Primăria Timișoara a început procedura de achiziție pentru proiectarea unui adăpost destinat câinilor și pisicilor fără stăpân. Adăpostul va fi construit în cartierul Freidorf și va avea capacitatea de a găzdui cel puțin 550 de câini și 100 de pisici.
Primăria Timișoara a lansat procedura de achiziție pentru serviciile de proiectare a unui nou adăpost public pentru animale fără stăpân. Adăpostul va fi amplasat în cartierul Freidorf, în apropierea pistei de biciclete ce leagă orașul de Serbia.
Potrivit autorităților, viitorul adăpost va putea găzdui minimum 550 de câini și aproximativ 100 de pisici. Spațiul va ocupa o suprafață totală estimată de jumătate de hectar și va include facilități specializate pentru îngrijirea animalelor.
„În sfârșit, Timișoara va avea propriul adăpost pentru câinii abandonați și nu va mai depinde de servicii private care au generat atâtea nemulțumiri”, a transmis primarul Dominic Fritz. „Lucrăm în continuare la a-i convinge pe oamenii să își sterilizeze câinii și astfel să oprim abandonul câinilor în oraș.”
Adăpostul va dispune de o sală de așteptare, sală de consultații, sală de operații, carantină, radiologie, terapie intensivă, maternitate, laborator și spații tehnice pentru depozitare. Pe lângă acestea, vor fi construite o pensiune pentru animale, o bucătărie, un loc de joacă pentru câini, parcare pentru 30 de mașini și un spațiu pentru gestionarea animalelor decedate, în conformitate cu normele sanitare și de mediu.
Proiectul a fost inițiat de consilierul local Rodica Militaru, iar documentația de tip PUZ a fost realizată voluntar de arhitectul și consilierul Răzvan Negrișanu, împreună cu o echipă de specialiști. Aceasta a fost donată Primăriei Timișoara.
Valoarea estimată a contractului de proiectare, care include studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, este de 225.294 lei fără TVA.
Firmele interesate de contract pot consulta detaliile achiziției pe site-ul primăriei, la secțiunea dedicată cumpărărilor directe.










