de concurenți. Pentru decernarea titlului olimpic a fost nevoie de o „cursă de baraj” între Henri Rang și germanul Kurt Hasse, încheiată la egalitate. Totuși, germanul a fost încununat campion olimpic pentru că ar fi avut un timp mai bun.
După încheierea concursului, Adolf Hitler l-a invitat pe Rang în biroul său și i-a oferit cadou o motocicletă, ca premiu de consolare pentru ratarea medaliei de aur. Pe 25 decembrie 1946, Henri Rang își pierdea viața într-un accident de… motociletă.
Primul campion olimpic
Visul olimpic a făcut ca generații întregi ale sportului românesc să tânjească după un titlu olimpic. Iosif Sârbu a fost primul sportiv român care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. A câștigat proba de tir din cadrul Jocurilor Olimpice de la Helsinki.
Din păcate, eforturile la care sunt supuși ochii în acest sport provoacă traume, Iar aceasta nu l-a ocolit pe Sârbu. Medicii i-au recomandat lui Sârbu să se retragă. Împreună cu sportivul finlandez finlandezul Pauli Aapeli Janhonen, au pus la punct un un sistem prin care viziera se muta de la un ochi la altul. Din păcate, pe 23 septembrie 1964, Iosif Sârbu s-a sinucis în poligonul de la tunari, din cauza unei afecțiuni medicale, explicate în două scrisori descoperite de anchetatori.
Prima campioană olimpică
Șirul de medalii aduse pentru delegația României la Jocurile Olimpice a fost continuat de Iolanda Balas Sotter. Atleta a devenit prima campioană olimpică, performanță reușită la Jocurile Olimpice de la Roma, în 1960, în proba de săritura în înălțime. Finala a fost una dintre cele mai frumoase ale Jocurilor Olimpice. Iolanda a sărit, alături de alte patru concurente peste ștacheta de 1,71 m, apoi de la 1,73, a rămas singură în competiție. A sărit 1,77 m, 1,81 m și, în final 1,85 m. A recidivat patru ani mai târziu, la Tokyo, fiind singura dublă-campioană olimpică a atletismului românesc.
Fenomenul Lia Manoliu
România a mai dat lumii o sportivă de calibru: Lia Manoliu. Nu a avut niciodată strălucirea Iolandei, dar a avut resursele pentru a intra în cartea recordurilor: prima sportivă din lume care a participat la șase ediții ale Jocurilor Olimpice, performanță care a fost înscrisă în celebra Cartea Recordurilor. Prima participare la Jocurile Olimpice a fost la ediția din 1952, de la Helsinki, a urmat Melbourne, Roma, Tokio, Mexic și olimpiada de la Munchen. În tot acest timp a câștigat un titlu olimpic, în 1968, și două de bronz, la edițiile din 1960 și 1964, toate în proba de aruncare a discului.
Prima notă de 10
Facem un salt printre ani și ajungem la Montreal, Olimpiada la care Nadia a luat ochii întregii lumi. La 14 ani a devenit prima sportivă din lume care atingea perfecțiunea și era răsplătită cu 10,00. Nota care a ambiționat zeci, sute, poate chiar mii de gimnaste din întreaga lume. Toate voiau să fie ca Nadia, dar nu conștientizau că gimnastica își desemnase deja Regina.
Minunea de la Los Angeles
Olimpiada de la Los Angeles, din 1984 a fost cea mai de succes participare a României. E drept, performanța a fost favorizată de boicotul țărilor din blocul controlat de fosta Uniune Sovietică, la care România a refuzat să adere. România a obținut 53 de medalii, dintre care 20 de aur, 16 argint și 17 de bronz, cu care ne-am plasat pe locul doi în clasamentul pe medalii, după Statele Unite.
Lipă, un colos al sportului
Alături de gimnastică și atletism, canotajul face parte din categoria celor mai reprezentative discipline ale României la JO. Până la această oră a colectat 40 de medalii, dintre care 20 de aur. Dar a mai dat lumii un colos: Elisabeta Lipă. Este cea mai laureată sportivă din istoria canotajului mondial, cu cinci titluri olimpice (Los Angeles 1984 – dublu vâsle, Barcelona 1992 – simplu, Atlanta 1996 – 8+1, Sydney 2000 – 8+1 și Atena 2004 – 8+1), două titluri de vicacampioană olimpică (Seul 1988 – dublu vâsle și Barcelona, 1992 – dublu vâsle) și un bronz – la Seul, în 1988, în proba de 4 vâsle. Acestea se adaugă titlului mondial din 1989, nouă medalii de argint și alte trei de bronz. Această salbă de medalii i-au determinat pe oficialii Federației Internaționale să-i acorde titlul de „Cea mai bună canotoare a secolului XX”. Este a doua cea mai medaliată sportivă a României la Jocurile Olimpice, după Nadia Comăneci.
Paris 2024
La 100 de ani de la prima medalie a României, delegația României se întoarce la Paris, pentru o nouă ediție. Cu o delegație mult mai numeroasă, fomată din 106 sportivi, România face primii pași de reconstrucție a visului olimpic. Ultimele trei ediții au reprezentat un fiasco în comparație cu ce a reprezentat România la nivel olimpic în urmă cu zeci de ani.
Speranțele noastre la aurul olimpic stau în David Popovici și de echipajul feminin de dublu, la canotaj. Apoi pentru argint o speranță ar fi la haltere, acolo unde campioana entitre Loredana Toma are o șansă de a reînoda șirul medaliilor și a mai spăla imaginea acestei discipline, prăfuită de scandalurile de dopaj în ultimii ani. Și tenisul de masă visează frumos. După două ediții în care am fost aproape de bronzul olimpic la dublu-mixt, oficialii FRTM speră că a sosit anul în care să ne strecurăm printe coloșii asiatici ai acestui sport. Canotajul ne mai poate aduce două-trei medalii și… cam atât. Tot ce este peste, va fi un succes.
Nu ne rămâne de făcut altceva decât să strigăm HAI ROMÂNIA!
