Mă învârt vineri puțin prin Vinga, ca tot jurnalistul ce mai are treabă și prin județele limitrofe, și dau de tot felul de lucrări la străzi care pun jos copaci, fiind și niște nuci pe care îi știu amenințați. După ce discut cu cei cu lucrările, mă mai hârâi și cu ceva localnici, o iau cap compas spre Primărie, să văd dacă oamenii de aici au o oarecare rezonabilitate legat de ce și cum se taie, chiar atunci când sunt necesare lucrări de canalizare, sau de ce-or fi. Și, absolut din întâmplare, pic peste o ceremonie care dă să înceapă. Ce, pentru unii, e o chestie electorală trasă de păr, pentru alții, o acțiune pozitivă, de plantare de copaci.
Cum am istorii vechi cu Vinga și cu tăiatul de copaci, și cum vara asta am lucrat la niște materiale în comună, cum mai am unele în vedere și cum deja am mijlocit câteva acțiuni culturale care vizează localitatea, adăugând la asta și că bunicii mei au locuit și în Vinga, e normal să nu mă lase indiferentă „muzica drujbelor”, mai ales după ce l-am avut pe Nicolae Robu primar în Timișoara – un alt drujbar. Așa că, după modelul simplu, învățat în anii cât scriam „pe sate”, săptămânal, în tot Banatul, intru în Primărie să văd cum dau de primar. Nu înainte de a mă saluta cu o delegație catolică la… „inaugurat parcul”. Așa mi-au spus. Că au fost invitați la inaugurarea parcului din fața bisericii catolice a locului.
Bun, dar parcul nu e gata. Ceea ce face ca o eventuală inaugurare să fie doar o chestie electorală cu prilej de chiolhan. Așa că, dând de primar, Ioan Negrei, rog să se aibă în vedere să nu se taie nucii (desigur, urmând ca, acolo unde, ignorându-se bunul simț al ocolirii, unde se poate, să se recurgă la urmările firești, ce implică și Garda de Mediu), întreb cum de s-a ajuns la a se inaugura un parc ce nu e gata, și spun și de un volum pe care urmează să-l lansez, la Arad, ce implică și Vinga. Un sac cu de toate. Ca viața.
Primarul Negrei, o gazdă, trebuie să spun, amabilă și deschisă dialogului, explică despre acțiunea ce stătea să înceapă că nu e inaugurare, ci plantare de copaci, și se oferă să îmi arate ce urmează să fie plantat. Spun că preoții catolici așa mi-au spus, că se inaugurează parcul. Până dezbatem pe considerente lingvistice, primarul, om de acțiune, mă ia în parc și îmi arată gropile pregătite pentru plantare, precum și tăblițele care consemnează cine a pus ce copac. Sau… cine ar fi trebuit să pună, cum, aflu mai târziu, nu toți cei cu numele puse acolo au și ajuns la acțiune.
Așa că, una peste alta, acțiunea e faină. Mereu, de se lasă cu plantări, e ceva bun. Mai mult, cum cei de la Primărie au considerat util să invite și preoții catolici, în fața bisericii cărora s-a desfășurat acțiunea, dar și partea ortodoxă, nu pot decât să aplaud ecumenismul. Care ar fi fost cu adevărat rotund dacă ar fi fost invitați și neoprotestanți, cum și ei fac parte din cultele comunei. Sau… de mă iau după cele învățate la ”Relații Publice”, și fostul primar.
Așadar… la minus – copaci tăiați, esențe rare/ocrotite amenințate, acțiune electorală cu parc inaugurat (pe pagina Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara exact așa este prezentat evenimentul: ca inaugurare) deși e neterminat, ceva oficialități uitate. La plus – primar comunicativ, care explică, plantare de copaci, tăblițe care vor păstra, peste timp, cine cum a avut legătură cu acțiunea, ecumenism (perfectibil).
Toate peste toate, o comună unde se întâmplă ceva. De punem la bine sau la mai puțin bine, depinde de fiecare, dar și de cum se vor desfășura în continuare lucrurile.
Ramona Băluțescu
