La mijlocul lui septembrie, un copil din Suceava intră în moarte cerebrală și părinții lui se gândesc la a accepta donarea de organe ce li s-a sugerat de către coordonatorii de transplant. După o discuție cu duhovnicul lor, ortodox, se răzgândesc și refuză donarea. De aici a pornit o discuție despre felul în care înțelege Biserica Ortodoxă Română (BOR) donarea de organe.
Dar BOR nu e un monolit, e o sumă de indivizi care au, cel mai degrabă, altă pregătire decât cea medicală. Cu toate acestea, problema donării de organe și a transplanturilor a preocupat pe cei din această instituție, și, în timp, s-a ajuns la o poziție oficială, care există și pe una din paginile instituției. Și care e încălcată uneori de către preoții BOR. Dar există.
Cum o explicație care, nici ea, nu respectă întrutotul această poziție oficială a BOR a venit din partea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, domnul Vasile Bănescu, l-am contactat, la sfârșitul lui septembrie, și am solicitat răspunsul la câteva întrebări. Solicitarea noastră a fost aceasta:
„Am văzut declarații ale dumneavoastră (sper că nu trunchiate) după cazul din Suceava. Mulți s-ar fi așteptat să dau imediat cu piatra. Dar am făcut altceva. Am vorbit cu trei apropiați care sunt preoți/călugări și cadre didactice la facultăți de teologie, și i-am întrebat neoficial (și nu le voi folosi numele) ce cred ei că are BOR cu transplantul de organe, cum situații de acest gen s-au mai întâmplat (Constanța, Salonta) mai ales că instituția încă are o pagină ce contravine puțin declarațiilor dumneavoastră. Și ce mi-au spus ei este… să spunem… de pus pe gânduri. Și de luat în considerare. Sigur, un aspect se leagă de credința Bisericii în minuni. Dar al doilea e despre incapacitatea breslei medicale de a-și rezolva propriile matrapazlâcuri ce s-au mai făcut cu organe.
Am reținut acest material, ca mai nou și mai complex, legat de explicațiile dumneavoastră.
(…) Așadar:
– Restrângeți donarea de organe pe care o vedeți etică la donarea de organe pereche, deși pe pagina BOR referitoare la donare (https://patriarhia.ro/transplantul-de-organe-1451.html) nu se face această distincție. Aceasta restrânge donarea la rinichi, deși în România se face, de aproape un sfert de secol și transplant de porțiune de ficat. Cum de nu ați extins aria și spre ficat de la donor viu?
– Ce presupuneți că se va întâmpla cu diferența dintre pagina de mai sus și declarația dumneavoastră? Ați fi dispus să vă modulați discursul, eventual după obținerea de date noi, sau veți cere schimbarea paginii respective?
– Este clară grija pentru viață în replica dumneavoastră legată de organele pereche. De asemenea, spuneți: „Din această înaltă raţiune, conştiinţa şi libertatea celor implicaţi într-un act care, angajând viaţa şi moartea unor oameni, nu are doar conotaţii medicale, ci şi unele morale, sunt cele care au ultimul cuvânt”. Coroborând cu „Dar (…) atâta timp cât mai există o licărire de viaţă în cineva, nimeni nu are dreptul moral de a o suprima, mai ales în absenţa acordului prealabil al pacientului sau al familiei acestuia” și cu „Noţiunea însăşi de «moarte cerebrală» este definită diferit în multe ţări. «Moartea cerebrală» nu coincide total cu moartea reală”, aș vrea să vă întreb de contestați capacitatea medicilor români de a diagnostica moartea cerebrală, sau de considerați definiția din România ca nefiind una satisfăcătoare.
– Tot aici, aș vrea să vă întreb de credeți că din moartea cerebrală se poate întoarce o persoană. De îmi veți da argumente biblice (Lazăr) sau îmi veți spune că prin voința lui Dumnezeu totul e posibil, replica firească, următoare, pe care aș oferi-o ar fi că atunci și a ființa fără organul recoltat e posibil… Așa că m-ar bucura să luăm cât mai mult în considerare datele științei.
– M-ar interesa și dacă declarațiile/mărturia medicilor ATI (care sunt implicați în declararea morții cerebrale) ar putea aduce mai multe date celor din instituția dumneavoastră, astfel încât să vă remodelați poziția, dacă acești medici ar fi cunoscuți ca ortodocși practicanți – mă gândesc, spre exemplu, la prof. dr. Dorel Săndesc, manager al Spitalului Județean Timișoara, care este un om deschis la realizarea de transplanturi de la mai multe feluri de organe și care a promis sprijinirea reluării de transplant de rinichi (de la donor viu și aflat în moarte cerebrală) la Timișoara.
