În ciuda avansului tehnologic uluitor și a prevalenței tot mai mari a fotografiei digitale în zilele noastre, pasionații de arta fotografică încă găsesc un farmec aparte în procesul și rezultatele oferite de fotografia pe film.
Deși pare o practică demodată într-o eră dominată de senzori digitali și manipulare instantanee a imaginilor, fotografia tradițională continuă să își păstreze locul în inimile unor artiști și entuziaști.
Nu mai trăsesem pe film de vreo 18 ani. De pe vremea când făceam „street photography” prin Timișoara și nu aveam habar ce înseamnă compoziție, claritate sau profunzime de câmp. Trăgeam așa „la ochi” cu un Zenit mai vechi decât mine pe care îl cupărasem din piața de vechituri și cu un Canon luat pentru a evolua. După mulți ani de digital, după mult studiu, practică și un curs de fotojurnalism, m-a apucat din nou zilele trecute cheful de fotografia analogică. Aveam un film de peste 15 ani rămas în geanta vechiului meu aparat, l-am băgat în Canon-ul meu EOS 300v după care a trebuit să răscolesc tot apartamentul ca să îl găsesc și am ieșit la vânătoare de cadre.
Unul dintre motivele principale pentru care unii aleg să se dedice fotografiei pe film în secolul XXI este experiența senzorială autentică pe care o oferă. Procesul de încărcare a unui film în aparat, reglarea manuală a setărilor și așteptarea rezultatelor developării oferă o conexiune fizică și emoțională cu fotografia. Este o întoarcere la rădăcini, unde fiecare cadru are o valoare aparte și fiecare declanșare cere atenție și grijă. Asta am vrut să simt și eu acum, dar ținând cont de faptul că filmul meu expirase de mult, mult timp, este chiar o minune că a mai ieșit ceva din ce am fotografiat.
Un alt aspect ce atrage pasionații de fotografie pe film este caracterul unic și imprevizibil al rezultatelor. Datorită granulație specifice și procesului de dezvoltare chimică, fiecare fotografie este o surpriză. Această imprevizibilitate adaugă o notă de mister și autenticitate, aspecte dificil de replicat în fotografia digitală.
Cu toate acestea, fotografia pe film vine la pachet cu dezavantaje evidente. Costul și disponibilitatea limitată a filmelor și a proceselor de developare pot descuraja mulți entuziaști. De asemenea, viteza lentă a procesului poate fi dificilă într-o lume în care instantaneitatea este adesea prioritară. Eu după ce am consumat toate cele 36 de cadre și am scos filmul din aparat am avut nevoie de o oră de telefoane ca să găsesc un laborator în oraș unde să-l duc la developat și scanat. Restul studiourilor ba doar printează, ba doar recondiționează fotografii vechi, ba doar scanează filme de diferite dimensiuni. Cu greu am găsit unul să și developeze, același care îmi developa și în urmă cu 20 de ani. Bine că mai există acolo în centru! Și știu sigur că mai există un laborator foto cu renume lângă Județean, că acolo mi-am scos eu fotografiile pentru un examen la Facultatea de Jurnalism.
În ciuda acestor provocări, comunitatea fotografilor pe film rămâne activă și pasionată. Schimbul de păreri și informații se face în special pe rețelele de socializare. Aprecierile și criticile tot acolo se primesc, dar și pe site-urile de profil. De menționat că unele școli de artă și programe educaționale încurajează utilizarea filmelor pentru a dezvolta abilități tehnice și a oferi o bază solidă în fotografia tradițională.
Totuși, fotografia pe film în secolul XXI rămâne o alegere subiectivă, depinzând în mare măsură de preferințele și prioritățile fiecărui fotograf. Cu toate că tehnologia digitală domină peisajul fotografic, eu cred că există încă loc pentru magia și autenticitatea oferite de fotografia pe film, iar aceasta va continua să fascineze și să inspire generațiile viitoare de artiști vizuali.
