Infostoria: Ce s-a întâmplat în 23 februarie

532: Împăratul bizantin Iustinian I pune piatra de temelie a unei noi bazilici creștine ortodoxe la Constantinopol – Hagia Sofia.

Hagia Sofia nu era un proiect complet nou. O biserică cu acest nume fusese deja construită în Constantinopol încă din secolul al IV-lea, dar a fost distrusă de mai multe ori. Cea mai recentă variantă fusese ridicată de împăratul Teodosie al II-lea, dar în 532, în timpul Revoltei Nika, mulțimea furioasă a incendiat clădirea.
Această revoltă a fost unul dintre cele mai periculoase momente ale domniei lui Iustinian. Mii de oameni au protestat împotriva împăratului, iar orașul a fost devastat de incendii și lupte de stradă. Cu sprijinul soției sale, împărăteasa Teodora, și al generalilor Belisarie și Mundus, Iustinian a reprimat violent rebeliunea, masacrând zeci de mii de răsculați în Hipodromul din Constantinopol.
După această victorie sângeroasă, Iustinian a dorit să reconstruiască orașul și să demonstreze supremația sa. Astfel, a ordonat ridicarea unei noi Hagia Sofia, care să fie mai grandioasă și mai durabilă decât toate construcțiile anterioare.
Pentru acest proiect monumental, Iustinian i-a angajat pe arhitecții Anthemius din Tralles și Isidor din Milet, doi dintre cei mai mari ingineri ai epocii. Construcția a fost realizată într-un timp record, fiind finalizată în doar cinci ani (532-537), un efort extraordinar pentru acea vreme.
Hagia Sofia a fost proiectată într-un stil unic, combinând elemente de arhitectură romană cu influențe orientale. Cea mai impresionantă trăsătură a sa este cupola imensă, care pare să plutească deasupra navei centrale, datorită ingeniosului sistem de contraforturi și pandantivi. Cupola originală s-a prăbușit parțial la cutremurul din 558, dar a fost reconstruită ulterior într-o formă mai solidă.
Noua bazilică a fost inaugurată oficial în 537, iar legenda spune că Iustinian, impresionat de măreția construcției, ar fi exclamat: „Solomon, te-am întrecut!”, referindu-se la Templul lui Solomon din Ierusalim. Hagia Sofia a devenit rapid centrul spiritual al Imperiului Bizantin, servind ca biserică ortodoxă timp de aproape 900 de ani.
După cucerirea Constantinopolului de către otomani în 1453, Hagia Sofia a fost transformată în moschee, iar minaretele au fost adăugate ulterior de sultanii otomani. În 1935, la inițiativa lui Mustafa Kemal Atatürk, clădirea a devenit muzeu, iar în 2020, guvernul turc a decis să o reconvertească în moschee.

1271: Prima mențiune documentară a orașului Brașov.

În secolul al XIII-lea, Transilvania făcea parte din Regatul Ungariei, iar regiunea Brașovului avea un rol strategic și economic semnificativ. Așezarea a fost fondată de sașii transilvăneni, un grup de coloniști germani aduși de regii maghiari pentru a dezvolta comerțul și apăra frontierele estice ale regatului.
Prima mențiune documentară a orașului apare într-un act emis de regele Ștefan al V-lea al Ungariei, în care este menționat sub denumirea de „Brassó”, un nume de origine germanică. Alte denumiri istorice ale orașului includ Kronstadt (în germană) și Brassó (în maghiară), iar în documentele latinești ale vremii apărea și sub forma Corona.
După atestarea din 1271, Brașovul s-a dezvoltat rapid, devenind un important centru comercial și meșteșugăresc. Aflat la intersecția unor rute comerciale majore între Orient și Europa Centrală, orașul a beneficiat de autonomie economică și a fost inclus în Universitas Saxonum, o uniune a coloniilor germane din Transilvania.
În secolul al XIV-lea, Brașovul a devenit unul dintre cele șapte orașe fortificate (Siebenbürgen) din Transilvania. Zidurile de apărare, turnurile și bastioanele construite de breslele meșteșugărești au transformat orașul într-o cetate greu de cucerit.

1455: În mod tradițional, data publicării Bibliei Gutenberg, prima carte occidentală tipărită cu caractere mobile.

