Surprinzătorul eșec al Timișoarei la București, în fața Rapidului, scor 21-22 (14-10) este primul în fața „feroviarilor”, după o pauză de 28 de ani.
Precedentul pas greșit al timișorenilor a fost înregistrat în ultima etapă a sezonului 1997-1998, la 20 iunie, tot la București. Atunci, după 80 de minute de joc, Rapid a câștigat cu 25-17 (13-12).
În repriza secundă, gazdele au profitat de unele nesincronizări în defensiva timișorenilor și s-au distanțat pe tabela de marcaj. La fel ca și astăzi, arbitrul de centru a luat câteva decizii în care a dezavantajat clar echipa condusă de pe banca tehnică de Alexandru Domocoș.
Dacă, astăzi, la centru a fost Alexandru Ionescu, în urmă cu 28 de ani brigada era condusă de constănțeanul Gheorghe Milcă.
Și încă un amănunt, echipa noastră marca și atunci tot trei eseuri, prin Brezoianu Teodorescu și Ezaru, dintre care doar unul a fost transformat, de același Brezoianu.
Victoria de atunci nu a ajutat-o însă pe Rapid să evite retrogradarea de pe ultimul loc, alături de Consig Giurgiu, în timp ce Universitatea Timișoara termina pe locul al cincilea, după Dinamo, Steaua, „U” Cluj-Napoca și Farul Constanța.
Diferența mare de timp dintre cele două victorii ale Rapidului este cauzată și de faptul că, după acea retrogradare, secția de rugby a clubului giuleștean a fost trecută pe linie moartă și reînființată în urmă cu câțiva ani.
Revenind la vremurile de astăzi, în urma meciului din aceaastă dimineață, clasamentul, Ligii de Rugby este următorul:
Sfârșitul săptămânii viitoare programează ultima etapă a sezonului regular, derby-ul fiind, indscutabil, partida de vineri, dintre Rapid și Dinamo. Partida are miză pentru ambele formații. Pe Rapid o califică în semifinale doar o victorie, iar cei de la Dinamo au nevoie la rândul lor nevoie de o victorie pentru a își asigura meciul din semifinale pe teren propriu. De precizat că „buldogii” au la îndemână și varianta unui rezultat de egalitate.











