Într-un comunicat de presă, de luni seara, E-Distribuţie Banat anunţă că se lucrează pentru remedierea avariei care a lăsat un cartier din Timişoara fără electricitate de mai bine de 24 de ore.
”Echipele E-Distribuţie Banat şi ale contractorilor lucrează pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimetării cu energie electrică a tuturor clienţilor afectaţi de defectele apărute pe o linie subterană de medie tensiune în zona Lipovei din Timişoara. Mai multe defecte au fost deja remediate, rămânând afectată zona Ion Ionescu de la Brad. La această oră sunt în curs lucrări de săpături şi reparaţii pentru remedierea unui defect survenit sub un garaj proprietate privată, la care accesul echipelor a fost îngreunat. Regretăm neplăcerile provocate clienţilor”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au anunţat că mai multe generatoare de mare capacitate au fost trimise în cartierul timişorean pentru a asigura energia electrică, până la remedierea totală a avariei.
„Având în vedere situaţia nealimentării cu energie electrică în municipiul Timişoara, zona cartierul Lipovei, au fost dislocate şi sunt pe drum un număr de 4 containere de tip generatoare de mare capacitate din cadrul ISU Timiş, ISU Arad, ISU Hunedoara şi ISU Caraş Severin. Containerele de tip generatoare de mare capacitate vor asigura alimentarea cu energie electrică până la remedierea problemelor”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.
Sute de timişoreni au ieşit în stradă, luni seară, şi au blocat o trecere pentru pietoni, nemulţumiţi că din cauza unei avarii nu au electricitate de mai bine de 24 de ore. Acolo au sosit echipaje de Poliţie şi jandarmi pentru a calma spiritele şi a debloca strada. Protestatarii spuneau că au ajuns la capătul răbdării, din cauza avariilor repetate care apar la reţeaua de energie electrică. Acum, spun ei, situaţia este şi mai revoltătoare, pentru că oamenii stau de mai bine de 24 de ore pe întuneric. În plus, ei spun că li se alterează alimentele din frigidere şi nici nu pot folosi aparatele de aer condiţionat, în condiţiile de caniculă din aceste zile. Defecţiunea s-a produs în subteran, într-o zonă de garaje, la o linie de medie tensiune, iar angajaţii de la compania de electricitate au reuşit să restabilească alimentarea cu energie doar într-o parte a cartierului, dat fiind faptul că trebuie să facă mai multe săpături pentru a remedia complet defecţiunea.
Primarul Nicolae Robu, aflat în concediu, a transmis, pe Facebook, un mesaj dur, la adresa Enel, dar şi la adresa proprietarului garajului sub care a avut loc avaria.
„Să le fie ruşine tuturor celor care au avut indolenţa / incompetenţa de a ţine un cartier întreg două zile fără curent, în 2019! Şi când spun tuturor, îl am în vedere şi pe proprietarul de garaj care am înţeles că nu şi-a dat acceptul să se sape pe sub garajul său (oricum, însă, eu consider că ar fi trebuit să se recurgă, în câteva ore, nu după două zile, la soluţii alternative!”, a scris Robu.
(sursa: Adevărul)