Comisarii de la Protecția Consumatorului au decis să închidă temporar celebrul Restaurant Casa Bunicii 1 din Timișoara și au aplicat amenzi în cuantum total de 30.000 de lei. În urma verificărilor, au fost descoperite numeroase nereguli, cu mențiunea specială că bucătăria prezenta deficiențe semnificative în ceea ce privește igiena.
Printre abaterile constatate astăzi, 22 ianuarie, de inspectori se numără: materii prime fără identificare și caracterizare corespunzătoare, produse cu data durabilității minimale depășită, nerespectarea condițiilor de depozitare a alimentelor recomandate de producător, aparatură neigienizată, cu urme întărite de grăsime și resturi alimentare, tăvi și ustensile neprofesionale și neigienizate sau agregate frigorifice în condiții necorespunzătoare, cu mânere rupte, gheață în exces și insecte vii.
„Restaurant Casa Bunicii 1 Timișoara
Abateri constatate:
-au fost identificate materii prime lipsite în totalitate de elemente de identificare caracterizare necesare stabilirii conformității acestora
-produse cu data durabilității minimale depășită
-nerespectare condiții de depozitare alimente recomandate de producător
-aparatură neigienizată corespunzător, cu urme întărite de grăsime și resturi alimentare
-tăvi neigienizate
-ustensile neprofesionale
-agregate frig neigienizate corespunzător, cu mânere rupte, gheață în exces, chedere rupte cu rugină și insecte vii pe partea superioară.
-practici comerciale incorecte
Sancțiuni:
-3 amenzi contravenționale în cuantum total de 30.000 lei
-1 avertisment
Au fost dispuse următoarele măsuri complementare:
-oprirea temporară a prestării serviciilor până la remediere
-oprirea definitivă de la comercializare și retragerea de la consumul uman al produselor neconforme (circa 70 kg)”, a declarat Alin Gubandru, comisar șef Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest.
De menționat faptul că proprietarii restaurantului, în descrierea oficială de pe site, promovau locul ca fiind un spațiu intim și atrăgător, însă inspecția a dezvăluit contrariul.