Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, joi, că a fost desemnat consultantul pentru organizarea unui concurs de soluţii destinat amenajării Centrului pentru Artă, Tehnologie şi Experiment Multiplexity, el adăugând că acesta va rămâne cea mai importantă moştenire a municipiului după anul 2021 al Capitalei Culturale Europene.
„Cu ocazia prezentării conceptului, reprezentanţii primăriei şi cei ai Asociaţiei Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii vor discuta cu comunitatea timişoreană interesată de artă şi tehnică şi despre conţinutul care va anima în viitor acest proiect de infrastructură culturală. MultipleXity 2021 este cea mai mare investiţie asumată de Primăria Municipiului Timişoara prin dosarul de candidatură Timişoara Capitală Culturală Europeană şi va costa 12 milioane de euro”, a afirmat primarul Nicolae Robu.
Iniţial, au fost mai multe discuţii pentru amplasarea clădirii în spaţii din oraş, însă a fost aleasă locaţia Muzeului de tramvaie „Corneliu Mikloşi” şi atelierele anexe. Proiectul va pune accent pe păstrarea memoriei locului, va fi un proiect integrator şi inovator.
De asemenea, se doreşte tratarea soluţiei în ansamblu, de la amenajarea spaţiului interior pentru muzeu până la reabilitarea şi amenajarea clădirilor anexe şi a spaţiului exterior cu acces public, integrând asftel clădirile în ţesutul urban.
MultipleXity va găzdui o clădire de 6.500 mp care va fi construită în două etape. Prima etapă va fi realizată şi finalizată pe o suprafaţă de 2.500 mp în 2020, iar a doua etapă, desfăşurată pe 4.000 mp, va fi terminată în 2021. Centrul va conţine spaţii multifuncţionale, spaţii pentru expoziţii, laboratoare interactive pentru copii şi adulţi, zone de experimentare.
La finalul lunii aprilie, primăria a demarat procedura de achiziţie a serviciilor de consultanţă pentru organizarea unui concurs de soluţii, iar acum procedura se finalizează printr-un contract cu Ordinul Arhitecţilor din România, în valoare de 102.200 lei, fără TVA, cu o durată de 240 de zile. Urmează elaborarea documentelor concursului şi lansarea acestuia la sfârşitul anului 2019, iar la începutul anului viitor va exista un câştigător care va livra proiectul, cu un desfăşurător de implementare etapizat.
sursa: Agerpres