Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a iniţiat, cu rezultate semnificative, începând de la declararea stării de urgenţă în România, un program de tele-asistenţă psihologică în cadrul comunităţii UVT.
După ce au fost susţinute zeci de solicitări, în cadrul acestui program de Suport psihologic în situaţii de criză, oferit de echipa de voluntari a Departamentului de Psihologie, care au şi confirmat viabilitatea şi utilitatea programului, va urma extinderea acest serviciu, realizat în mod gratuit, spre persoanele aflate în carantină şi izolare, din Timişoara şi judeţul Timiş.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, remarcă utilitatea programului: „În această perioadă, în care mii de persoane se află în izolare sau condiţii de carantină, multe singure, fără sprijin, echilibrul psihic este probabil cel mai important factor care ne motivează şi ne asigură optimismul. Echipa de la Departamentului de Psihologie din UVT, care asigură tele-asistenţa psihologică în mod competent şi gratuit, răspunde unei obligaţii publice de mare importanţă, pentru ca cei mai vulnerabili să îşi găsească răspunsuri la întrebările şi temerile pe care le au în aceste zile, pentru a trece cu bine de restricţiile neplăcute caracteristice contextului epidemiologic de acum”.
Astfel, de luni până vineri, între orele 10 – 16, în apeluri de aproximativ 30 minute, o echipă de specialişti voluntari oferă sprijin şi consiliere, prin intermediul unei linii telefonice pentru suport psihologic.
Îi încurajăm, aşadar, pe toţi cei care îşi doresc să primească o recomandare competentă, să apeleze cu încredere numărul de telefon 0790476695 ori de câte ori se confruntă cu îngrijorări puternice, stări de tristeţe sau nelinişte, ori cu sentimentul de pierdere a controlului sau singurătate accentuată, în acest context al pandemiei.
Ne dorim să trecem împreună cu bine peste această perioadă, să depăşim momentele critice şi să ne solidarizăm în comunitate.
Comunicat de presă – Universitatea de Vest din Timişoara