Domnule Alin Nica, să vă spun de la început de ce vă scriu. Dacă directorul Muzeului de Artă, Filip Petcu, nu ar fi cerut o anchetă după incidentul cu cuțitul, și consecințe pentru cei ce nu au sesizat nimic deosebit în muzeu, legat de asta, i-aș fi derut eu demisia. În cazul acesta, cum le-a cerut, poate vă reanalizați decizia de a nu-i comenta hotărârea. Că e cusută cu ață albă.
Sigur, nu o veți face. Și nici nu scriu asta pentru dumneavoastră. Ci pentru ce va urma. În caz că se va dovedi că sunteți părtaș la măgăria despre care se vorbește deja în oraș.
Așadar, pentru cei care încă nu știu despre ce vorbesc, la finele lunii trecute un cuțit ceva mai altfel decât unul cu care-ți întinzi untul pe pită apare în Muzeul de Artă Timișoara, acolo unde nu ar fi trebuit să fie, în timpul unui festival de literatură ținut la Muzeu. Petcu cere intervenția poliției, precaut, și știind deja, probabil, că lucrează și cu persoane cu varii psihopatii și ranchiune, moștenite dinspre conducerea anterioară. Și este ironizat, pentru asta, de presă de trei lei și de oameni care nu au habar de cerințele unei instituții muzeale. Iar dumneavoastră refuzați să-i comentați decizia. Deși ar fi trebuit să-l felicitați public. Și am să explic toate lucrurile la care fac referire.
De unde știu de diagnostice și întâmplări ale celor din muzeu? M-am născut în orașul ăsta, știu ce se întâmplă aici, după 30 de ani de presă, am specializare, ca jurnalist, pe medicină, am scris zeci de articole referitoare la psihiatrie, am organizat, acum vreo 20 de ani, proiectul ”Gătaia pentru presă”, cu ajutorul Direcției de Sănătate Publică și chiar anul acesta am publicat o carte despre un gen de identificare a problematicii psihiatrice – bonus, sunt, din 2007, unul din membrii fondatori ai Asociației de Psihiatrie Comunitară ”Șanse”, din Timișoara. Asta, ca să nu aibă alți diletanți idei cum că de ce mă exprim legat de acest aspect.
Dar, legat de asta, trebuie să avem sensibilități, nu? Adică nu ne uităm cu ce angajați trebuie să lucreze cineva din ograda dumneavoastră, pe care i i-a înfipt pe gât turnătorul benevol al Securității, Hodoș, Robert, Nedelcu, sau cum vă adresați, la partid, când îl pomeniți pe fostul meu profesor de tristă amintire. Fostul meu profesor Neumann, nu fostul meu profesor Tolcea, că de la Tolcea am avut câte ceva de învățat. Cel căruia, azi, Curtea de Apel București i-a alipit de cartea de vizită calitatea de colaborator al Securității – știți, da? Apropo, Neumann a declanșat o anchetă pentru un rahat. Nu, nu spun asta metaforic. A chemat poliția pentru că a primit împachetat un rahat. Dar Petcu e ăla ciudat, nu?
Să lămurim alt aspect. Nu l-am intersectat pe Filip Petcu de mai mult de patru ori până acum. Nu mă plătește nimeni nici să-l ridic, nici să-l cobor. (Știu că e ciudat multora, chiar din administrația locală, dar unii jurnaliști au și conștiință proprie). Însă, din câte știu, nu a fost numit politic. Deranjează asta? E pe țeavă vreun plod de… cineva, să-i ia locul? Unul de la o galerie privată, cumva? De asta, reacțiile (sau lipsa lor) de acest gen?
Dar să ajungem la ce e cel mai important. Perioada în care trăim, plus antecedentele de distrugere (încercare de distrugere) a unor opere de artă. Da, am lucrat și la un complex muzeal niște ani, și despre chestia asta știu cu ce se mănâncă, am ținut artefacte deosebite în mână sau am lucrat cu ele – mumii, tablouri de pictori celebri, relicve, incunabule (dexonline.ro). Știți că există topuri neoficiale (deși probabil vor ajunge și oficiale, acum) ale muzeelor care sunt mult prea permisive cu apropierea vizitatorilor de exponatele lor? Și vedem îndată de ce e important.
