Mai mulți timișoreni ne-au semnalat problema șantierului de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, nr. 12. Schela folosită pentru renovarea fațadei Palatului Marschall, situat după podul înspre Piața Maria, pe partea stângă, pune de cinci ani în pericol timișorenii care vor să meargă pe trotuar sau să traverseze strada.
De multe ori pietonii sunt cât pe ce să fie călcați de mașini deoarece șoferii care vin dinspre Piața Maria și fac dreapta pe Splaiul Tudor Vladimirescu nu-i văd din cauza schelelor amplasate pe trotuar.
Schela ocupă în totalitate trotuarul în colțul intersecției și nici pe sub ea nu se poate trece de multe ori deoarece calea este blocată de scânduri sau alte materiale de construcții. Mai grav, mamele cu cărucioare sunt nevoite să meargă pe stradă, riscând astfel să fie accidentate, pentru că nu e loc să treacă pe sub schelă cu căruciorul.
Renovarea fațadei clădirii se face pe banii proprietarului imobilului, doar că, de ani buni, nimeni nu a mai lucrat acolo. În cei cinci ani, de când este valabilă autorizația de construire, muncitorii au fost văzuți pe șantier doar de câteva ori. Nimeni nu lucrează, dar schelele continuă să blocheze trotuarul, să pună timișorenii în pericol și să urâțească orașul. Șantierul este părăsit, totuși banii din contractele de publicitate continuă să vină.
„Chiria lunară pentru un astfel de mesh poate varia între 0,5 € – 2 € pe metru pătrat. Pentru un mesh de dimensiunea asta se încasează cam 1000 euro chirie lunară. Lași schela cinci ani, încasezi mii de euro din publicitate, îți renovezi clădirea și faci cu boltă pe timișoreni, pe care-i pui să zboare dacă ar vrea să meargă pe trotuar sau să treacă strada fără să fie călcați de mașini”, ne-a declarat M.B, timișorean care locuiește în zona respectivă.
Conform panoului de identificare de pe șantier, autorizația de construire expiră în 27 octombrie 2022, atunci când teoretic lucrările ar trebui să fie finalizate. Taxa de schelă de ocupare a domeniului public a fost achitată pe anul în curs. Totuși, de câteva luni de când urmărim noi șantierul, nu am văzut autoritățile locale să facă verificări în teren ca să constate dacă trotuarul e blocat sau nu, dacă pietonii au pe unde să meargă sau dacă sunt în siguranță când traversează strada.
Am discutat și cu proprietarul clădirii, iar acesta ne-a declarat că acum lucrările de renovare se fac cu o a treia firmă. Primele două au intrat în insolvență și din cauza aceasta lucrările au întârziat. Prin urmare, ne-a mai spus acesta, acum lucrările s-au reluat în ritm alert, iar termenul de închidere a șantierului va fi respectat.