Până în secolul al XV-lea, cărțile erau copiate manual de scribi, un proces extrem de lent și costisitor, accesibil doar celor bogați și bisericii. Gutenberg a revoluționat acest sistem prin inventarea tiparului cu caractere mobile, o tehnologie care permitea reproducerea rapidă a textelor prin aranjarea unor litere metalice reutilizabile.
Pentru a face acest lucru posibil, Gutenberg a dezvoltat mai multe inovații:
Un aliaj special de plumb, staniu și antimoniu pentru litere, care asigura durabilitatea și claritatea textului.
Un nou tip de cerneală pe bază de ulei, mai aderentă la hârtie și pergament.
Un dispozitiv de tipar bazat pe prese de struguri utilizate în vinificație, adaptat pentru imprimarea paginilor.
Biblia Gutenberg – O capodoperă a tipografiei
Biblia lui Gutenberg, cunoscută și sub numele de Biblia cu 42 de rânduri, este o ediție a Vulgatei, traducerea în latină a Bibliei realizată de Sfântul Ieronim. Se crede că primele exemplare au fost finalizate în 1455, deși tipărirea ar fi început încă din 1450.
Caracteristicile Bibliei Gutenberg includ:
1.282 de pagini împărțite în două volume.
Text tipărit cu caractere gotice, imitând scrisul de mână al manuscriselor medievale.
42 de rânduri pe pagină, ceea ce a permis economisirea spațiului fără a sacrifica lizibilitatea.
Decorări manuale, fiecare exemplar fiind îmbogățit ulterior cu ilustrații și inițiale pictate manual, pentru a păstra aspectul manuscriselor tradiționale.
Se estimează că au fost produse aproximativ 180 de exemplare, dintre care 49 s-au păstrat până astăzi, unele incomplete.

1633: Matei Basarab este recunoscut domnitor al Țării Românești, de către Poartă.

Matei Basarab provenea dintr-o familie boierească influentă și era un adversar al domniei lui Leon Tomșa, domnitor numit de turci, dar nepopular printre boieri. În 1632, Matei Basarab s-a răsculat împotriva acestuia, beneficiind de sprijinul nobilimii locale și al moldovenilor conduși de Vasile Lupu. După înfrângerea lui Leon Tomșa, Matei Basarab a fost ales domn de către boieri, dar pentru a-și asigura tronul, avea nevoie și de recunoașterea oficială a Porții Otomane.
În 1633, Imperiul Otoman, interesat să aibă un domnitor stabil și loial în Țara Românească, l-a confirmat pe Matei Basarab ca domn al țării. Acest act a consfințit începutul uneia dintre cele mai importante domnii din istoria românească.

1893 Patentarea motorului Diesel, o descoperire a inginerului german, Rudolf Diesel.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, motoarele pe abur dominau industria, însă acestea erau voluminoase, ineficiente și necesitau mult timp pentru a ajunge la puterea maximă. Pe de altă parte, motoarele cu ardere internă pe benzină începeau să câștige popularitate, dar aveau un randament scăzut. Rudolf Diesel, absolvent al Școlii Politehnice din München, și-a propus să creeze un motor mai eficient din punct de vedere energetic, capabil să transforme o cantitate mai mare de combustibil în energie utilă.
Spre deosebire de motoarele cu aprindere prin scânteie (pe benzină), motorul Diesel funcționează prin aprindere prin compresie. Principalele sale caracteristici sunt:
Aerul este comprimat la presiuni foarte mari, ceea ce determină creșterea temperaturii acestuia.
Combustibilul (inițial, ulei de arahide, ulterior motorină) este injectat în cilindru, unde se autoaprinde datorită temperaturii ridicate a aerului comprimat.
Nu necesită bujii pentru aprindere, ceea ce crește fiabilitatea și reduce consumul de combustibil.
Randament superior față de motoarele pe benzină, datorită raportului mare de compresie.
Patentarea și primele teste
În 1893, Rudolf Diesel a primit brevetul pentru motorul său, descris în lucrarea sa „Teoria și construcția unui motor termic rațional pentru înlocuirea mașinilor cu abur și a motoarelor cu ardere internă cunoscute” („Theorie und Konstruktion eines rationellen Wärmemotors”). Primele prototipuri au fost testate în anii următori, iar în 1897, Diesel a reușit să construiască un motor funcțional, cu un randament de aproximativ 26%, mult superior celui al motoarelor pe abur, care aveau un randament de sub 10%.

1898: Romancierul francez, Émile Zola, a fost găsit vinovat de calomnie și a fost condamnat la închisoare pentru că a scris celebra sa scrisoare J’accuse, acuzând guvernul de anti-semitism și de faptul că l-a încarcerat fără temei pe capitanul Alfred Dreyfus. A reușit să evite pedeapsa exilându-se în Anglia.