Nu oricine poate avea voie să atingă sau să ajungă în postura de a putea atinge orice obiect de patrimoniu cultural. Ele, aceste obiecte, se pot deteriora la manipulare dar, în același timp, pot fi deteriorate ca scop în sine, dacă un răuvoitor ajunge în preajma lor. Iar omenirea a învățat tot mai mult că, de îți pasă de valorile tale culturale, le protejezi. Uneori chiar cu prețul unei mai mici vizibilități a lor. Iar ultima lună a fost de-a dreptul un imens semnal de alarmă că munca înspre protecția obiectelor de patrimoniu trebuie să se intensifice.
(Aici poate e cazul să vi se aducă aminte, domnule Nica, și că alături de unii cu gestiune la Muzeul de Artă din Timișoara, numiți tot pe barba lui Neumann, au intrat în depozitul muzeului, în timpul lui Neumann, indivizi dubioși EXTERIORI muzeului, care au manipulat și fotografiat lucrări de patrimoniu și că s-au făcut intervenții ilegale pe lucrări – aveți idee cum s-a lucrat cu poliția pe cazurile astea?).
Revenim la zona internațională. Să vedem doar de zilele astea, ultime, din octombrie, cu evenimentele lor pe linie, dincolo de muzeul nost, ”amărât”, de-l comparăm cu marile muzee ale lumii… Vezi activiști sau deranjați (nu, nu pun egalul între astea) că se pregătesc să arunce zupă, în Musee d’Orsay, în Van Gogh sau Gauguin. Se lipesc unii de elementele de susținere ale unui schelet de dinozau fabulos, în Berlin, atacă unii Fata cu cercel de perlă de Vermeer. Dar Petcu e ăla deplasat pentru că a chemat poliția pentru un cuțit dubios, nu?
Hai să vă mai amintesc chestii d-astea. Pentru unii dintre noi fac parte din cultura generală, legată de „întâmplări de muzeu”, și de aceea avem tresăriri, în unele muzee ale lumii, când vedem ce ușor se poate ÎNCĂ ajunge la distrugerea unei opere, dacă vrei asta.
În 2012, Un Monet a fost lovit, în Irlanda, de un pumn. „Fântâna” lui Duchamp a fost ciobită, de două ori, în 1993 și în 2006, cu un ciocan, DE CĂTRE ACELAȘI INDIVID. În 1972, un geolog a spart bucăți din Pieta lui Michelangelo, din Vatican, cu un ciocan (da, nu te mai poți apropia de ea acum). În 1990, un psihopat (fugit de la o instituție psihiatrică, în cazul ăsta) a dat cu acid sulfuric pe un Rembrandt, în Amsterdam. ACELAȘI OM, niște ani mai târziu, a băgat cuțitul într-un Picasso, pe care l-a deteriorat major. Era un cuțit de bucătărie. Mmm? Sună cunoscut? Și lui Petcu, cel ironizat, se pare că i-a sunat. Doar că el nu a lăsat lucrurile așa.
Și întâmplări de genul acesta mai sunt. Nenumărate. Dar sunem în Timișoara. Vă pun la dispoziție o fotografie cu statuia Fecioarei Maria, spartă, din anii trecuți, în caz că nu ați înregistrat, în epocă, evenimentul. ÎNȚELEGEȚI că nu mai sunt timpuri în care să ne permitem să nu se ia măsuri, când ceva poate duce la deteriorarea sau distrugerea unor opere de artă?
În Vatican, la muzee, intri doar prin piuitoare, la San Marco, în Veneția, de o vreme nu mai intri cu genți și poșete – le lasi în o clădire învecinată, în Uffizi nu ai voie să pozezi nici fără blitz. Nici în Capela Sixtină. Nici în Musee d’Orsay nu aveai voie să pozezi, dar, aparent, puteai arunca supă pe exponate. Dar am senzația că asta se va schimba.
Pentru a avea și confirmări, am sunat la câteva muzee pe care le știu, și știu cum sunt expuse operele, să întreb dacă, în contextul evenimentelor nefericite cu vandalizările și acțiunile activiștilor feluriți din ultima lună, se vor reconsidera măsurile lor de securitate.
