Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin vocea conferențiarului universitar Matei Ioachimescu, cadru universitar la Facultatea de Muzică și Teatru a UVT, unul dintre cei mai virtuozi flautiști ai momentului, vă invită să participați la primul spectacol din turneul național ICONS. Show-ul pop-rock va avea loc joi, 9 mai 2024, la Casa Tineretului din Timișoara (începând de la ora 19), iar intrarea va fi liberă (în limita locurilor disponibile).
Turneul care se va desfășura în perioada 9 – 25 mai 2024, spectacolele urmând să se desfășoare în nouă orașe (Timișoara, Sibiu, Cluj Napoca, Bistrița, Baia Mare, Brașov, Buzău, Ploiești și București), redefinind experiența unui concert obișnuit. Modelarea muzicii unor nume „iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith capătă noi dimensiuni creative datorită grupului cameral original, o mini-orchestră de flaute, marimbă bas și tobe.
Alături de Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, considerat un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice, se vor afla pe scenă marimbafonista Irina Rădulescu – singurul artist român de rang internațional dedicat acestui instrument, The Romanian Flute Ensemble – format din flautiștii Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Eduard Miclea, Bella Moisa, Romina Onișor și Riana Savu – alături de Maria Rizea la tobe, muzicieni cunoscuți publicului datorită unor proiecte de succes precum “Legends”, “inSuflu”, “La Vida Loca” sau “Marimba-The Journey”.
Creativitatea și virtuozitatea sunt atributele esențiale ale proiectului ICONS, rezultate ale colaborării dintre artiști și compozitori de prestigiu precum Gabriel Almași, Dande Popescu, Ciprian Pop, Mihai Popean, Jorge Rojas și Aurelian Băcan. O altă misiune a acestui proiect itinerant este cea de descoperire și formare de tinere talente, prin organizarea de ateliere și cursuri de măiestrie cu artiștii implicați.
Turneul național ICONS este organizat de Asociația Scena Muzicală și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Vă așteptăm cu drag!
____________________________________________
Programul evenimentelor din turneul național ICONS cuprinde nouă orașe:
- Timișoara, 9 mai, ora 19, Casa Tineretului;
- Sibiu, 11 mai, ora 19, Filarmonica de Stat;
- Bistrița, 14 mai, ora 19, Palatul Culturii;
- Cluj-Napoca, 15 mai, ora 19, Centrul de Cultură Urbană Casino;
- Baia Mare, 17 mai, ora 19, ATP Tech Center;
- Brașov, 19 mai, ora 19, Centrul Cultural Apollonia;
- Ploiești, 20 mai, ora 19, Filarmonica “Paul Constantinescu”;
- Buzău, 21 mai, ora 19, Teatrul “George Ciprian”;
- București, 25 mai, ora 18:30, ARCUB Sala Mare (Concert în Festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi)
____________________________________________
Parteneri principali: Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru.
Parteneri strategici: Asociația Haute Culture, Clubul Rotary “Opera” Timișoara.
Parteneri instituționali: Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Filarmonica de Stat Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural “George Coșbuc” Bistrița, Asociația “Niște Oameni”, Sfera Donatorilor din Transilvania, Primăria și Consiliul Local Cluj Napoca, Fundația Culturală EUROART Baia Mare, Colegiul de Arte Baia Mare, Centrul Cultural Apollonia Brașov, Liceul de Muzică “Tudor Ciortea” Brașov, Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești, Colegiul de Arte “Carmen Sylva” Ploiești, Liceul de Arte “Margareta Sterian” Buzău, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, ARCUB, Primăria Municipiului București.
____________________________________________
Despre artiști:
MATEI IOACHIMESCU
Flautistul Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă, fiind recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena și laureat al mai multor distincții și burse (Thyll-Dürr, Yehudi Menuhin Foundation). Matei Ioachimescu colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene importante precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Ca solist, prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinătate. Este cunoscut pentru turneele naționale și europene: „Legends”, „Romanian Rhapsody” și „La Vida Loca” – proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia, care a adus în martie 2019 albumul cu același nume, lansat la casa de discuri ViennArt. Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute Ministerul de Externe al Austriei i-a încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația. Din anul 2020, Matei Ioachimescu este profesor de flaut la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara.
IRINA RĂDULESCU
Irina Rădulescu este un artist neobosit, dedicat percuției și în special marimbei, instrument ce deja a consacrat-o, atât ca solistă, cât și în diferite ansambluri camerale și ca membru al orchestrelor simfonice din România. Laureată a mai multor concursuri printre care Competiția Internațională de la Tokyo și câștigătoare a Bursei de Excelență pentru întreaga activitate din partea Universității Naționale de Muzică București, Irinei Rădulescu i-au fost remarcate atât prezența scenică excepțională cât și maturitatea artistică cuceritoare în festivaluri internaționale de muzică nouă, ca solistă și alături de ansambluri prestigioase. Una dintre cele mai mari realizări ale tinerei artiste este înființarea și totodată managerierea duo-ului PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România, axată pe instrumente melodice de percuție, respectiv marimba și vibrafonul. Pe lângă cariera de solistă, Irina Rădulescu își dedică timpul mentoratului, clasa de percuție de la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” devenind una de referință în spațiul românesc.
MARIA RIZEA
Maria Rizea este elevă la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București, la clasa de percuție a prof. Irina Rădulescu. În ciuda vârstei foarte fragede, ea se remarcă deja printr-o abordare extrem de matură a repertoriului pentru percuție, acordând o atenție deosebită marimbei soliste și set-ului de tobe în egală măsură. Acestui fapt îi stă mărturie o serie
impresionantă de realizări și recunoașteri obținute de-a lungul timpului, dintre care amintim: Premiul I la Olimpiada Națională de Muzică – etapa națională 2023, Marele Premiul al Concursului Internațional Scherzo -București, 2023, Premiul I la Concursul Internațional
Aulodia, Brașov 2023, Premiul I la Concursul de Interpretare Vasile Sândean Ovadiuc – Cluj 2023. Pe lângă aparițiile solistice, Maria Rizea este și membră a ansamblului de percuție “Enescu Percussion Group”, cu care a participat deja la recitaluri de percuție realizate la cel mai înalt nivel artistic. În vara anului 2023 primește o bursă de studiu în cadrul proiectului JazzX desfășurat la Timișoara, proiect în care percuționistă a beneficiat de o serie de Masterclass-uri cu unele dintre cele mai mari nume ale scenei de jazz din lume.
ROMANIAN FLUTE ENSEMBLE
Romanian Flute Ensemble, fondat la inițiativa profesorului și solistului Matei Ioachimescu este un ansamblu cu o componență care variază de la 4 la 8 tineri flautiști, într-o formulă instrumentală inedită: o mini orchestră care aduce în prin plan toată familia de flaute moderne, de la flautul bas la piculină. Membrii Romanian Flute Ensemble sunt studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara și reprezintă noul val românesc de flautiști de excepție, aliniați la standarde de interpretare și de gândire vest-europene. Romanian Flute Ensemble a reușit într-un timp foarte scurt să trezească atenția publicului din România și din străinătate, prin nivelul artistic înalt și entuziasmul contagios cu care prezintă programe diverse, de la muzica barocului la prime audiții ale compozitorilor români contemporani. În anul 2023 The Romanian Flute Ensemble a fost invitat să susțină un concert la Roma, pe celebra scenă Conservatorio Santa Cecilia.
____________________________________________