– Simțiți că există și cealaltă nuanță de neîncredere, exprimată de teologi cu care vă spuneam că am vorbit, care v-a făcut la a decide nota discursului dumneavoastră, cum că breasla medicală poate trece de etică, urmărind foloase materiale (și nu numai) din realizarea de transplanturi (de oricare fel)?”
Răspunsul domnului Vasile Bănescu a venit, în noiembrie, și citez: „Firește, răspunsul de pe pagina instituțională, inevitabil mai amplu decât al meu, poate fi considerat încă „mai oficial”. Eu nu am nimic de retractat din ceea ce am transmis pe temă. Biserica pledează permanent pentru viață, dar simultan și pentru demnitatea persoanei umane. Prima trebuie sprijinită prin orice mijloace posibile, neapărat morale și legale, cea de a doua trebuie apărată cu orice preț. Cineva ajuns în starea numită „moarte cerebrală” nu poate decide, nu se poate apăra, deși nu a murit încă. Oricât de mult ne-am dori, nu putem ști ce anume simte o asemenea persoană, nu putem avea acces la senzitivitatea sa, la lumea misterioasă de graniță în care a ajuns. Din această rațiune pur morală există rezerve sau refuzuri legate de prelevarea de organe de la o persoană încă vie, întrucât dacă ar fi moartă organele ei ar deveni inutile. Pe această graniță subțire se află problema morții cerebrale. Biserica nu poate pretinde nimănui să-și doneze organele, așa cum nu poate opri pe nimeni să o facă. Miezul creștinismului este Libertatea din care derivă demnitatea persoanei. În concluzie, donarea unor organe pentru salvarea vieții cuiva, chiar cu prețul vieții proprii, este o alegere profund morală și onorantă pentru persoana care decide liber să facă acest lucru. Prelevarea organelor cuiva care nu mai poate decide personal asupra propriei persoane este ceva evident diferit. De aceea termenul donare, care e un gest benevol, nu este sinonim cu prelevare, care e un act inevitabil intruziv, menit desigur unui scop indiscutabil bun. Dacă cineva consideră că acest scop scuză total mijloacele prin care este atins, este liber să-l argumenteze și să-l apere. Biserica nu poate decât să semnaleze reala dimensiune morală a lucrurilor, atât în acest caz, cât și în altele, lăsând libertatea fiecăruia intactă, întrucât orice act înfăptuit în afara libertății este unul nul.”
Am mai schimbat idei, într-un mod deschis și având ca prioritară găsirea de răspunsuri pentru toate părțile implicate, cu domnul Vasile Bănescu. Am oferit și alocuțiunea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea de la Congresul Internațional de Transplant din 2000, care a rămas de referință, legat de donareac de organe (o puteți găsi aici: https://www.vatican.va/content/john-paul-ii/en/speeches/2000/jul-sep/documents/hf_jp-ii_spe_20000829_transplants.html ).
Dincolo de a considera BOR o instituție retrogradă (și, de obicei, sunt printre primii care o fac), în acest caz cred că este necesar să ascultăm ce au teologii de spus. De aceea am și ridicat problema aceasta la secțiunea de Comunicare a Cursului Internațional de Ghiduri și Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă și Medicină de Urgență, ediția 21, ținut toamna aceasta la Timișoara, pornind de la lucrarea „Schimbări în viziunea BOR față de transplantul de organe. Ce e de făcut (dinspre presă și dinspre lumea medicală)?” pe care am prezentat-o. I-am avut alături pe colegii mei de presă Ramona Boroșovici și Adrian Marcu, pe prof. dr. Florin Lobonț, de la catedra de Filosofie a Universității de Vest Timișoara, care ne-a ajutat legat de partea de etică și pe conf. dr. Carmen Pantiș, de la Universitatea din Oradea, și, cu toții, am invitat la o discuție pe cei 20-30 de anesteziști prezenți la sesiune, pentru a vedea cum poate ajunge sistemul medical mai credibil când vine vorba de donarea de organe. În finalul discuției s-a votat să îl folosim pe prof. dr. Dorel Săndesc, de altfel și inițiatorul congresului, pentru a reprezenta partea medical la discuția cu reprezentanții BOR.
Pentru că, după dialogul cu domnul Vasile Bănescu, concluzia la care am ajuns a fost că e necesară o masa rotunda la care oameni desemnați ai BOR precum și medici cu competențe în zona transplantului să poată să discute despre lucrurile care încă nu sunt așezate pentru ambele părți.
Ramona Băluțescu
