Când eram copil, dacă aș fi primit cadou o chestie din asta ca în poză, aș fi învățat poate mai bine la școală, aș fi mâncat și tăiețeii ăia cu brânză care nu-mi plăceau și i-aș fi rămas recunoscător tot restul vieții celui care mi-a făcut un astfel de dar.
Când am mai crescut, dacă mi-ar fi oferit-o cineva, aș fi luat-o și în cazul în care ar fi funcționat aș fi dăruit-o unui copilaș sărac, așa cum am făcut de-a lungul timpului și fac și în continuare cu laptopurile și calculatoarele vechi.
Sau, dacă nu ar fi funcționat, aș fi dezmembrat-o, aș fi recuperat acumulatorul, poate că împreună cu ledurile recuperate tot de acolo ar fi rezultat o sursă de lumină pentru când luau ăștia curentul în fiecare seară și nici lumânări nu se găseau. Sau aș fi făcut ceva din ele, că pe vremea aceea și LED-uriel erau o raritate.
Electronica aș fi dezmembrat-o și pe ea și aș fi recuperat piesele, iar din tabloul ăla de bord mi-aș fi făcut un MP3 Player (nu exstau MP3-uri pe atunci), sau o sonerie, ceva. Nici un motor electric nu e de aruncat, câte nu poți să faci cu el.
Și la fel ar fi făcut toți prietenii mei sau ceilalți oameni pe care-i cunoșteam.
Acum…
Pe asta am găsit-o undeva pe lânga Bulevardul Sudului, era aruncată lângă tomberoanele de gunoi.
M-am uitat la ea, nu era spartă, părea în bună stare, îi lipsește doar un căpăcel de la cutia de scule, nici nu se observă chestia asta.
Am pornit-o, culmea funcționa perfect.
Farurile se aprindeau, la fel și stopurile, și tabloul de bord se lumina.
Mai mult, când am apăsat pe acea pedală de pornire micuța motocicletă a luat-o din loc.
Mâine dimineață ar fi venit gunoierii și ar fi aruncat-o în malaxorul ăla după care resturile ar fi ajuns undeva într-o grămadă de gunoi.
Am luat-o de lângă tomberoane și am pus-o vis-a-vis pe iarbă.
Sper ca un părinte cu salariul minim pe economie să o ia, să o spele, să-i încarce acumulatorul și să o dăruiască copilului său.
***
Adevărul este că noi, românii, ne comportăm ca niște idioți când este vorba despre reciclare.
La noi reciclarea înseamnă să aruncăm la gunoi, urmând ca totul, chiar și obiectele care pot fi încă folosite într-un fel oarecare, să fie distruse și arse.
Am văzut la un moment dat pe BBC un documentar în care se arăta cum funcționează acest proces în Londra. Există o întreagă infrastructură care contribuie la reciclare. Fie că este vorba despre o bucată de fier, mobilă sau aparatură electronică veche, câteva cărămizi, orice se reciclează.
Există, în primul rând, cei care colectează acele lucruri de la gunoi sau de unde sunt aruncate. Oameni care își câștigă pâinea umblând din loc în loc cu o bicicletă sau cu o dubiță și care adună tot ce cred ei că poate fi vândut altora. Metalele sunt duse la firme de colectare a metalelor. Alte obiecte sunt vândute unor angrosiști care se ocupă cu așa ceva. Aceștia, la rândul lor, apelează la ateliere specializate pentru a repara ce se poate repara, obiecte de mobilier sau altceva.
Și, în final, se organizează licitații în care aceste obiecte sunt vândute oamenilor care nu-și permit unele noi. Sau, la alte licitații, se vând materiale rezultate din dezmembrarea lor, căci, în fond, o mobilă veche care nu mai poate fi reparată poate fi folosită ca lemn de foc, arcurile vechi de la o somieră dezmembrată pot fi folosite la recondiționarea altei somiere, o placă de marmură de pe un șemineu dintr-o clădire demolată poate fi așezată pe alt șemineu, iar ornamentele de pe un gard demolat pot fi folosite la alt gard.
O mulțime de oameni trăiesc din recuperarea acestor gunoaie.
Iar la gunoiul propriu-zis ajunge în final doar ce nu mai poate fi folosit în alt mod.
Și gândiți-vă la un aspect la care edilii noștri nu se gândesc: toate aceste lucruri se fac fără ca municipalitatea să cheltuie un ban în plus.
Mai mult, în felul acesta se fac o mulțime de economii. Chiar și dacă numai 1% din ceea ce oamenii aruncă este reciclat în felul descris mai sus, asta înseamnă 1% mai puțin de colectat și de transportat de către gunoierii „oficiali”. La nivelul unui oraș se adună ceva într-un an.
Sau, niște edili inteligenți ar căuta să câștige ceva chiar din reglementarea acestui gen de activități, de exemplu să vândă licențe pentru oamenii care caută în gunoaie.
Și în Germania, un loc cu standarde mult mai ridicate de viață decât la noi, când se organizează „Sperrmüll”-ul, de obicei lunar, lucrurile nu sunt ridicate imediat; mai stau acolo mobilele și celelalte obiecte vechi o zi-două, căci poate fotoliul vechi care este gunoi pentru mine este o mobilă nouă pentru vecinul meu.
Sunt și la noi oameni care mai caută prin gunoaie și mai recuperează ceva de acolo, dar aceștia sunt foarte puțini. Pentru că la noi astfel de lucruri nu sunt promovate, ci dimpotrivă, sunt descurajate.
