Bachar Mar-Khalife a concertat anul trecut în Piața Victoriei din Timișoara în cadrul festivalului JazzTM 2018. Am fost prezenți atunci la eveniment, iar acum vrem să vă reamintim câteva detalii interesante despre acest artist, dar și câteva momente din concertul lui de la Timișoara.
Creativ, neconvențional, pasionat, plin de intrigă, sfidare, iubire, dorință și speranță. Acesta este Bachar Mar Khalife – solist, compozitor și multiinstrumentalist franco-libanez. De la absolvirea Conservatorului din Paris, a colaborat cu dirijorii Lorin Maazel, James Gaffigan, Orchestra Nationala din Franta și Ansamblul Intercontemporain. A colaborat la numeroase proiecte care combină jazz, world music, muzică electronică și hip-hop. Explorează un repertoriu de cântece tradiționale, pe care le-a apropriat în propriul său mod. Deliberat, cu blândețe, își eliberează cuvintele și energia, pentru a-și modela propriile partituri pe o muzică neobișnuită și poetică, cu delicatețe și o frumusețe cvasi-mistică.
Susține-ne pentru a ne păstra independența și calitatea editorială!