Platforma de sesizări a Primăriei Timișoara rămâne activă și în 2026. În 2025, locuitorii au trimis peste 21.000 de sesizări, majoritatea legate de mediu, spații verzi, locuri de joacă și starea străzilor.
Platforma online prin care timișorenii pot trimite sesizări, observații sau sugestii către Primărie rămâne disponibilă și în acest an. Oricine poate transmite problemele întâlnite în oraș și poate ajuta la prioritizarea intervențiilor.
În 2025, timișorenii au trimis peste 21.000 de sesizări, dintre care peste 14.500 au fost rezolvate, iar alte 5.000 sunt încă în lucru. Cele mai multe raportări au vizat mediu, locuri de joacă și spații verzi, cu aproape 5.000 de sesizări. Problemele legate de ordinea publică și starea străzilor sau trotuarelor au reprezentat aproape o treime din total. Alte domenii frecvent semnalate au fost salubrizarea, deratizarea, dezinsecția, deszăpezirea, traficul rutier și semnalizarea.
„Fiecare mesaj ajută la o mai bună înțelegere a nevoilor reale ale comunității și la o gestionare eficientă a resurselor”, se arată în comunicatul oficial.
Cele mai puține sesizări s-au înregistrat în domenii precum școli, spitale, piețe agroalimentare, șantiere, construcții și terenuri, dar și în legătură cu organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Zonele cu trafic intens sau densitate mare a populației au generat cele mai multe sesizări: Calea Torontalului, Bulevardul Liviu Rebreanu, Calea Circumvalațiunii, Calea Martirilor 1989, Strada Constructorilor, Calea Bogdăneștilor, Calea Sever Bocu și Strada Armoniei.
Datele colectate prin platforma oficială sesizari.primariatm.ro permit monitorizarea în timp real a problemelor, prioritizarea intervențiilor și alocarea resurselor în funcție de nevoile reale ale comunității.
Dacă îți place cum scriem și vrei să susții jurnalismul local independent, abonează-te cu 5 euro prin Patreon. Abonații primesc pe email, în premieră, cele mai bune știri din Timișoara.
Prin Patreon:










