Cred că ne-a făcut doamna Popa Stela, învățătoarea noastră, demonstrația asta în clasa a IV-a, exista pe atunci o materie care se numea “Științele Naturii”:

Punem puțină apă într-o eprubetă și o încălzim până când apa se evaporă. Pe pereții eprubetei se observă o depunere, o chestie albă, substanța care era în apă.

Puteți să repetați experiența asta atât de simplă, sau puteți să le-o arătați copiilor voștri, poate și dumneavoastră și copiii veți învăța ceva nou. Luați o bucată de sticlă și picurați puțină apă pe ea, după care puneți sticla la soare, sau deasupra unei veioze, pentru a nu fi nevoie să așteptați prea mult până apa se evaporă. Veți vedea, la fel cum am văzut și eu în urmă cu peste 50 de ani, o pată mată, mai puțin transparentă, nimic altceva decât substanțele pe care le beți odată cu apa de la robinet.

Ce se întâmplă oare dacă facem experiența asta la scară mai mare?

Ei bine, eu, involuntar, am făcut-o.

În ibricul din poză nu a fost niciodată decât apă. Apă curată, de la rețeaua de distribuție a orașului.

În fiecare dimineață după ce apa rece era lăsată să curgă 1-2 minute pentru ca eventualele mizerii de pe țeavă să fie eliminate, ibricul era umplut cu apă.

Ibricul cu apa era pus la încălzit până când apa dădea în clocot iar după aceea aceasta era turnată peste cafeaua din filtru.

Apa care mai umezea pereții ibricului după ce acesta era golit se usca.

Asta s-a întâmplat timp de unul, poate chiar doi ani, că timpul trece repede.

Revenind la experiența descrisă mai sus, eu nu am pus o singură picătură de apă pe lamela de sticlă, ci am lăsat picătură precedentă să se usuce, am mai pus una, am lăsat-o și pe aceasta să se usuce și am repetat experiența de vreo 365 de ori,

Ieri m-am luat cu altele și am uitat ibricul pe aragaz.

Când mi-am adus aminte de el apa se evaporase complet așa că l-am pus sub robinet și l-am umplut cu apă rece, pentru a-l răci. Ibricul care era dilatat din cauza căldurii (de fapt în anumite porțiuni meralul era deja incandescent) s-a contractat brusc și în felul acesta depunerile de calcar sau ce era acolo s-au desprins de pe pereții vasului și iată-le în toată splendoarea, după ce o parte s-au scurs la canal, iar o altă parte sunt încă pe ibric.

Nu, nu e smalțul ibricului, acela, așa cum veți vedea mai jos, e negru.

Nu știu dacă e mult, dacă e puțin dar asta a rămas din evaporarea repetată de 365 de ori a apei de pe pereții unui ibric cu volumul de 0.6 litri.

Asta bem împreună cu apa de la robinet. Bineînțeles în cantitate mult mai mare pentru că ceea ce se vede în poză nu este decât ceea ce era în apa care s-a uscat de pe pereții umeziți ai ibricului, nu ceea ce conținea tot volumul de apă din ibric.

Nu știu dacă acea substantă se elimină din organism, dacă ne face rău sau ne face poate bine întârindu-ne oasele.

Este posibil ca astfel de depuneri să existe și dacă repetăm experiența cu apă plată, dar nu am de unde să știu pentru că nu am făcut experiența cu apă plată, în mod normal cantitatea de minerate ar trebui să fie mai mică decât în cazul apei de la robinet.

Sunt însă aproape sigur că rezultatele ar fi asemănatoare, sau probabil mult mai spectaculoase, dacă am repeta experiența cu apă de la fântânile forate în oraș. Poate la un moment dat o să fac niște teste comparative cu apă de la robinet, apă plată și apă de la fântânile forate. Sau poate va fi altcineva curios să le facă.

Se mai poate trage o concluzie interesantă din această experiență:

Marea majoritate a celor care au citit acest text ar fi aruncat ibricul și ar fi cumpărat altul. Poate o să-mi cumpăr și eu alt ibric, mai ales că aș dori unul cu coadă mai lungă, și dacă se poate protejată cu un mâner din lemn.

Eu m-am ambiționat să-l curăț. Am încercat cu Axion, am încercat cu CIF pentru aragaze, pentru că probabil depunerea aceea e calcar am încercat cu acid sulfuric, acesta a făcut puțină spună și parcă, parcă a subțiat stratul de depunere, am întors ibricul cu gura în jos și l-am ars în interior, repetând experiența involuntară de ieri când îl uitasem pe foc, în felul acesta am reușit să scap de cea mai mare parte a depunerilor, iar în final l-am “ras” cu cuțitul și l-am frecat cu un burete din acela din oțel.

Chiar dacă încă nu e complet curățat, sunt impresionat de rezultat, uitați-vă la emailul ăla, cât de minunat arată după câteva încălziri “la roșu” urmate de răcirea bruscă, după ce a fost tratat cu acizi, baze, rașchetat cu cuțitul, și frecat cu buretele de sârmă. Nu s-a ciobit, nu s-a desprins, urmele alea care se mai văd nu sunt decât calcar care mai trebuie curățat. Până și gradațiile alea s-au păstrat și se văd perfect după ce am curățat calcarul de pe ele.

O cu totul altă calitate decât tefloanele ceramice moderne pe care nu ai voie să le atingi decât cu o pană de păun sterilizată, că altfel se ia teflonul și ceramica de pe ele.

Cred că oamenii ăia care mai produc așa ceva merită să fie lăudați pentru că fac niște produse destinate să țină o generație și după aceea să fie lăsate moștenire urmașilor. Iar voi, dacă in loc să cumpărați vase scumpe și proaste veți cumpăra produsele astea ieftine și de bună calitate vă veți face un serviciu si vouă, și celor care le fabrică, și celor care le vând.

***

Publicația infotimisoara.ro are în spate o echipă de oameni pasionați pentru a acoperi domenii cât mai variate și este proiectul nostru de suflet pentru ca cititorii să fie cât mai informați.

🔸SUSȚINE și tu jurnalismul independent –> https://www.patreon.com/infotimisoara​