1917: Primele demonstrații la Sankt Petersburg, Rusia. Începutul Revoluției din februarie (8 martie în calendarul gregorian).

La începutul anului 1917, Rusia era afectată grav de Primul Război Mondial, care adusese pierderi umane uriașe și epuizase resursele economice ale țării. Țarul Nicolae al II-lea se confrunta cu nemulțumiri profunde din partea populației, datorită lipsei de alimente și a inflației galopante, înfrângerilor militare și pierderilor masive de soldați, corupției și incompetenței guvernului și nemulțumirilor muncitorilor și țăranilor, care trăiau în condiții precare.
Pe acest fond de frustrare socială, grupurile revoluționare, inclusiv bolșevicii, menșevicii și socialiștii-revoluționari, au început să câștige sprijin.
În 8 martie 1917 (23 februarie stil vechi), de Ziua Internațională a Femeii, mii de femei muncitoare din fabricile de textile au ieșit în stradă, protestând față de lipsa pâinii și condițiile grele de muncă. Acest protest pașnic a escaladat rapid, muncitorii din alte sectoare alăturându-se manifestațiilor. În doar câteva zile, numărul demonstranților a ajuns la peste 200.000 de oameni, care scandau lozinci precum „Jos autocratia!” și „Pâine și pace!”.
Armata, formată în mare parte din recruți nemulțumiți, a refuzat în multe locuri să reprime manifestațiile. Unele unități militare s-au alăturat protestatarilor, accelerând haosul.
În fața revoltei populare, guvernul țarist a fost neputincios. Pe 15 martie 1917 (2 martie stil vechi), Nicolae al II-lea a abdicat, punând capăt a peste 300 de ani de dominație a dinastiei Romanov. Puterea a fost preluată de un Guvern Provizoriu, condus inițial de Prințul Gheorghi Lvov, iar mai târziu de Aleksandr Kerenski.

1918: A luat ființă Armata Roșie. Ziua apărătorilor patriei în Rusia.

După Revoluția din Octombrie 1917, bolșevicii, conduși de Vladimir Lenin, au preluat puterea în Rusia. Totuși, ei s-au confruntat imediat cu opoziția armată a forțelor antibolșevice, cunoscute drept Albii (loiali țarului, democraților și forțelor occidentale). Pe fondul Războiului Civil Rus (1917-1922), era necesară o armată loială regimului comunist pentru a păstra controlul asupra țării.
La început, forțele bolșevice se bazau pe Gărzile Roșii, unități de muncitori înarmați și dezertori din armata țaristă. Dar aceste formațiuni erau dezorganizate și insuficient instruite. Astfel, la 23 februarie 1918, Lenin și guvernul sovietic au anunțat mobilizarea generală, marcând oficial formarea Armatei Roșii.
Lev Troțki, numit Comisar al Poporului pentru Afaceri Militare, a fost principalul arhitect al Armatei Roșii.
Pentru a crește eficiența, fostele cadre ale armatei țariste au fost reintroduse în funcții de comandă, în ciuda opoziției unor bolșevici radicali.
A fost introdus sistemul de comisari politici, care supravegheau ofițerii și asigurau loialitatea acestora față de regimul sovietic.
Recrutarea s-a bazat pe muncitori și țărani, dar disciplina strictă a fost impusă prin metode dure, inclusiv execuții pentru dezertare.
Deși inițial slab echipată și haotică, Armata Roșie a devenit rapid o forță puternică, reușind să învingă Albi și să consolideze regimul comunist.

1927: Fizicianul teoretic german Werner Heisenberg scrie o scrisoare colegului fizician Wolfgang Pauli, în care descrie pentru prima dată principiul său de incertitudine.

Principiul Incertitudinii enunțat de Heisenberg afirmă că nu putem cunoaște simultan cu o precizie absolută două proprietăți fundamentale ale unei particule, precum poziția și viteza (sau impulsul) acesteia. Mai exact, cu cât încercăm să măsurăm mai precis poziția unei particule, cu atât mai mare devine incertitudinea privind viteza sa și invers.
Pentru a înțelege mai bine acest principiu, putem face o analogie simplă cu viața de zi cu zi:

Imaginați-vă că urmăriți o mașină care merge pe o autostradă. Dacă doriți să știți exact unde se află mașina (poziția), va trebui să vă concentrați asupra acelei locații. Dar acest lucru face aproape imposibil să știți exact cu ce viteză se deplasează mașina în acel moment, deoarece întreaga atenție este asupra poziției.
Pe de altă parte, dacă încercați să măsurați exact viteza mașinii, va fi mai greu să știți exact unde se află pe drum, din cauza mișcării constante.
Astfel, principiul Heisenberg subliniază că există o limită fundamentală în ceea ce privește precizia cu care putem cunoaște aceste două caracteristici în același timp. Acest lucru este valabil nu doar pentru mașini, ci și pentru particule subatomice ca electronii, care sunt mult mai dificili de observat.

