Azi este ziua donatorului de organe.
Uită-te la mâinile tale goale. Azi nu trebuie să decizi – nu ai nimic în ele, să vezi ce atârnă mai greu.
Azi nu trebuie să te gândești că omul pe care îl iubești, și de care ai fost așa de apropiat, încât tu trebuie să decizi pentru el, de fapt nu mai este, și nu va mai fi niciodată ce știai tu despre el că e. Și că trebuie să crezi medicii. Și că ultimul bine pe care îl poți face e să lași pe altul să trăiască puțin mai bine, așa, cu ceva din omul tău.
Azi nu ții o mână caldă și dragă în mână, încercând să pui undeva, în mintea ta, că mâna aceea e caldă doar pentru că niște aparate încă se îngrijesc de mareea sângelui. Și că, de vrei să ajuți, va trebui să renunți la cele câteva ore, poate zile, de tegument cald, de coajă de unde conștiința a plecat, pentru ca ceea ce încă este bun acolo să poată ajuta o altă viață.
Azi nu trebuie să te desparți, mai repede cu un strop, de cineva, renunțând la speranța ta deșartă, pentru speranța întemeiată a unui necunoscut.
Azi.
Dar mâine? Cugetă de acum.
Azi e ziua donatorului de organe. O zi cu mulți eroi. Nu, nu cei de la care s-a luat ce era de luat, în primul rând. Ci cei care au semnat pentru ca lucrul acesta să se întâmple. Lor, închinăciune și mulțumiri.
Ramona Băluțescu
