În acest weekend timișorenii vor avea șansa unică de a evada printre fluturi tropicali. Exemplare inedite de fluturi vii vor fi expuse începând de sâmbătă, 20 aprilie, la Iulius Mall. Vor putea fi admirați de aproape într-o microseră, amenajată cu plante exotice, iluminare şi sonorizare speciale care redau habitatul lor natural. Sera, amplasată în zona magazinului Intersport, va avea peste 140 de fluturi din America de Sud și Asia și va putea fi vizitată în perioada 20–26 aprilie 2019, în intervalul orar 12.00 – 20.00.
Vizitatorii vor avea acces în acest spațiu special amenajat unde îi vor aștepta fluturi ca ”Marele morpho” (Morpho Peleides), ”Coada rândunicii de smaralad” (Papilio Palinurus),”Fluturele roșu dantelat”(Cethosia Biblis). La fața locului va fi prezent și un specialist care va oferi informații suplimentare despre fluturii vii expuși. Vizita în paradisul cu fluturi va fi imortalizată, la final doritorii vor putea să plece acasă cu una dintre cele mai frumoase fotografii. În plus, vizitatorii vor avea ocazia unică să vadă metamorfoza acestor mici vietăți colorate din stare de nimfă la aceea de fluture.
Mai precizăm că intrarea este gratuită!
Scriem pentru timișoreni. Susțineți-ne pentru a ne păstra independența și calitatea editorială!