- Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă spectacolul regizorului Radu Nica, „La comun”, cu un debut de rol important: Vass Sarolta, cea mai tânără actriţă a trupei, va juca rolul Freja – ora 19:00.
Anna și Erik își transformă casa într-o oază socială în care proprietatea este abolită, invitând alți cinci oameni să trăiască la comun, cu drepturi și obligații egale. Microuniversul inițial armonios se fisurează când Erik se îndrăgostește de mult mai tânăra Emma și propune ca ea să se alăture comunității. Cum se vor reseta relațiile din comună? Cum se vor poziționa ceilalți membri? Cine va trebui să plece? „Beneficiile traiului în comună sunt multe și ne lipsesc extrem de acut în zilele noastre, când suntem atât de însingurați, de alienați, însă reversul medaliei nu e defel de neglijat – relațiile interpersonale, mai ales în familie, se scurtcircuitează, iar rezultatele sunt imprevizibile și adesea traumatizante. La comun e, așadar, un bun stimul pentru reflecție asupra problemelor familiei în secolul al XXI-lea și a crizei societății de azi.” (Radu-Alexandru Nica) Thomas Vinterberg este autorul filmelor multipremiate „Festen”, „Jagten” și „Kollektivet”. Împreună cu regizorul Lars von Trier, în 1995 a pus bazele curentului Dogma ‘95, pledând pentru o cinematografie eliberată de efecte speciale și tehnologie.Spectacolul a fost realizat cu acordul Nordiska ApS și al Agenției Teatrale Mayer-Szilágyi din BudapestaInterzis publicului sub 14 ani.
Spectacolul este tradus în limba română. Biletele sunt disponibile la Casieria Teatrului sau online, prin platforma www.biletmaster.ro
- Opera Naţională Română Timişoara prezintă Dancing Queen – Balet – rock în două acte. Povestea unei cariere. Libretul: Jens Neundorf (înregistrare) din repertoriul Formaţiei Queen – ora 19:00.
Regia artistică şi coregrafia: Sabine Wake (Teatrul de Stat Meiningen – Germania), scenografia: adaptare de Dumitru Popescu (Producţie a Teatrului din Meiningen).