La Muzeul Regal de Arte Frumoase din Bruxelles, purtătoarea de cuvânt îmi spune că la muzeul lor s-a hotărât să nu se mai dea declarații despre măsurile de securitate, deocamdată. Insist, politicos, spunându-i că tocmai am în față pozele mele de la ultima vizită, și că mă uit la Marat, de David, și la Căderea îngerilor damnați, și la Căderea lui Icar, de Bruegel, și, exact ca în amintirea mea, nu par să fie acoperite de ceva – și o rog să îmi confirme. Și chiar și pentru un lucru pe care îl poți constata la o simplă vizită, doamna Lebailly îmi spune că mă roagă să o înțeleg, dar nu îmi poate răspunde.
Sun la Kunsthistorisches Museum din Viena, tot cu un snop de poze de la ei în fața ochilor, îl rog pe cel de la biroul de presă să mă ajute, cere să îi scriu pe mail, îi spun că e ceva general, doar să îmi spună de vor să lucreze pe măsurile de securitate. Se întrerupe dubios de brusc convorbirea, revin, omul se scuză cum că nu poate da relații despre măsurile de securitate.
Sun la Muzeele Vaticanului. Tot un domn e purtător de cuvânt, nu ajung direct la el, ci printr-un interior, îmi spune același lucru, că decizia e să nu se vorbească despre schimbarea măsurilor de securitate, îi explic că marile muzee trebuie să dea tonul, în Europa, și că le-am vizitat de mai multe ori muzeul, și si sculpturile și pânzele lor sunt periclitate, plus că, în apropiere, știm deja ce s-a întâmplat cu Pieta… Se aude că omul e încurcat, ar vrea să ajute, mă roagă să îl înțeleg, că sunt toți într-o criză, îmi spune că încearcă ce poate, de îi adresez întebarea pe mail, că o va duce unui superior, să vadă ce zice.
Haideți să vă traduc acum. Am bătut zeci de muzee, grădini botanice, biblioteci și alte instituții de acest gen din străinătate, și am vorbit cu mulți curatori ai lor. Nu este deloc o practică obișnuită să te ascunzi față de presă. Este ABERANT să nu răspunzi cuiva de Căderea lui Icar are sticlă în față sau nu (bag eu 95% din propria mână că nu are – îmi aduc aminte că în alți ani am pozat și cu niște unghiuri mai ciudate, cum am pozat cândva și un Luchian, în România, și aș fi remarcat). Ceea ce înseamnă că TOȚI simt frica, și toți își pun problema cum să o așeze, măcar parțial. Dar Petcu e ăla care gândește răsucit, să se teamă pentru patrimoniul orașului, pentru care răspunde…
Am zis să vorbesc și cu un director de muzeu din România, unul pe care îl știu și numit de mai multă vreme, și normal la cap (ok, în asta nu mai intru acum, înțelegeți ce vreți), și am sunat la Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. L-am întrebat, direct și simplu, ce ar fi făcut de găsea un cuțit pe un coridor al muzeului lui. Omul mi-a răspuns tot simplu: „Având în vedere contextul internațional din ultima vreme, aș fi chemat poliția”. Dar, deh, Petcu e ăla căruia i se adună bile negre de imagine în paner, să fie debarcat.
„And Brutus is an honourable man…”
O să îmi spuneți că scriu vehement. Nu neg. Pentru că am și eu o lucrare pe care o iubesc din străfundul sufletului meu, în Muzeul de Artă din Timișoara, și nu vreau să o văd despicată, borâtă, arsă sau colorată. Nu, nu vă spun care e – în orașul ăsta, în care vă feriți să spuneți că un om ce a procedat corect, a procedat corect (remarcați procedeul stillistic, da?), lucrurile dragi se ascund, pentu a fi aproape siguri că le vom avea și a doua zi.
Vă las un fragment din Nichita Stănescu, drept încheiere, dintr-o elegie a lui – poate ajută la înțeles. Vedeți că martirii la care se închină colegii mei mai puțin inspirați din presă sunt falși. Și e grețos să ajungem, și aici, tributari sindromului Stockholm, aplaudându-l pe cel ce, în fapt, periclitează sau omoară. Și că, oricine va periclita patrimoniul, fie cu cuțite, fie prin ordine de partid neacoperite de firesc, va ajunge să dea socoteală.
„De îndată vor pune în rană un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor aşeza acolo un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ce se desparte de sine.
Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde ochiul,
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza în orbită un zeu
şi el va sta acolo, împietrit, iar noi
ne vom mişca sufletele slăvindu-l…
Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul
slăvindu-l ca pe străini.”
Poze din colecția personală, din Vatican, Paris, Bruxelles, Viena, Timișoara.
Ramona Băluțescu
Doamne, ce prost scrii! Ce nu ti a spus petcu e ca toate lucrarile sunt in depozite. Toate!
Un cutit lasat la vedere, intr un spatiu in care se aflau doar angajati, si nu aveau acces persoane straine reprezinta amenintare pentru ce?
Daca angajatul avea un scop rau-intentionat lasa cutitul la vedere?
Ti a dat foanene vreo pictura de a ei? 🤣🤣🤣
Tot acest articol e o văicăreală de la un capăt la altul. Și este atât de îngust și plin de servilism încât mi se face rău. Pilif nu e un nevinovat. E doar un altfel de Neumann!
Ce a spus Politia la sesizarea facuta de petcu? Ca i ati pus pe drumuri degeaba, da?
Petcu a chemat Politia dar a numit si vinovatul. Deci un turnator ordinar! Cu o simpla ancheta interna rezolva… ce avea el in cap. Sau ce nu are…
Doamna Băluțescu, greșiți în articol. Ăla pus șef la muzeu habar nu are ce înseamnă un Muzeu. El a fost pus acolo politic, să execute ordine primite de la cei care habar nu au și nu au avut ce înseamnă un Muzeu. Despre ce concurs de director vorbim cand a fost la acel „concurs” un singur candidat? Ar fi fost chiar culmea să fie iesit al doilea ala singuru de s’o dusu la „concursu”. El o dat probele, comisarii pusi sa evalueze au costatat că este intr-o continua luptă cu sine însuși si atunci au zis, bun, ia postu si continua lupta, poate mai inveti ceva. Si gata individul a ajuns numit sef la muzeu intr-o zi de 10 Mai. Păi, de la infiintarea muzeului, tot timpul a fost un singur candidat la sefia lui, niciodată doi sau mai mulți. Încercați să vă informați mai bine când va apucați de scris materiale despre Muzeu. Și să știți că tot pe „barba” lui Neumann Muzeul a primit de la Guvern dreptul de a se numi „Național”, deși nu indeplinea condițiile in totalitate pentru asta. La fel vă invit sa cercetati mai bine cand scrieti despre o așa numită „colaborare” a lui Neumann cu securitatea, sa cititi ce înseamnă aia „colaborare cu securitatea” ca politie politică. Decizia acelui obor de apel a fost dată lui Neumann tot la comandă politică. Se va demonstra asta, cu timpul. Decizia dată de „instanță” merge in recurs la ÎCCJ, și se va vedea daca si acolo se da la fel. Asa ca, mai lăsați partizanatele si puneti mânutza pe studiu si cercetare cand scrieți despre muzee si colaboratori cu securitatea, că zvonistica lui petcu către presa portocalie nu are valoare de adevăr absolut și nici de vreun altfel de adevăr. Băiatul e un circar agitatori pus pe zvonistica de „nește unii diplomați”, cu practica făcută’n pcr pe ultima sută de metri, preluați de noul pecere și apoi trimiși de alții prin instituții de cultură și prin diplomatie că au ciocul tare și josnic și boborul mai are nevoie și de josnicie ca politicul să țină sistemul în viață mai departe. Deci nu tin astea într-un stat chiar stat și mai ales unul de drept. Mă rog țin de divertisment pentru camarila sistemului perestrokist nimic mai mult iar cum pe aici vorbim despre un stat divertisment… incercati să vă dați seama pe unde se va ajunge. Inspiratie si spor in cercetare si scris!
O mizerie de articol platit. Petcu plateste acum dupa metpda proprie pe care a aplicat-o personal lui Newmann.
Daca nu stiti nu vorbiti. In al doilea rand e omul lui PROTEASA – latifundiarul bisnitar de terenuri din Mosnita, care vrea devierea iesirii la autostrada pe terenurile proprii … sunteti varza.
Scroafa cu aparat foto si pix in mana aia esti, o rusine de jurnalist, tu le sti pe toate, tu suni peste tot, esti leonardo da vinci cu fusta si vopsea rosie in par.. vezi ca pt articolul asta cand te vad pe strada te scuip intre ochi