Pompierii militari timișeni marchează 177 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii printr-o serie de activități organizate între 8 și 16 septembrie 2025. Programul include campanii de donare de sânge, simpozioane, ceremonii religioase, expoziții, exerciții demonstrative și Ziua Porților Deschise.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș organizează, în perioada 8 – 16 septembrie 2025, o serie de evenimente dedicate Zilei Pompierilor din România, care se sărbătorește anual pe 13 septembrie.
Anul acesta sunt marcați 177 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, moment istoric în care pompierii au luptat alături de militari și au obținut prima victorie din istoria modernă a țărilor române.
„În fiecare an, în data de 13 septembrie, aniversăm Ziua Pompierilor din România!”, transmit reprezentanții ISU Timiș.
Donare de sânge și simpozion
Programul a început pe 8 septembrie, cu o campanie de donare de sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, desfășurată până pe 11 septembrie.
Pe 11 septembrie, de la ora 10:00, la sediul Aquatim de pe strada Enric Baader nr. 11, are loc tradiționalul Simpozion și spectacol cultural-artistic, unde invitații vor susține prezentări științifice și momente artistice.
Ceremonii religioase și comemorări
Pe 12 septembrie, de la ora 08:30, pompierii comemorează camarazii căzuți la datorie printr-un ceremonial religios și depunere de coroane de flori la Troița Eroilor Pompieri din fața Inspectoratului.
Tot în aceeași zi, de la ora 11:00, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, alături de preoții militari, va oficia Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, patronul spiritual al pompierilor.
Ziua Pompierilor – 13 septembrie
Ziua centrală aduce mai multe activități în județ:
Puncte de informare preventivă și expoziții între orele 16:00 – 20:00 în Timișoara (Piața Unirii, Piața Victoriei), Lugoj (Platoul Casei de Cultură), Făget (Parcul Central), Buziaș (Parcarea Pelini), Sânnicolau Mare (în fața Bisericii Ortodoxe) și Deta (Parcul „Anton Kratzer”).
Ziua Porților Deschise, între 10:00 și 14:00, la toate subunitățile ISU din județ, unde copiii și adulții pot descoperi echipamentele și activitatea pompierilor.
Exerciții demonstrative la Giarmata – descarcerare și stingere de incendii, cu participarea pompierilor militari și voluntari.
Alte activități
Pe toată durata săptămânii sunt reluate spoturile audio și video din campania națională „Ai grijă la cea mai mare grijă – Siguranța copilului tău”.
De asemenea, serviciile voluntare pentru situații de urgență vor organiza exerciții și acțiuni preventive în comunitățile lor.
Pe 15 septembrie, la ora 09:45, la Mănăstirea Partoș se va oficia slujba Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.
Programul se încheie pe 16 septembrie, cu turneul de minifotbal „Cupa Protecției Civile”, desfășurat la sala de sport din Giarmata.
„Pompierii militari timișeni vă așteaptă cu mare drag pentru a lua parte la activitățile organizate cu acest prilej”, transmit organizatorii.