Principiul incertitudinii a avut implicații filozofice semnificative, deoarece a sugerat că realitatea nu este deterministă. Înainte de Heisenberg, se credea că, dacă am cunoaște toate condițiile inițiale ale unui sistem, am putea prezice cu exactitate viitorul său. Însă, principiul incertitudinii arată că există un limita fundamentală a cunoașterii, ceea ce a dus la o schimbare majoră în filozofia științifică: nu totul poate fi cunoscut cu certitudine.

Chiar dacă principiul incertitudinii este aplicabil particulelor subatomice, ideea că nu putem cunoaște totul cu o precizie absolută poate fi folosită și în viața de zi cu zi:

Măsurători în viața cotidiană: De exemplu, atunci când măsurăm distanțe cu o riglă, există întotdeauna o marjă de eroare mică, chiar dacă folosim cele mai precise instrumente. La nivel cuantic, această eroare este inevitabilă.
Decizii și incertitudine: În viață, multe decizii sunt influențate de incertitudine – nu putem prezice cu exactitate viitorul, ci doar probabilitățile.

1929: Încep și în România concursurile de frumusețe, prin declararea Magdei Demetrescu drept „Miss România 1929″.

La începutul secolului XX, concursurile de frumusețe deveniseră tot mai populare în Europa și America, având ca model celebra competiție Miss America, organizată încă din 1921. În anii ’20, numeroase țări europene au adoptat acest tip de eveniment, iar România, aflată într-o perioadă de modernizare și deschidere culturală, nu a făcut excepție.
Organizarea Miss România 1959 a fost inițiată de ziarul „Dimineața”, care a lansat o competiție națională la care s-au înscris tinere din întreaga țară.
Magda Demetrescu, o tânără de 17 ani din București, a fost aleasă prima Miss România, datorită frumuseții sale naturale, grației și eleganței.
După câștigarea titlului, ea a reprezentat România la Miss Europa 1929, un concurs organizat la Paris, unde a obținut un onorabil loc doi, fiind învinsă doar de Miss Ungaria.

1941: Elementul radioactiv plutoniu este produs pentru prima dată de către fizicianul Glenn T. Seaborg prin bombardarea uraniului 238U cu deuteriu într-un ciclotron.

Seaborg și colegii săi, printre care Edwin McMillan, au folosit un accelerator de particule (ciclotron) pentru a bombarda uraniul-238 cu nuclei de deuteriu (²H). Rezultatul a fost formarea unui nou element, cu numărul atomic 94, pe care l-au denumit ulterior plutoniu (Pu), inspirându-se din planeta Pluto (așa cum uraniul și neptuniul au fost numite după Uranus și Neptun).
Ulterior, s-a descoperit că izotopul plutoniu-239 (²³⁹Pu) este fisiabil, adică poate susține o reacție nucleară în lanț, ceea ce l-a transformat într-un material ideal pentru arme nucleare și reactoare nucleare.

1993: Explozie devastatoare la Complexul comercial din New York, „World Trade Center”, cartierul Manhatan. S-a soldat cu 6 morți și peste 1.000 de răniți.

Grupul responsabil pentru atac a fost condus de Ramzi Yousef, un terorist islamic care dorea să provoace prăbușirea celor două turnuri gemene ale World Trade Center. Explozia a avut loc în parcarea subterană a clădirii, într-o zonă aflată sub Turnul Nord, iar scopul atacatorilor era de a crea o fisură suficient de mare pentru a distruge întreaga structură.
Explozivul, plasat într-un camion încărcat cu semnătura unei bombe uriașe, a fost detonat la ora 12:18, ora locală, provocând o scânteie imensă și o unde de șoc devastatoare.
Pe lângă cele 6 victime mortale și 1.000 de răniți, impactul a fost resimțit puternic și în alte zone ale Manhattanului, iar strictețea structurii clădirii a împiedicat prăbușirea completă a turnurilor.